adelin_antonescu
Data �nscrierii: 24/Dec/2006
Mesaje: 5
|
 Trimis: Duminic�, 24 Dec 2006 12:44 Titlul subiectului: MISCAREA LEGIONARA versus FRANCMASONERIA SI COMUNISMUL (1-5) |
 |
|
|
Radu Mihai CRIªAN
doctor ̨n economie Рspecializarea Istoria g̢ndirii economice
SECRETUL SABIEI DE FOC.
Sau cum e cu putinþã Fenomenul Legionar
ISBN (10) 973-731-442-5; ISBN (13) 978-973-731-442-0
- constituie, în fapt, Ediþia a II-a revãzutã ºi adãugitã a lucrãrii Surâsul Legiunii. Sau cum înþeleg eu Legionarismul Românesc, Editura Cartea Universitarã, Bucureºti, 2006;
- este, în cadrul prezentului fiºier, tehnoredactat în maniera graficã ce vã permite sã-l transformaþi, extrem de lesnicios, în paginã web (fãrã însã ca aceasta sã vã diminueze, nici câtuºi de puþin, posibilitatea publicãrii sale ºi pe suport hârtie, ba chiar, dimpotrivã, uºurându-vo);
- are toate drepturile de multiplicare, traducere, adaptare ºi rãspândire absolut libere (gratuite ºi neîngrãdite), atât pentru România cât ºi pentru fiecare dintre celelalte þãri ale lumii.
Motto:
Ceea ce-i neadevãrat nu devine adevãrat prin împrejurarea cã-i naþional; ceea ce-i injust nu devine just prin aceea cã-i naþional.
Naþionalitatea în margenile adevãrului.
Mihai Eminescu, Manuscrisul Din ºedinþele Societãþii România Junã. Naþionaliºtii ºi Cosmopoliþii, în Mihai Eminescu, Opere, vol. IX, Ediþie criticã întemeiatã de Perpessicius, Editura Academiei Române, Bucureºti, 1980, pag. 457
„Nu fiþi luptãtori fãrã sã vã fi adaptat ºi perfecþionat o tehnicã a contactului cu Dumnezeu. O contactare a infinitului, cu ajutorul inimii smerite.(
ÃŽnvãþaþi ritmul larg al respiraþiei plantelor ºi stelelor. Nu rãmâneþi în respiraþia grãbitã a fricii sau urii. Luaþi-vã zalele rãbdãrii ºi pãcii interioare. Rugaþi-vã înainte de a porunci sau de a da sfaturi altora. Nu intraþi în destinul colectiv fãrã sã vã fi gãsit pe voi, fãrã sã ºtiþi cum sã þineþi luminile din lãuntru aprinse”.*
*Vasile Posteucã, Destinul imperial al românilor. Dumnezeu, Neamul, Omul, Editura Criterion Publishing, Norcross, GA, U.S.A., f.a., pag. 62
Dragul meu cetitor
Dragã semene,
Gândurile pe care le citeºti acum sunt mai degrabã o mãrturisire decât o prefaþã propriu-zisã (al cãrei echivalent îl reprezentau la prima lor ediþie). Sau decât un tratat elementar (pe care îl preînchipuie, poate, acum).
Deºi se referã la o monografie legionarã, sunt scrise de un nelegionar. De cãtre un român care nu se considerã nici favorabil legionarilor, nici împotriva lor. ªi care nici mãcar nu este de profesie istoric. Ci doar un semen al tãu pe care, unul dintre editorii autoangajaþi într-un demers monografic despre Ion Moþa ºi Vasile Marin, l-a invitat sã-þi împãrtãºeascã, pe-atât cât permite spaþiul unei introduceri, din sentimentele ºi gândurile pe care i le-a prilejuit întâlnirea cu scrisul militant al acestor doi comandanþi legionari. Aceasta din unicul considerent cã, anterior, alcãtuisem ºi publicasem testamentele politice a ºase dintre Martirii Neamului, între care treimea de conducere a Legiunii – Codreanu, Moþa ºi Marin – (alãturi de Eminescu, Antonescu ºi Iorga1), cu înseºi cuvintele fiecãruia dintre ei, prin asamblare logicã de IDEI CITATE.
1 Cu care, cu tustrei, aceasta se aflã în deplinã unitate ideaticã.
Sunt conºtient cã, acceptând invitaþia, îmi asum o responsabilitate imensã. Din cel puþin urmãtoarele ºapte motive:
1) „Fenomenul legionar a fost ºi este cel mai intens supus denaturãrii”2.
2 Gheorghe Buzatu, Despre legionari ºi legionarism, prefaþã la monografia Corneliu Zelea Codreanu ºi epoca sa, Editura Criterion Publishing, Norcross, GA, U.S.A., 2001, pag. 7
2) „Miºcarea Legionarã nu a avut niciodatã ºansa unui proces fair play, cu dreptul de a-ºi prezenta punctul de vedere ºi a se apãra”3.
3 Ion Varlam, PseudoRomânia. Conspirarea deconspirãrii, Editura VOG, Bucureºti, 2004, pag. 332
3) Aproape „toate opiniile câte s-au exprimat pânã astãzi despre Miºcarea Legionarã, cu excepþia acelora ale legionarilor înºiºi, au la bazã în exclusivitate informaþii dintr-o singurã sursã, cea a adversarilor ei, fie cã aceºtia sunt democraþii de dinaintea ultimului Rãzboi mondial, fie cã ei sunt de-a dreptul comuniºti, situaþi – deci – într-o posturã politicã diametral adversã”4.
4 Ion Papuc, Cu faþa spre trecut. Portrete ºi ideologii, Editura Vergiliu, Bucureºti, 2005, pag. 367
4) „ÃŽntre feluritele regimuri ºi guvernãri care s-au succedat în România în ultimii 60 de ani5 (iau în calcul ºi( ani[i] postrevoluþionari() existã un element de continuitate, un punct comun în comportamentul lor politic: antilegionarismul6”7.
5 Pentru pertinenta actualizare a numãrului de ani, accentuez cã textul este publicat în 2001.
6 „Legionarii au fost loviþi din toate direcþiile. Au fãcut ani grei de puºcãrie dupã 23 august 1944, dar ºi înainte de venirea la putere a comuniºtilor!” (Ion Coja, Legionarii noºtri, Editura UMC, Bucureºti, 2001, pag. 9) „ÃŽnainte de 1944, regimul de detenþie a fost evident mai dur pentru legionari decât pentru comuniºti! ªi tot aºa mai departe, dupã 1944, regimul de detenþie a fost mai dur pentru legionari decât pentru ceilalþi! Culmea, o serie de legionari deþinuþi politici înainte de 1944, condamnaþi politic de( burghezo-moºierimea noastrã, au rãmas în temniþã ºi dupã «Eliberarea din august 1944». Unii dintre aceºtia au fost eliberaþi abia în 1964!” (ibidem, pag. 9) … „Nu ºtiu ce alte trãsãturi comune vor fi având Armand Cãlinescu ºi Petre Roman, dar una este sigurã: antilegionarismul, care pe primul l-a împins la crimã, pe celãlalt la minciunã. (Printre altele, minciuna cu legionarii implicaþi în evenimentele de la Târgu Mureº, în martie 1990!)”, ibidem
7 ibidem
5) „Ne-a fost impusã cu consecvenþã o adevãratã dogmã ideologicã, fundamentatã pe mitul propagandistic al «sãlbãticiei» legionare(... Legionarismul a devenit astfel imaginea publicã a tuturor relelor de ieri ºi de azi”8. „Atât de mult au fost repetate aceste lucruri, atâta cernealã s-a vãrsat ºi atâta patimã a fost investitã în aceastã denigrare concertatã, încât pentru anumite minþi comode problema nici nu mai meritã discutatã9”10.
8 Rãzvan Codrescu, În cãutarea Legiunii pierdute, Editura Vremea, Bucureºti, 2001, pag. 9, 10
9„Când se rosteºte numele( Miºcãrii Legionare, multora li se pare cã ºtiu totul dinainte…”, ibidem, pag. 10
10 ibidem
6) „Istoria constã din a pune întrebãri trecutului, astfel ca rãspunsurile sã fie învãþãminte cãlãuzind prezentul ºi( pregãti[nd] viitorul”11.
11 ªerban Milcoveanu, Tactica ºi strategia în întrebãri cu sau fãrã rãspuns, tipografia TCM Print, Bucureºti, 2001, pag. 61
7) „Naþiunile sunt independente ºi suverane în mãsura în care au ºi practicã gândirea criticã concluzivã”12.
12 ibidem, pag. 15
Aºadar, consider, împreunã cu Rãzvan Codrescu, cã „nici un cuget drept ºi nici o inimã curatã nu poate ocoli anumite întrebãri demistificatoare”13. Cu-atât mai mult cu cât, în marasmul de astãzi, care se agraveazã zi dupã zi, Neamului nostru îi lipsesc, „într-o proporþie îngrijorãtoare, orizontul spiritual, cultural ºi politic necesar marilor primeniri istorice”14. Cu-atât mai mult cu cât, deºi „istoria româneascã mai veche nu fusese lipsitã de mari conºtiinþe misionare, în frunte cu Eminescu15, (;)niciodatã duhul misionar nu mai pãtrunsese atât de adânc în gândul, simþirea ºi fapta unei întregi generaþii. Cãci «miracolul interbelic» românesc – în mãsura în care a existat unul – stã mai cu seamã în acest flux creator, pornit dinspre elite ºi rãspândit pânã-n rândurile largi ale poporului. N-au existat în aceastã generaþie numai mari personalitãþi creatoare, aglomerate ca-n nici o altã epocã în istoria românilor, ci ºi un larg front «popular» de luptã ºi creaþie naþionalã, catalizat îndeosebi de tinerimea legionarã”16. Iar istoriografia din România, „încã tributarã( cenzurii ideologice, n-a ajuns pânã acum, din nefericire, sã analizeze ºi sã evalueze fãrã prejudecãþi complexul fenomen legionar, unic nu doar pe plan românesc, ci, în anumite privinþe, chiar pe plan european17”18.
13 Rãzvan Codrescu, În cãutarea Legiunii pierdute, pag. 107
14 ibidem, pag. 163
15„pãrintele ideologiei naþionale moderne în evoluþia noastrã” (Octavian Goga, Mustul care fierbe, Editura Scripta, Bucureºti, 1992, pag. 53) ºi „cel mai echilibrat creier politic al României în creºtere”., ibidem
16 Rãzvan Codrescu, În cãutarea Legiunii pierdute, pag. 107
17 „Concluzie la care au ajuns mai mulþi analiºti strãini, printre care ºi( Armin Heinen, autorul celei mai ample monografii dedicate pânã astãzi fenomenului legionar: Die Legion «Erzangel Michael» in Rumänien. Soziale Bewegung und politische Organisation. Ein Beitrag zum Problem des internationalen Faschismus, Südosteuropäische Arbaiten, München, 1986 (558 pp.)”, ibidem, pag. 107
18 ibidem
ÃŽnsã, voiesc sã fim bine înþeleºi, încã de la început: fireasca ºi, mai mult poate decât oricând, necesara punere a întrebãrilor demistificatoare nu trebuie nicidecum sã însemne cãderea în extrema cealaltã, în hiperbolizarea legionarismului, în negarea pânã ºi a putinþei de-a avea ºi el, ca orice este omenesc, imperfecþiuni. Aºadar, un demers investigativ întreprins cu onestitate ºi cuviincioºie, fãrã nici cel mai mic resentiment sau idee preconceputã. ªi tot esenþial, aplecarea asupra oricãrei opinii sau surse întâlnite, indiferent de gradul de concordanþã al acesteia cu versiunea «politic corectã» asupra fenomenului ºi a tot ce este conex lui; ba chiar cu cea legionarã, când existã.
Intuiþi desigur cã, strãduindu-mã sã privesc lucrurile în aceastã manierã, optez, în mod necesar, pentru o onorare NEconvenþionalã a invitaþiei cãreia-i dau curs. Adicã o voi folosi doar ca pretext pentru a «zburda» pe arii cu mult mai largi, ºi a te invita la corelaþii de ordin îndepãrtat între elemente aparent fãrã nici o legãturã cu subiectul. ÃŽntre altele, schiþez chiar o ipotezã, dupã cât cunosc, cu totul ineditã asupra celei de a doua conflagraþii mondiale.
Toate acestea preferând sã aduc în discuþie, cu precãdere, aspecte abordate puþin ori chiar deloc în cercetãrile care Dumnezeu m-a privilegiat sã-mi ajungã sub ochi. Indiferent dacã sunt au ba comode Legiunii ºi/sau oricui altcuiva.
ÃŽn foarte puþine cuvinte spus, dupã contactul ce l-am avut cu scrisul naþionalist românesc, cu cele ºase personalitãþi cãrora, puþin mai devreme, aminteam cã le-am redactat, cu înseºi cuvintele lor, testamentele politice, dar nicidecum numai cu ele: consider cã mesajul ideatic legionar, conþinut esenþialmente în scrisul lui Codreanu, Moþa ºi Marin, este sinteza celor patru Sfinte Evanghelii, trãitã ºi mãrturisitã întru mucenicie, cel puþin de cãtre ei trei – gânditori ºi militanþi ai ortodoxiei creºtine, implicit ai românismului autentic.
Motiv pentru care îmi este peste putinþã sã dau crezare celor ce cautã sã acrediteze teze precum aceea a susþinerii de cãtre Hitler a Miºcãrii Legionare; a fascismului Gãrzii de Fier, ori a (sic!) subordonãrii sale faþã de Moscova.
Mai mult, nu exclud absolut deloc, cel puþin ca ipotezã de lucru, posibilitatea ca însuºi Rãzboiul al II-lea mondial sã nu fi fost decât o imensã, perversã ºi sângeroasã cacialma, etapã strategicã a obþinerii mult-trâmbiþatei globalizãri, adicã a statului unic planetar.
ÃŽmi stãruie în minte cuvintele încredinþate hârtiei în 1945, pe-ascuns, de Constantin Rãdulescu Motru, în jurnalul sãu secret: „Victoria pe care o urmãresc aliaþii este în contra naþionalismului, iar nu contra industrialismului, sau chiar a militarismului german. De-aceea Roosevelt, în discursul pe care avea sã-l pronunþe, dacã nu murea, vorbeºte de bunele relaþii între naþiuni, ºi( acelaºi limbaj îl þine ºi urmaºul sãu Truman, înaintea Congresului Statelor Unite. Aceeaºi cauzã explicã ºi apropierea dintre Statele Unite ale Americii ºi Republicile sovietice(: ura pe care o au amundouã în contra ideologiei naþionaliste”19. ªi, nu întâmplãtor „toþi miniºtrii noºtri se întrec, care mai de care, sã facã abstracþie de diferenþele de etnicitate în numirile de funcþiuni ºi în mãsurile de legislaþie administrativã ºi ºcolarã. ÃŽn Moldova sunt preferaþi evreii, iar în Transilvania ungurii. La noi adevãratul înþeles al cuvântului fascist, nu este altul decât naþionalist”20.
19 Constantin Rãdulescu Motru, Revizuiri ºi adãugiri, vol.III, Editura Floarea Darurilor, Bucureºti, 1999, pag. 169, 170
20 ibidem, pag. 170
ÃŽnsã, nota bene, doar naþionalist român, cãci, îºi continuã acelaºi Constantin Rãdulescu Motru confesiunea, „pentru anii, câþi îmi vor fi daþi sã mai trãiesc, cititul nepotolit pe care-l practicam mai înainte ar fi chiar pentru mine un izvor de veºnicã neliniºte ºi mâhnire. (;)Se vor publica în România numai scrieri politice de patimã adâncã, dar de gândire superficialã. ÃŽn ziaristicã vor domina intelectualii evrei, cari au talentul sã scrie despre orice, ºi în fond despre nimic serios. Se va continua propaganda de astãzi în contra rasismului ºi a tiraniei hitleriste, simple pretexte pentru evrei de a ascunde sub ele, pentru ochii românilor, adevãratele lor interese. Intelectualii români(, de frica cenzurii, cãci cenzura va dura ºi dupã încheierea pãcii, (;)se vor mãrgini la banalitate. Publicaþiile cu conþinut filosofic, cu deosebire, se vor reduce la repetarea cliºeelor preferate de partidul de la guvern”21.
21 ibidem, pag. 37
Dar cum s-ar putea ca douã sisteme politice ºi economice atât de trâmbiþat contradictorii între ele – capitalismul ºi comunismul –, respectiv cele douã omnipotente «superputeri» mondiale, chiar ºi numai sã sugereze cuiva tabloul a douã braþe, aparent independente ºi opuse, ale unuia ºi aceluiaºi creier arhipotent dar greu vizibil?
M-a frãmântat aceastã întrebare. Am forat. ªi astfel, în spiritul fidelitãþii faþã de obiectivitatea ºtiinþificã, aºa precum am precizat ºi cu alt prilej22, nu pot face abstracþie nici de faptul cã în consistentul dicþionar de personalitãþi evreieºti, scris numai de autori evrei, tradus în româneºte de un colectiv condus de o evreicã ºi publicat în anul 2001 la editura Hasefer – oficial evreiascã, Karl Marx este prezentat ca «descendent (atât dupã mamã cât ºi dupã tatã) al unei lungi genealogii de rabini», iar o seamã dintre conducãtorii la vârf ai loviturii de stat bolºevice ºi, totodatã ai regimului comunist sovietic sunt ºi ei prezenþi.
22 În interviul pe care doamna doctor Irina Airinei, redactor la Radio România Cultural, mi l-a luat în ziua de 9 august 2005, privitor la lucrarea Testamentul politic al lui Mihai Eminescu. Interviu publicat sub formã de broºurã, în acelaºi an, la editura bucureºteanã Cartea Universitarã.
De asemenea, în acelaºi spirit de onestitate ºtiinþificã, nu pot nesocoti nici elemente precum:
- prezenþa în acelaºi dicþionar de personalitãþi iudaice, a unei ample rubrici biografice dedicate bancherilor Rotschild;
- sau includerea în prestigioasa lucrare Iluºtri francmasoni (apãrutã în 1999 la Editura Nemira), atât a lui Hitler cât ºi a lui Mussolini, în contextul în care analiza comparativã a celor douã culegeri biografice, reliefeazã prezenþa, deloc rarã, în lume, la nivelul conducerii francmasonice superioare a unor proeminente personalitãþi evreieºti.
Prin urmare, la aflarea unor astfel de ºtiri, este oare nejustificat din parte-mi nu sã contest, ci sã manifest doar o circumspecþie metodicã, descartianã dacã vrei, asupra veridicitãþii felului în care, manualele contemporane de istorie ºi majoritatea mass-mediei oficiale comenteazã, de exemplu, realitãþi de rãscruce ale istoriei universale, cum sunt al doilea Razboi mondial, capitalismul ºi comunismul?
Sigur, cetitorul meu drag, parcã te-aud deja cum, perfect legitim, mã vei întreba acum cu stupoare:
«– Bine, dar asta, domnule Criºan, înseamnã cã dumneavoastrã luaþi în calcul inclusiv ipoteza extraordinarã cã Hitler, adicã persoana care a ordonat ºi condus un genocid asupra evreilor, era, de fapt, agent iudaic? Ori asta-i culmea absurditãþii!... Afarã doar dacã susþineþi cã de Holocaust este vinovat cu totul altcineva, sau chiar negaþi existenþa Holocaustului.»
Iar întrebarea ta e mult prea gravã ºi mult prea esenþialã spre-a mã preface, chiar în condiþiile actualei legislaþii penale, cã n-am auzit-o.
Aºadar îþi rãspund. ªi, fãrã a nega nici existenþa genocidului în masã asupra evreilor, nici rolul deþinut de Hitler în desfãºurarea lui, îþi redau întocmai, ºi sub beneficiu de inventar, o suitã de paragrafe pe care le gãseºti în lucrarea: Protocoalele Kogaionului. Teze ºi ipoteze consemnate ºi autentificate de Ion Coja pentru a se înþelege ºi evalua corect Contenciosul Româno-Evreiesc, inclusiv – aºa numindu-l unii – «Holocaustul din România».
Iatã-le:
„ÃŽn mediile interesate ºi cât de cât informate asupra celor petrecute în anii aceia, circulã teorii ºi teze care leagã chiar derularea Holocaustului de o complicitate evreiascã, a unor evrei, a unor lideri evrei, a unor interese evreieºti. Este exclus ca liderii evrei de azi sã nu cunoascã aceste teze, care incrimineazã în modul cel mai sever cu putinþã. Opinia publicã aºteaptã o dezminþire categoricã ºi bine argumentatã din partea evreimii, a celor în drept, dar ºi datori s-o facã, prin care sã se punã capãt acelor speculaþii care dau Holocaustului o dimensiune ºi mai odioasã decât cea realã. Probabil realã!...
Avem în vedere pe cei care leagã desfãºurarea Holocaustului de teoriile rasiste la care au aderat mulþi lideri de conºtiinþã evei, chiar înainte de instalarea la putere a nazismului, teorii potrivit cãrora omul trebuie sã intervinã pentru îndepãrtarea din viaþã sau de la procreaþie a exemplarelor umane tarate, biologic nereuºite. Nici un popor nu duce lipsã de asemenea «rebuturi» umane. Viaþa de ghetou a dus ºi la apariþia unui mare numãr de evrei degeneraþi, a unor «evrei de calitate inferioarã». Ipotezã prezentatã de B.B.C., cu ani în urmã ºi aparþinând unui istoric englez, potrivit cãruia lagãrele naziste de concentrare ºi exterminare i-au «selectat» îndeosebi pe evreii care nu corespundeau unor parametri antropometrici anumiþi. Semnul de recunoaºtere a acestor evrei de calitate inferioarã se pare cã a fost în primul rând sãrãcia, neputinþa de a accede la un standard de viaþã cât de cât civilizat. Oricum, este bine cunoscut faptul cã atunci când Hitler le-a cerut evreilor sã pãrãseascã Germania, nu toþi evreii au putut ºi au avut unde sã plece. Se pare cã liderii comunitãþii evreieºti au fost cei care au decis, prin liste înaintate oficialitãþilor germane, care evrei urmau sã plece din Germania, salvându-se astfel, ºi care evrei rãmâneau în Germania, pentru a umple lagãrele de exterminare! Ceva similar s-a petrecut ºi în Basarabia. Cu puþin înainte de declanºarea rãzboiului au pãrãsit Basarabia zeci de familii de evrei bogaþi, informaþi asupra faptului cã urmeazã a se petrece în Basarabia evenimente grave, scãpate de sub controlul legilor. La fel cum, în aceiaºi ani, plecarea în Palestina salvatoare nu era accesibilã tuturor evreilor din România, ci se fãcea dupã anumite criterii, inclusiv criterii biologice: tinereþe, înzestrare fizicã ºi intelectualã, stare de sãnãtate perfectã etc.(
Surse orale evreieºti acrediteazã ideea cã printre evrei este destul de bine cunoscutã aceastã cutremurãtoare dimensiune a Holocaustului! Numai cã interdicþia de a comenta în public aceastã stupefiantã eventualitate este absolutã pentru evrei.
Cât priveºte teza (ipoteza) istoricului englez, acesta ºi-a prezentat-o sub forma unei piese de teatru care, a doua zi dupã premierã, a fost interzisã de cenzura britanicã, gest care nu se mai petrecuse de câteva secole în Anglia. ÃŽn motivaþia intervenþiei, organele de cenzurã au afirmat cã nu pun în discuþie interpretarea datã Holocaustului, asupra cãreia numai specialiºtii se pot pronunþa, ci iau în consideraþie sensibilitatea celor care au suferit în Holocaust ºi pe care îi va rãni prea dureros teza autorului. Din pãcate nici pânã azi specialiºtii, în primul rând specialiºtii evrei în istoria Holocaustului, nu au dat rãspuns cumplitelor acuzaþii formulate de autorul englez, al cãrui text ºi ale cãrui argumente, au rãmas necunoscute, au fost scoase din circuitul public al informaþiilor”23.
23 Ion Coja, Protocoalele Kogaionului. Teze ºi ipoteze consemnate ºi autentificate de Ion Coja pentru a se înþelege ºi evalua corect Contenciosul Româno-Evreiesc, inclusiv – aºa numindu-l unii – «Holocaustul din România», Uniunea Vatra Româneascã, Editura Þara Noastrã, Bucureºti, 2004, pag. 13-15
Iar, ca replicã, tu îmi vei spune, cã, din respectivul citat nu reiese nicidecum cã Hitler le-ar fi fost evreilor subordonat, ci doar cã liderii acestora, chiar dacã or fi operat acea cutremurãtoare selecþie, nu e exclus s-o fi fãcut împotriva voinþei lor ea fiind, în condiþiile descrise, singura posibilitate de a-ºi salva mãcar o parte din conaþionali.
ªi-ar fi neonest sã-þi tãinuiesc cã ºi eu mi-am spus la fel. Din fericire însã am gãsit un început de speranþã cã pot ieºi din impas – urmãtoarea lãmurire editorialã, aflatã la pagina 204, în monografia Horia Nestorescu Bãlceºti, Ordinul Masonic Român: „Nu am publicat, deºi am avut la dispoziþie, listele membrilor lojilor pur evreieºti, aflate în subordinea Ordinului B’nei B’rith (Fiii Alianþei24), Districtul IX România, de altã facturã ºi structurã decât cele din obedienþa Ordinului Masonic Român”25.
24 Alianþã pe care Alexandru ªafran, o explicã astfel:
„Dumnezeu i se reveleazã lui Abraham, în mod individual, în Þara Sfântã ºi îi porunceºte printr-o miþva, care va primi mai târziu pe Sinai confirmarea sa toraicã de a aplica «pecetea» naturalã, de a înscrie «semnul» fizic al alianþei Sale cu el ºi cu posteritatea sa, în carnea sa. Dumnezeu a prescris circumcizia lui Abraham ºi a descendenþilor sãi, pentru a stabili pentru întotdeauna nu doar legãtura dintre El, patriarhul evreu, ºi rasa sa, viitorul Israel, ci ºi, în acelaºi timp, legãtura dintre El ºi pãmântul «peregrinãrilor» lui Abraham, viitorul Ereþ-Israel”., Alexandru ªafran, Poporul lui Israel ºi Þara lui Israel. Israel, «inima naþiunilor»; Ereþ-Israel, sufletul universului, Curs þinut la Universitãþile din Geneva, Amsterdam ºi Jyvaskyla (Finlanda), la Trinity College din Cambridge ºi la Sorbona. Expunere prezentatã la Paris, la Conferinþa rabinicã europeanã. ÃŽn volumul: Alexandru ªafran, Israel ºi rãdãcinile sale, Editura Hasefer, Bucureºti, 2002, pag. 58, 59
„Ereþ-Israel, Þara lui Israel”.(ibidem, pag. 26) „Chiar înainte de a alege Israelul, ºi alegând Ereþ-Israel, Dumnezeu proclamã cã întregul pãmânt ºi cu tot ce cuprinde acesta sunt ale lui”. (ibidem) „Israel este omul ºi poporul prin excelenþã. Israel «este numit om», cãci el este principiul vital al omului; Israel este numit popor, cãci el este «inima naþiunilor», potrivit specificãrii Zoharului ºi a lui Rabi Iehuda Halevi (sec. XII)”., ibidem, pag. 27
„Dumnezeu, pedepsind Israelul, nu îi retrage niciodatã dreptul asupra þãrii pe care El i-a dat-o pe veci(. De altfel, Israel nu poate renunþa la Ereþ-Israel, cãci nu renunþi la un angajament uman ºi la o promisiune divinã, nu se separã de o moºtenire umanã ºi de un dar divin”., ibidem, pag. 31, 32
„Israel rãmâne pentru totdeauna proprietarul uman al Þãrii care aparþine lui Dumnezeu, ºi pe care El a oferit-o poporului Sãu”. (ibidem, pag. 32) „Ereþ-Israel trãieºte în inima lui Israel, cãci Ereþ-Israel este «soþia sa din tinereþe». Ereþ-Israel nu l-a schimbat pe Israel pentru un alt popor; Israel nu a schimbat Ereþ-Israel pentru o altã þarã. Israel ºi Ereþ-Israel rãmân deci indisolubil uniþi unul cu celãlalt, cãci ei rãmân, ambii, uniþi cu Dumnezeu. Ori Dumnezeu nu a schimbat poporul Sãu cu un altul”., ibidem, pag. 33
„Israel trebuie sã se identifice cu miþvot, cu poruncile divine cuprinse în Tora”., ibidem, pag. 25
„Tora constituie instrumentul spiritual al lui Dumnezeu pentru Creaþia lumii, iar miþvot constituie instrumentul practic al omului pentru perfecþionarea lumii”., ibidem
„ÃŽntreaga Tora, scrisã ºi oralã”.,ibidem, pag. 49
„Tora scrisã ne încredinþeazã secretele limbii sale originare, ebraica, ca ºi ale poporului ebreu”., ibidem
„Tora oralã( reflectã structurile mentale proprii lui Israel ºi obþine aplicarea sa completã în Ereþ-Israel”., ibidem
„Dumnezeu oferã Tora oricui, cu condiþia ca ea sã fie acceptatã în totalitate, în unitatea ei material-spiritualã. Dar numai Israel a acceptat-o cu aceastã condiþie; el s-a angajat sã o aplice pretutindeni ºi sã o realizeze în Ereþ-Israel”., ibidem, pag. 52
„Promulgarea Torei lui Dumnezeu pe Sinai declanºeazã într-adevãr sin a, ura naþiunilor lumii împotriva poporului lui Dumnezeu. Popoarele pãmântului nu-i iartã lui Israel faptul de a fi acceptat ceea ce ele au considerat inacceptabil”. (ibidem, pag. 52, 53) „Popoarele pãmântului atacã deci Poporul lui Dumnezeu, Poporul Torei, a cãrui privire pãtrunzãtoare supãrã, a cãrui voce persuasivã deranjeazã, a cãrui prezenþã iritã.
Popoarele pãmântului, atacând Israelul vor, de fapt, sã-l atace pe Dumnezeu, a cãrui Tora au refuzat-o, a cãrui suveranitate au respins-o: «Ele urãsc Israelul, deoarece îl urãsc pe Dumnezeu». Popoarele pãmântului «ridicându-se împotriva lui Israel, se ridicã împotriva lui Dumnezeu». Dar ele nu-L pot sesiza, nu-L pot atinge decât prin Israel”., ibidem, pag. 53
Nu comentez...
Ci, doar continui citarea:
„Prin alianþa carnalã a circumciziei ºi alianþa spiritualã a Torei, Dumnezeu stabileºte legãtura integralã, totalã, în acelaºi timp materialã ºi spiritualã, dintre israelit, poporul lui Israel ºi þara lui Israel.
Alianþa circumciziei este o miþva a Torei, «care echivaleazã cu toate celelalte miþvot». Iatã de ce, noteazã Gaonul din Vilna, miþva circumciziei este denumitã pur ºi simplu brit, «alianþã», cãci adãugându-se celorlalte ºase sute douãsprezece miþvot (valoarea numericã a cuvântului brit este de 612) ea completeazã numãrul 613, numãrul total de miþvot al Torei.
Alianþa Torei este, de asemenea globalã, cãci Tora conþine toate miþvot; iar singurã miþva «studierii Torei» echivaleazã cu toate celelalte miþvot”., ibidem, pag. 59, 60
„«Alianþa» care uneºte pe Israel de Dumnezeul sãu «este eternã», «nu va fi ruptã niciodatã», «nu e revocabilã»; este o «alianþã de sare»: sarea nu se schimbã”., ibidem, pag. 65
„Confirmarea ataºamentului Sãu indestructibil faþã de Israel se aflã în faptul cã Israel trãieºte: el nu poate fi doborât în pofida suferinþelor pe care le suportã. «Orice armã fãuritã împotriva lui va fi neputincioasã»”., ibidem, pag. 65
„ÃŽntr-adevãr, Israel trãieºte, nu se schimbã. Nu numai cã trãieºte, dar el nu se schimbã. El este mereu, în esenþa sa, în structura sa fundamentalã acelaºi”.,ibidem, pag. 64
„Uitarea de sine provocatã de uitarea de Dumnezeu, de Tora(, antreneazã pãcatul cel mai grav, acela comis prin neglijenþã”.(ibidem, pag. 70) „Cu toate acestea, zikaron, «memoria» evreului(, rãmâne bunã; în interioritatea sa ascunsã, ea rãmâne aproape intactã. Ea nu slãbeºte niciodatã complet: ea nu slãbeºte decât la periferie. Zikaron nu îl trãdeazã niciodatã pe evreu, fie el ºi neatent. Cãci, în fond, evreul nu-ºi uitã niciodatã Dumnezeul sãu; el nu-ºi uitã de Tora sa; el nu uitã de Poporul sãu, Israel; el nu-ºi uitã Þara, Ereþ-Israel”., ibidem, pag. 71
„Cât priveºte dispariþia lui Israel din lume, aceasta este exclusã, chiar din cauza «privilegiului» «Rãspândirii» fizice a poporului evreu. Populaþia evreiascã dintr-o regiune poate fi distrusã; evreii pot fi expulzaþi dintr-o þarã, dar Israel nu ar putea fi «anihilat», fiindcã Dumnezeu nu poate fi biruit”., ibidem, pag. 64
„«Elokei Israel», «Dumnezeul lui Israel», devenit Meleh «Regele lui Israel», Malhuto bacol maºala, «Regalitatea Sa» se va impune tuturor, mai întâi din teamã – maºala – pe care ea o va inspira, apoi ea va fi acceptatã de toþi cu bucurie: Regele lui Israel, recunoscut «Rege al întregului pãmânt» va domni atunci asupra tuturor – «Va Timloh al col maasseha» – din înaltul muntelui Sionului”., ibidem, pag. 69
Mihai Eminescu – ”nebun”, ”antisemit”, ”xenofob”, ”retrograd” (ºi, totdeodatã, „mare precursor al legionarismului românesc”(Constantin Papanace, MIHAI EMINESCU un mare precursor al LEGIONARISMULUI românesc, Ediþia I-a, Editura Armatolii, Cetatea Eternã, 1951, coperta I-a - „Nimeni altul ca dânsul nu este mai aproape de sufletul legionar”., ibidem, pag. 16)): „Cosmopolitismul e o simulaþiune ºi nimic alta, el n-a fost niciodatã un adevãr. Strãinii care au interese personale în Þara Româneascã de es., vor simula totdeauna cosmopolitismul, pentru cã, declarându-ºi adevãratele lor simþiri, ar putea sã pericliteze interesele lor individuale”., Mihai Eminescu, Manuscrisul Din ºedinþele Societãþii România Junã. Naþionaliºtii ºi Cosmopoliþii, în Mihai Eminescu, Opere, vol. IX, Ediþie criticã întemeiatã de Perpessicius, Editura Academiei Române, Bucureºti, 1980, pag. 457
Ceea ce nu-i împiedicã prin nimic ca, din raþiuni tactice, sã se autoprezinte «români»: „Cine va face lista funcþionarilor mai cu seamã înalþi, a pensionarilor, a deputaþilor, a arendaºilor bunurilor publice ºi [a celor] private, c-un cuvânt a tot ce reprezintã circulaþiunea ºi reglementarea vieþii generale a þãrii, va observa cu înlesnire cã frânele stãpânirii reale a[u] scãpat din mâna elementului autohton ºi istoric ºi a[u] încãput pe mâini strãine. Dar acest din urmã element, aceastã formaþiune( se pretinde românã? Neapãrat se pretinde, cãci altminterea n-ar avea pretext sã stãpâneascã”., Mihai Eminescu, «Românul» a contractat nãravul..., Timpul, 29 iulie 1881, în Mihai Eminescu, Opere, vol. XII, Ediþie criticã întemeiatã de Perpessicius, Editura Academiei Române, Bucureºti, 1985, pag. 267
„Popor, naþiune e complexul de clase sociale al unor oameni de aceeaºi origine etnicã. Proprietarul mare, þãranul, negustorul, breslaºul sunt în acelaºi mod popor; nimeni dintre aceºtia nu e mai mult ori mai puþin popor decât fiecare dintre ei”., Mihai Eminescu, Un cenuºar român..., Timpul, 8 aprilie 1879, în Mihai Eminescu, Opere, vol. X, Ediþie criticã întemeiatã de Perpessicius, Editura Academiei Române, Bucureºti, 1989, pag. 215
25 Horia Nestorescu Bãlceºti, Ordinul Masonic Român. Mai puþinã legendã ºi mai mult adevãr, cu un Cuvânt înainte de Mihail Sadoveanu, Casa de Editurã ºi Presã ªansa S.R.L., Bucureºti, 1993, pag. 204 |
|
Autentificare
