 Nemþeancã soþie de rege
• Ioana Maria Valentina Lambrino, nãscutã în Roman, a fost soþia regelui Carol al II-lea timp de cîteva luni, în perioada septembrie 1918-ianuarie 1919 • ca un paradox, Zizi ºi Carol au murit în acelaºi an,1953 • „rodul dragostei“ lor, Carol Mircea Grigore, nu a avut niciodatã statut de „os regal“, cu toate cã a fost recunoscut de Carol • Puþini nemþeni cunosc faptul cã principele Carol, fost rege al României în perioada interbelicã, a fost cãsãtorit, pentru scurt timp, cu o romaºcancã.
Ioana Maria Valentina Lambrino s-a nãscut în anul 1896 în localitatea Roman. Alintatã încã din copilãrie cu numele de „Zizi“, fãcea parte dintr-o familie aristocratã, de origine greco-bizantinã. Familia acesteia se trãgea din principii Brîncoveanu ºi era înruditã prin alianþã cu principele Alexandru Ioan Cuza. Tatãl ei, Constantin Lambrino, rudã cu generalul Alexandru Lambrino, a fost un apropiat al prim-ministrului Alexandru Marghiloman. Atît fratele ei, Lulu, prieten cu principele Carol, cît ºi membrii familiei Lambrino erau obiºnuiþi ai casei regale Hohezollern de Singmaringen. ÃŽntr-un manuscris de naturã autobiograficã, Ioana a declarat cã avea cinci ani cînd l-a întîlnit prima oarã pe Carol. „Prinþul mi-a fãcut o impresie profundã, fiindcã purta cizme mari ofiþereºti, care scîrþîiau la fiecare pas. Pentru mine asta însemna culmea eleganþei“, s-a destãinuit, în amintirile ei, Zizi Lambrino. Zizi a fost trimisã, pentru o bunã educaþie, într-un pension din Franþa, de unde a revenit în Bucureºti, în anul 1910. A studiat,cu mult succes ºi real talent belcanto ºi pictura. ÃŽn 1913, în casa celui mai „ parizian dintre germanofili“, liderul Partidului Conservator, Alexandru Marghiloman, Zizi l-a cunoscut pe viitorul iubit ºi soþ, Carol. Pe vremea aceea, principele avea 19 ani, iar Zizi 16 ani. ÃŽn acea searã, în casa omului de stat Marghiloman, cei doi s-au simþit puternic atraºi unul de altul. Se pare cã Zizi ar fi fost cea de-a doua „mare“ dragoste a lui Carol, dupã Elena Filitti, care, din motive obscure, a fost expulzatã din þarã. Subliniem faptul cã ºi familia Filitti s-a implicat în viaþa sãtenilor din jurul tîrgului Roman, generalul Filitti avînd o vastã moºie în zona satelor Cuci, Crãieºti ºi Bozieni. Cu toate cã se întîlneºte zilnic, cu prinþul, Zizi, îi gãseºte acestuia o droaie de cusururi. ÃŽn primul rînd, era un prost dansator, slab jucãtor de tenis ºi cãlãreþ nepriceput. ÃŽn schimb, se aratã ºofer priceput ºi expert în mecanicã. Perioada studiilor lui Carol la Potsdam le-a întrerupt intimitatea, dar principele coresponda susþinut cu fratele lui Zizi, Lulu. ÃŽn perioada 1914-1916, cei doi s-au aflat tot timpul împreunã, legãtura lor sentimentalã sedimentîndu-se odatã cu scurgerea ireversibilã a fiecãrei secunde. Zizi pomeneºte, în scrierile sale, despre un grup de tineri care vîsleau în fiecare zi, pe un lac din capitalã, „unde Carol, nesinchisindu-se de protocolul principiar, îºi plimba doamna gîndurilor trãgînd la rame cu ardoare, mai abitir decît un gondolier veneþian. Carol se fãcuse un tînãr tare atrãgãtor. ÃŽnalt, subþire, cu pãrul blond auriu, cu privirea vioaie...“. Cît despre Zizi, aceasta era micuþã, suavã ºi oacheºã, cu o figurã nobilã, cu trãsãturi, fine, încîntãtoare. De frica rãzboiului, Zizi ºi mama se retrag în Moldova, la Tecuci, unde aveau prieteni ºi ceva proprietãþi rãmase dupã moartea tatãlui sãu. Ca refugiatã, Ioana (Zizi) s-a angajat infirmierã ca sã îngrijeascã rãniþii de pe front, însã cu mintea era în altã parte, la iubitul ei Carol. ÃŽnaintarea germanã, a silit-o sã se refugieze în Iaºi, într-o modestã locuinþã aparþinînd familiei Lambrino. Iarna a fost deosebit de grea în 1916, însã Zizi avea consolarea de a-l vedea, des, pe Carol. Acesta, curtenitor, o ducea în excursie cu maºina, jucau cãrþi ºi îºi jurau credinþã veºnicã.
Dragostea fierbinte dintre Zucky ºi Boyky
ÃŽn corespondenþa pe care au purtat-o timp de cîþiva ani, pentru Carol, Ioana Maria Valentina a fost mai întîi Zizi, apoi Baby sau Zucky. Ea-i spunea Carol, uneori Child sau Childy, iar mai tîrziu, Boy, Boyky sau Boysky. Ioana a pãstrat toate scrisorile primite de la Carol, ulterior acestea fiind strînse sub forma unui volum de memorii . ÃŽn 1918, Carol scria iubitei sale, în limba francezã: „Orele pe care le petrec lîngã tine mi se par pline de duioºie, nespus de gingaºe. Asta mã susþine“. Apoi, în englezã, a adãugat: „Micuþa mea scumpã, eºti atît de tandrã ºi-mi eºti tare dragã“. Tinerii erau vãdit îndrãgostiþi, dar regele ºi regina nu-ºi dãduserã seama încã de elanul iubirii lor ºi nu puteau percepe ca doi tineri sã încalce regulile de etichetã ale casei regale. La un mare dineu în familie, Carol ºi-a destãinuit limpede intenþia de a se cãsãtori cu Zizi, declaraþie ce n-a fost pe placul familiei Hohenzollern de Singmaringen. Carol nu s-a gîndit nici o clipã la dificultãþile pe care aceastã legãturã i le creia ºi nici de faptul cã va renunþa de douã ori la tron. Pe 21 iunie îi scria Ioanei: „Marele obstacol îl reprezintã chestiunea legalã. Trebuie studiatã sub toate aspectele“. ÃŽn anul 1918, puþin dupã armistiþiul din Moldova, cei doi au hotãrît sã se cãsãtoreascã. Carol dã dovadã de o mare iresponsabilitate, abandonînd regimentul în care figura colonel ºi, în ziua de 2 septembrie, cei doi trec, clandestin, graniþa Ucrainei, ocupatã de trupele germane ºi austriece. Carol a fost recunoscut imediat de inamic, dar, fiind vlãstar al dinastiei Hohenzollern de Singmarigen, a fost lãsat în pace ºi condus cu escortã la Odessa. La 31 august (13 septembrie pe stil vechi n.r.) în Catedrala Ortodoxã Pokrovska, a fost oficiatã cãsãtoria de cãtre preotul rus ªaranski. Martori, conform uzanþei, au fost aghiotantul lui Carol, un anume Serdici, ºi un ofiþer german, rãmas neidentificat.
Vis destrãmat
Dupã un vis frumos materializat, a urmat din nefericire crunta ºi perfida realitate. „Fericirea noastrã n-a þinut decît zece zile, zece ziliºoare amãrîte, rezumat al întregii mele vieþi, dupã care n-am mai avut parte decît de amãrãciuni ºi de dezamãgiri“, a scris în amintirile sale Zizi Lambrino. Dupã scurt timp, pe 8 ianuarie 1919, Curtea de Apel Ilfov, în ºedinþã secretã, anuleazã cãsãtoria, pe motiv cã ea contravenea codului familiei regale. Cu toate acestea cei doi îndrãgostiþi care ºi-au jurat credinþã pînã la moarte, prin sfînta tainã a cãsãtoriei, au continuat sã se întîlneascã. Fidelitatea lui Carol faþã de Ioana este deosebit de interesantã, existînd destule dovezi în privinþa unor legãturi trecãtoare, chiar ocazionale. De altfel, acest lucru avea sã fie confirmat ºi mai tîrziu de istoriograful regelui Carol, Iosif Ludo care în paginile romanului „Regele Palaelibus“, povesteºte savuros întîlnirile fierbinþi din „alcovul regal“, întîlniri petrecute la ceas de noapte. „Fetiþele“ erau furnizate din belºug de cãtre aghiotantul ºi sfetnicul sãu de tainã. Este aproape sigur cã principele a mai avut un copil, cu o altã femeie, în anul 1918, anul cãsãtoriei sale, dar, deºi copilul fusese conceput înaintea unirii legale cu Ioana, se pare cã nu i-a pomenit nimic, niciodatã, despre aceastã secretã poveste de dragoste. Ioana Maria Valentina Lambrino ºi prinþul Carol, chiar dacã s-au iubit cu adevãrat, fapt susþinut de lungile ºi pãtimaºele declaraþii din „misivele“ de dragoste, au fost tot timpul înconjuraþi de „hienele“ care au þesut intrigi pentru a o scoate din familia regalã pe Zizi. Ca un paradox sau ca „datul sorþii“, ambii protagoniºti ai unei mult mediatizate ºi contestate cãsãtorii fulgerãtoare ºi ai unei iubiri fierbinþi au decedat în acelaºi an, 1953, Carol în Portugalia ºi Zizi în Franþa.
Tentativã de sinucidere sau... circ ieftin?
Dragostea curatã a celor doi tineri a fost tratatã, de cãtre Constantin Argetoianu, cel mai cinic memorialist român, în derîdere. „Aproape cît a þinut Ministerul Averescu, am avut sã ne distrãm cu afacerea Carol - Zizi Lambrino, chiar ºi dupã ce prinþul s-a logodit ºi apoi cãsãtorit cu Principesa Elena. A trebuit sã mai împãcãm legitimile pretenþii ale soþiei abandonate. Prin bileþele ea a izbutit sã aminteascã junelui ºovãitor cã era soþia lui ºi cã-l avea la mînã prin scrisorile ce-i adresase. Regina mi-a mãrturisit, mai tîrziu, cã nenorocirea bãieþilor ei era spiritul lor de onoare familialã, atît de dezvoltat, încît se credeau obligaþi sã-ºi þinã cuvîntul dat oricãrei paþachine. Patima lui se stinsese aproape, dar rãmãsese jurãmîntul lui dat ºi scrisorile. Sã rãmînã cu Zizi în braþe, cu orice risc, tristã perspectivã, cãci omul era ºi ambiþios? Sã plece sã facã ocolul pãmîntului, renunþînd la femeie ºi copil, cum rãmînea cu promisiunea? Dilema era dureroasã ºi ca sã scape de încurcãturã, Prinþul nostru a hotãrît sã se sinucidã. S-a încuiat în odaie ºi ºi-a tras o loviturã de revolver în pulpã, dar nu prea adîncã, sã nu sîngereze ºi sã pãteze covorul“, a persiflat legãtura celor doi Constantin Argetoianu. ÃŽn anul 1920, pe 8 ianuarie, din fructul iubirii nãvalnice dintre Carol ºi Ioana Maria Valentina Lambrino s-a nãscut Carol Mircea Grigore, copil pe care prinþul l-a recunoscut totdeauna, deºi acesta n-a putut profita, niciodatã, de statutul sãu de urmaº la tron sau prinþ. Dupã cãsãtoria prinþului Carol cu prinþesa Elena a Greciei, sub presiunea autoritãþilor, Zizi s-a stabilit în Franþa, într-o vilã cumpãratã, special, pentru ea, la Neuilly. Familia regalã i-a asigurat o rentã lunarã de 110.000 de franci francezi. Cîþiva ani mai tîrziu, dupã ce Carol a renunþat pentru a doua oarã la tron, de data aceasta pentru Elena Lupescu (moldoveancã din Iaºi n.r.), Ioana Lambrino l-a acþionat în justiþie, însã fãrã succes. ÃŽn deceniul în care Carol al II-lea a fost rege, Serviciul Secret Român a þinut-o sub o strînsã supraveghere. Dupã 23 august 1944, nu a mai prezentat nici un interes pentru structurile informative din România. Zizi Lambrino a murit, uitatã complet de familia Hohenzollern, la 27 martie 1953, la Neuilly.
|
Autentificare
