 Viaþã coloratã, de þigan
• un grup de þigani cãldãrari din Grajduri, judeþul Iaºi, stau în patru corturi, de o parte ºi de alta a drumului în satul Iucºa • Dragoº Stãnescu se mîndreºte cã face parte din clanul bulibaºei Stãnescu • þiganii fac cazane de þuicã din aramã ºi reparã prin sat cãldãri, lighene • Dragoº Stãnescu s-a plîns cã a fost înºelat de românii de la Remat Roman •
Un grup de þigani, format din 11 adulþi ºi cinci puradei, au „campat“ pe marginea drumului în satul Iucºa, comuna Bozieni, încã de la Paºte. Cãldãrarii au înãlþat patru corturi, dincolo de ºanþul de lîngã drum, mai jos de moara veche din Iucºa. Un cort „troneazã“ sub un pîlc de salcîmi, de pe malul pîrîului Bozianca, iar alte trei peste drum, în faþa porþilor unor gospodari. La apariþia redactorului „Monitorului de Roman“, un þigan în putere ciocãnea de zor într-un cazan mare de þuicã. Recipientul din aramã era fãcut „la meserie“ ºi prevãzut cu toate dotãrile pentru evacuarea rãmãºiþelor amestecului fiert ºi pentru montarea serpentinei, prin care „trascãul“ îºi croieºte drum spre sticle. Dragoº Stãnescu ne spune cu mîndrie cã este din comuna Grajduri, judeþul Iaºi, acolo unde majoritatea þiganilor sînt buni meºteºugari. „Plecãm în fiecare an cu cîteva corturi ºi cãutãm locuri unde gospodarii fac þuicã mai multã. Chiar dacã satele sînt sãrace, românii fac rachiu la greu. Sîntem aici în Iucºa de la Paºte ºi mai stãm cã... mai avem comenzi. Preþul unui cazan este dupã cum ne înþelegem cu gospodarul. Poate ajunge ºi 15 sau 20 milioane de lei. Mai reparãm, pe la oameni, tigãi, ceaune, gãleþi, cazane, pentru care primim de mîncare. Mai cumpãrãm cîte o gãinã sau ouã de la gospodari. Baza este însã fasolea ºi cartoful. Astea le obþinem mai uºor“, a povestit Dragoº Stãnescu, începutul „odiseii“. Acesta se mîndreºte de faptul cã este rudã cu bulibaºa Stãnescu, de la Grajduri, iar cei veniþi cu el la Iucºa sînt tot din clanul Stãnescu. „Am venit cu soacra, soþia, copiii ºi trei nurori de-ale soacrei mele. ÃŽncercãm sã adunãm ºi noi cîþiva lei, ca sã putem trãi ºi noi la iarnã. Dacã vara ºi toamna eºti harnic ºi munceºti, ai ce mînca la casa ta. Avem gospodãrii frumoase în Grajduri. Am muncit pentru ele de dimineaþã pînã seara. Ne-am obiºnuit aici la Iucºa, românii sînt primitori, nu le este teamã ºi s-au învãþat ºi ei cu noi. Noi nu furãm, dacã vrem ceva, cumpãrãm cu bani sau cerem. Aia bãtrînã (soacra - n.r.) mai ghiceºte pe ici pe colo ºi are grijã de puradei“, a mai spus Dragoº Stãnescu. „Aia bãtrînã“ ne zîmbea ºtirb, aºezatã turceºte cu fusta largã de cãldãrãriþã, revãrsatã direct pe pãmînt. Din corturile ridicate din folie ºi cãptuºite în interior cu þoale din lînã sau „cordele“ se iþeau capetele cîtorva purade. Lîngã cazanul pe care-l tot ciocãnea de zor Dragoº Stãnescu piranda lui se odihnea, pe un þol. La sosirea noastrã, însã, s-a ridicat iute, cãutîndu-ºi apoi de treabã într-un cort, lãsîndu-ºi bãrbatul sã discute cu românii. ÃŽn corturi, haine aruncate de-a valma, preºuri de lînã ºi aºternuturi încropite din fel de fel de „foanþe“ murdare. Pe niºte pirostrii, un ceaun de tuci, înnegrit de funingine, mai purta niºte urme vechi de mãmãligã. Surprinzîndu-ne privirile, þiganul, parcã scuzîndu-se, a precizat cã aceasta este viaþa pe care o duc cãldãrarii. „Am crezut cã dacã muncim cinstit sã cîºtigãm un ban, vom fi lãsaþi în pace de unii români rãi. M-am dus acum cîteva zile la centrul al mare de colectare a fierului vechi cu o basculantã plinã, de vreo 14 tone. Cînd am ajuns acolo, n-a mai avut cine sã o cîntãreascã ºi sã o descarce. Un om de acolo a zis sã lãsãm maºina acolo încãrcatã, cã este pazã ºi nu furã nimeni nimic. A doua zi, cînd ne-am dus, am gãsit basculanta descãrcatã ºi mi-au spus cã în loc de 14 tone aº fi avut numai 9,2 tone. Mã crede cineva sau îi crede pe români“, a mai spus, obidit, Dragoº Stãnescu, îndesînd loviturile în cazan. Am pãrãsit ºatra de la marginea drumului, cu gîndul cã aceºti þigani au în sînge acel microb al nomazilor din vechime ºi îºi urmeazã ca ºi strãmoºii lor destinul care le-a fost hãrãzit. Europa nu va avea ce face decît sã ne accepte cu tot cu ei, deoarece fac ºi ei sînt o parte din istoria noastrã. (FOTO Diviziunea muncii la ºatrã)
|
Autentificare
