„Teatrul n-a murit ºi nu va muri“
Douãzeci de ani pot însemna o viaþã de om. Sau o viaþã de lume. Acum douãzeci ºi... de ani, comunismul era încã la putere chiar ºi în bãtrîna, aristocratica Europã. Cortina de fier, ce funcþiona ca o ghilotinã, ne împãrþea nu doar dupã puncte cardinale. ªi totuºi, TEATRUL funcþiona cu rezultate excelente în România, la Piatra Neamþ sau aiurea. Eram sincroni ºi chiar devansam Europa în materie de teatru.
La Piatra Neamþ a debutat prima ediþie a unui festival de teatru, în 1969, ca un reflex condiþionat, poate, al Primãverii de la Praga.
De atunci, internaþionale sau naþionale, dar oricum interesante, aºteptate cu luni de zile înainte de un public ce mînca teatru pe pîine, s-au succedat ediþiile. Aici ºi atunci au debutat ºi s-au afirmat regizori importanþi, dramaturgi valoroºi, actori unici, scenografi plini de inspiraþie. (Adjectivãrile sînt interºanjabile).
Festivalul de la Piatra Neamþ a devenit, cu fiecare nouã ediþie, nu doar o întîlnire de Galã, ci o adevãratã ªCOALÃ DE TEATRU. O ºcoalã ciudatã, cu profesorii ºi elevii schimbîndu-ºi dezinvolt rolurile ºi locurile. C-aºa-i în teatru.
Copii au devenit adolescenþi, adolescenþii - tineri, tinerii - adulþi, adulþii - mai puþin adulþi. Printr-un miracol, în festival, în teatru, nimeni nu a îmbãtrînit, ca într-un basm emblematic al Teatrului Tineretului.
Chiar dacã unii au plecat puþin, sã urmãreascã spectacolele altei lumi. Umbra lor, înaltã ºi albastrã se întoarce printre noi ºi noi, aparent surprinºi le rostim ºoptit numele, cu respect ºi îngîndurare, cu uimire, a recunoaºtere.
Un film fãrã montaj al festivalului ar fi o producþie internaþionalã, cu actori vorbind nemþeºte, ruseºte, franþuzeºte, englezeºte, cu accent bostonian, în niponã, în dialect toscan, ungureºte, în mai toate limbile slave sau nordice. În acest film regizat ºi neregizat de români joacã mai toþi actorii mari ai României, de la timide teatre de provincie, de la Naþionale, de la academii ºi universitãþi de artã dramaticã. Joacã ºi pãpuºi ºi marionete, filmul fiind interesant ºi prin democratizarea tuturor formelor ºi mijloacelor de expresie. Ce film unic! Sînt convins cã ar fi vrut sã-l regizeze ºi Fellini sau F.F. Coppola, care a ºi fãcut o vizitã-fulger prin teatru, sã vadã ce ºi cum...
Vorbele de spirit care s-au rostit pe scenã, dar, mai ales în afara scenei, ar dãrîma orice antologie a literelor române. De la vorbe de duh la vorbe subþiri ca oasele de ºtiucã, de la mînii achilice, epopeice, pînã la neaoºe trimiteri la subsol, la undergraund adicã, de la replici tãioase ca un pumnal maur la povestiri cu sau fãrã Feþi-Frumoºi ºi Feþe-Frumoase.
Directori, dramaturgi, regizori, scenografi, muzicieni, contabili, maeºtri de sunet, maeºtri de lumini, peruchiere, garderobiere, organizatori de spectacole, maºiniºti, tîmplari, tapiþeri, croitori, portari, pompieri, fierari, pictori, sufleuri, toþi actori. Adicã o viaþã de lume. O viaþã de om.
Douãzeci de ediþii. Ca la o carte bunã, ilustratã color, un fel de enciclopedie a unui basm ce se transforma într-o comedie sau o dramã dupã voia Domnului (autor, regizor, actor, spectator), o poezie, o baladã despre fii risipitori. O Evanghelie pentru cã adunã în ea un munte de credinþã ºi de generos efort. Colectiv.
Au existat ºi niºte cronicari care aveau ce privi ºi comenta.
ªi jurii sobre, exigente ºi întotdeauna derutate, puse mereu în dificultate, pentru cã trebuiau sã aleagã aurul dintr-un aliaj ºi nu dintr-un amestec.
Acum, la a XX-a ediþie, cererea de bilete e atît de mare, încît sala cochetã a Teatrului ar trebui sã se extindã cît o Salã polivalentã.
Semn cã TEATRUL N-A MURIT ªI NU VA MURI, cã Spectatorii rãmîn în continuare acea Armatã tãcutã ºi semnificativã, apãrînd cu aplauze Arta ºi Visul, Adevãrul, Credinþa ºi Iubirea.
|
Autentificare
