Directorii timpurilor noi
Fiecare ins din þara asta, cînd „în zilele noastre de soartã-ajutat“ capãtã o funcþie, simte nevoia imperioasã de a fi original, unic ºi de neconfundat. Unii, imediat dupã instalare, mutã mobila. Alþii schimbã telefonul. Mulþi merg mai departe ºi schimbã secretara, portarul, fochistul sau ºoferul. Cei mai curajoºi ºi reformatori schimbã colaboratorii. ÃŽn cea de-a doua fazã se dau niºte anunþuri belicoase menite sã consolideze prestanþa ºi autoritatea noului ºef.
De cele mai multe ori lucrurile se opresc aici ºi noul ºef devine aidoma cu cel de dinainte. Nici mai rãu, dar în nici un caz mai bun.
Unii, mai consecvenþi însã, în urmãtoarea etapã trec la fapte ºi foºtii ºefi se transformã în vînat. Se plãtesc poliþe, se varsã otrãvuri, se invocã argumentul suprem al legii ºi principiile de partid cãrora, nu-i aºa, trebuie sã le fim supuºi fãrã crîcnire. Mai ales în domeniul învãþãmîntului unde din trei angajaþi unul este miliþian, altul sereist, unul turnãtor ºi unul vrea „sã mãnînce ºi el o pîine“.
ÃŽn sfîrºit, dacã nu mai este altceva de fãcut, în ultima etapã se trece la fãcut prostii. Am asistat, nu demult, la ceremonialul schimbãrii conducerii unei ºcoli, în prezenþa preafericitului inspector general cu un nume bavarez. Dupã îndoielnicele ºi conjuncturalele cuvinte de mulþumire pentru activitatea de pînã atunci, transmise fostei conduceri de cãtre trimiºii Ministerului pe pãmînt, invocîndu-se principiul democratic fundamental, s-au fãcut propuneri menite a fi validate prin vot secret. „Ce frumos!“ mi-am spus. „Iatã adevãrata democraþie. De aceea trãim (sau, mã rog, o sã trãim) bine“ (vorba exaltatului nostru preºedinte). Numai cã entuziasmul mi-a fost reprimat de ulterioara precizare: votul este pur consultativ, urmînd ca pomeniþii trimiºi sã hotãrascã soarta viitoarei conduceri. Fie ºi aºa, mi-am zis, punîndu-mi speranþele în capacitatea de discernãmînt a unor indivizi cu studii superioare, cu copii la facultate ºi cu over-draft la Banc Post. Numai cã, surprizã, dupã ce a ieºit cine trebuia - prin concursul binevoitor ºi entuziast al unor animatoare pedagogice ºcolite prin vreun ungher, care s-au grãbit sã facã cele mai nimerite propuneri, sfinþite în majoritate de „colectivul de cadre didactice“ - înalþii diriguitori ai învãþãmîntului nemþean au hotãrît ca votul sã capete statutul definitiv: „Vox populi, vox dei“, au motivat ei. Cu temei. Dacã ar fi fost invers, evident, votul ar fi fost consultativ ºi contracandidatul ar fi fost lãmurit cã trebuie sã cedeze spre binele ºi luminosul viitor al unitãþii de învãþãmînt. Oricum, judecînd dupã sticlele de ºampanie consumate ulterior ºi dupã coada la care se aºtepta pentru a sãruta obrajii unsului, mã consoleazã faptul cã toatã lumea pare mulþumitã ºi convinsã cã a fãcut cea mai bunã alegere. Chiar dacã, o zi înainte...
|
Autentificare
