 Durerea e-n noi ºi cerul deasupra noastrã...
A cincea zi a festivalului Naþional de Teatru de la Piatra Neamþ ne-a adus spectacolul „Direct din Amsterdam: Annee Frank“ , în regia lui Alexander Hausvater. O reprezentaþie cu o construcþie de forþã care nu poate lãsa pe nimeni indiferent, dimpotrivã, ne pune pe gînduri. Subiectul, politica de suprimare a evreilor de cãtre naþiunea germanã, determinã o poziþionare diferitã a spectatorului faþã de ceea ce se petrece pe scenã; cunoaºterea unanimã a subiectului pus în discuþie face ca publicul sã fie interesat nu de text, ci de felul cum e valorificat din punct de vedere regizoral. Din acest unghi spectacolul pune o problema foarte importantã: raportul dintre individ (în acest caz naþiunea evreiascã) ºi istorie. Dacã un om fãrã istorie este un om fãrã identitate, acum aceasta-i rãpeºte dreptul de a exista, îl anihileazã prin arbitrariul sãu conjunctural orb. ÃŽn subsidiar se mai trage un semnal de alarmã în privinþa Puterii ca Formã de Distrugere atunci cînd e unilateral acaparatã.
Spaþiul de joc care are profunzime ºi perspectivã date de decorul lui Constantin Ciubotariu (fiecare personaj are propriul pat de suferinþa care este întotdeauna altfel) gãzduieºte imagini filmice care redau în detaliu suferinþele, abuzurile la care sînt supuse familiile de evrei: Frank ºi van Daan. Prezenþa ofiþerului SS care apare traversînd sala de spectacol, dar ºi fundalul sonor produc o electrocutare a publicului. ÃŽntreruptã de ºtirile de la BBC, suferinþa este însoþitã de o muzicã tînguitoare, care parcã nu se mai sfîrºeºte. Elementele sonore sînt ca o ameninþare continuã a vieþii evreilor, care vor fi pînã la urmã descoperiþi ºi deportaþi la Auschwitz. Unii totuºi vor avea încãpãþînarea sã repete cu obstinaþie: „Oamenii sînt buni!“
Timpul reprezintã o coordonata importantã a spaþiului scenic. Vocile personajelor înregistrate pe magnetofon (ele aproape nu mai au grai; durerea e mutã) leagã trecutul cu timpul prezent ºi viitor - sugestii redate printr-o maºinã de scris care consemneazã totul : Iubirea ºi Ura, Oroarea ºi Candoarea.
A doua parte a spectacolului e mai clarã decît prima. La început e o îngrãmãdire de situaþii care rezumã de fapt esenþialul a ceea ce ulterior va fi dezvoltat.
ªi tocmai pentru cã în acest spectacol nu era nevoie de aluzie, ci de concreteþe sînt momente cînd abuzurile fizice devin violente ºi poate forþate?... Dar ºi despre acest tip de suferinþã era vorba ºi pe spectator trebuie sã-l doarã.
Spectacolul sfîrºeºte aþa cum a început: într-un mod neconvenþional. Spectatorii ºi actorii ies impreuna din sala de spectacol în faþa teatrului unde reflectoarele sînt puse pe actorii care vor fi luaþi de o maºina ce duce spre Auschwitz. Remarcabil cum spectatorul se lasã condus pînã la final de convenþie, avînd poate sentimentul cã ºi el merge pe acelaºi drum cu personajul.
|
Autentificare
