Gripa lui MacFlutur
Cu suficient de mulþi ani în urmã, pentru ca istoriile cu pricina sã fie aproape uitate, românii erau înnebuniþi de cazuri precum viermiºorii care se nãºteau dupã ce scuturai într-un pahar cu apã conþinutul unei anume mãrci de þigarete. Cum mediatizarea lipsea cu desãvîrºire, circuitele paralele de rãspîndire a zvonurilor se încingeau de le sãreau siguranþele. Nu mai spun cîte poveºti au circulat în legãturã cu cafeaua toxicã sau portocalele aducãtoare de gripã panamezã la oameni, mai ales la copii. Acum, a venit rîndul gripei pãsãreºti.
O þarã întreagã a urmãrit cu sufletul la gurã desfãºurãrile de forþe coordonate de ministrul Gheorghe Flutur. La originea nebuniei s-au aflat trei raþe prãpãdite, din ograda unor paºnici gospodari dintr-o localitate de care nu auzisem niciodatã. Cum de-au ajuns taman cele trei mãcãitoare decedate la analize încã nu m-am lãmurit, dar nici nu mai conteazã acum. Nebunia lovise deja România, parcã mai dihai decît însãºi gripa. Buletinele de ºtiri ºi ediþiile speciale au adunat incredibile cote de audienþã, la sfîrºitul sãptãmînii trecute, de parcã asistam la încã o revoluþie în direct. Flutur pãrea a avea cîte ceva din Iliescu, Roman, Voican-Voiculescu, Caramitru, Nicolaescu ºi Dinescu, numai cã teroriºtii fuseserã înlocuiþi de pãsãri. Pãsãrile nu trãgeau din toate poziþiile, dar tot moarte se zicea cã aduc. ÃŽn cele din urmã, istoria s-a repetat cumva - nici teroriºti n-am prins, nici pãsãri aducãtoare de gripã. Diferenþa este cã victimele au provenit din rîndul „teroriºtilor“ cu aripi.
Subiectul, însã, cred cã este departe de a fi încheiat. Cel puþin consecinþele economice impun o analizã la sînge a nebuniei instrumentate de expertul în codrii Sucevei. N-ajungeau problemele cunoscute ale sectorului de prelucrare a cãrnii - a venit acum ºi vacanþa forþatã la exporturi. Nimic de zis, regulile sînt reguli ºi unele mãsuri se iau automat, în situaþii speciale. Dar, nu pricep în ce-a constat exact situaþia specialã. ªi dacã nu pricep, cineva ar trebui sã-mi explice, sã ne explice. Categoric, cu gripa aviarã nu este de glumit. Riscul unei epidemii trebuie eliminat sau mãcar redus drastic, indiferent de costuri. Totuºi, parcã s-a ajuns prea departe pornind de la (încã) o suspiciune. ÃŽntr-o þarã în care suspiciunea fãcea oricum ravagii, exact ultima pãþanie mai lipsea. Facînd haz de necaz, am putea zice cã am scãpat de epidemia de gripã pãsãreascã ºi am redescoperit epidemia de „suspicionitã“. ÃŽncã o boalã care nici nu te omoarã, dar nici nu te lasã sã trãieºti.
Indiscutabil, un loc aparte în orice viitoare analizã a cazului e musai sã-i revinã ministrului Flutur. Pãrea ferm ºi competent. Vorbea apãsat ºi convingãtor. Se vedea în ochii lui cã de-o grijã scãpase din prima: n-avea cum sã fie luat la fugãrit de Bãsescu pe motiv de moliciune. Cu carantina ºi zonele de protecþie, Flutur a bãgat în sperieþi o þarã întreagã. Ca ºi alte rînduri, mai puþin pe veritabilii jurnaliºti de front, cam bãgãreþi de felul lor, care s-au încãpãþînat ºi nu s-au lãsat pînã nu s-au documentat la faþa locului, în ciuda unor sfaturi afectuoase venite ºi de la nemþeanul nostru de la ANSVSA, Ioan Agafiþei. Pe lîngã sperieþi, acuºica vine ºi factura. Nu este deloc exclus ca ministrul ºi echipa sa sã se bucure de laude ºi decoraþii. Poate cã întreprinzãtorilor, mai mici sau mai mari, care industrializeazã carnea de pasãre ºi asigurã ouãle de consum, li se va spune verde-n faþã sã se asigure în viitor pentru riscul de gripã aviarã. ªi pentru riscul de a li se bloca exporturile. Cert este cã, pînã una-alta, factura o achitãm tot noi. Indiferent cît de mare va fi, s-ar putea sã devinã irelevantã prin raportare la dimensiunea riscului combãtut. Am ajuns astfel înapoi la lãmuririle de care avem nevoie. Dacã povestea cu rãpiþii noºtri din Bagdad, o alta ce-a reuºit sã întoarcã þara pe dos, a rãmas - cum era de bãnuit - ca-n tren, aici nu mai þine. Ori Flutur & Co meritã decoraþi, ori au fost niºte iresponsabili! Blestemata cale de mijloc chiar nu are ce cãuta. Pãsãrile mai ºi mor, prin curþile oamenilor. Dacã se apucã toþi sã dea fuga cu „decedatele“ la veterinar, iar veterinarii au suspiciuni, e lesne de imaginat unde se poate ajunge. Cã se gãsesc nu ºtiu ce anticorpi la analize, nu spune mai nimic românului. Românului trebuie sã-i vorbeºti pe româneºte, nu într-o pãsãreascã extraterestrã. Altfel, mergem înainte cu suspiciunile, ridicate la rangul de atac la siguranþa naþionalã, ºi rãmînem cu alinarea adusã de acelaºi prieten credincios, pomenit mai devreme: hazul de necaz. Doar numai românului putea sã-i treacã prin cap sã-l facã scoþian pe ministrul-vedetã al acestor zile! Gîndindu-se la mãcãitoarele de la Ceamurlia, l-a botezat simplu ºi sonor: MacFlutur. Cam puþin, nu?
|
Autentificare
