 Tablou cu Garrulus glandarius
Bag samã, premiul pentru interpretare femininã urmeazã sã-l ia, la Festivalul acesta, Constantin Cojocaru.
Nu mi-aº permite acest spirit dacã nu l-aº ºti om serios, cu o casã de copchii, dar zãu cã e drãguþ ce se întîmplã: dupã rolul de travestit de luni seara, hopa! marþi, octombrie 25, 2005, Gaiþele, arhicunoscuta comedie a lui Al. Kiriþescu; iar printre zburãtoarele titulare - douã în travesti, interpretate de Constantin - Þîcã, pentru cei cu amintiri - Cojocaru ºi de Ionel Mihãilescu. Nu are mare relevanþã, dar îmi permit sã amintesc Scretariatului literar al Teatrului Odeon cã autorul a semnat toatã viaþa Al. Kiriþescu, nu Alexandru. Venind vorba, ce-o fi avut omul cu bietele gaiþe, niºte pãsãri isteþe ºi simpatice în flecãreala lor? Titlul iniþial, Un cuib de viespi, mi se pare mult mai reuºit, sugereazã nocivitatea sinistrã a verbiajului ºi agitaþiei perpetue din piesã.
Gaiþele - gaiþii? gãiþoii? - erau simpatice în felul lor, dar, unu: cu tot ºarmul acestora, sã faci douã gaiþe în travesti ºi a treia nu, este cumva alãturea cu drumul: ori toate trei (ceea ce ar fi o chestie!) ori nici una; ºi doi: oricît de proaspãt raºi erau actorii, reflectoarele naibii tot scoteau, pe sub fard, umbrele albãstrii ale excrescenþelor lor piloase, ceea ce dãdea un aer de panaramã întregii istorii. Ca o sugestie, ar putea, data viitoare, sã încerce epilarea cu cearã. Rece.
Pe urmã, efortul celor doi actori (cãrora prea puþin le pãsa de vîrstã, ca oameni ce sînt) de a pãrea mai bãtrîne decît Aneta Duduleanu, gaiþa-ºefã de cuib (Dorina Lazãr), cam încurca lucrurile, întrucît Duduleanca repetã expres ºi îndesat cã e sorã mai mare. Chiar, de ce sã încerce a pãrea mai cãzute? Trei cucoane în vîrstã sînt trei cucoane în vîrstã; nuanþele cronologice nu se mai pun. ªarja era cam prea evidentã, tocmai prin inutilitatea ei;îþi venea sã întrebi de ce Dorina Lazãr nu „intrã în rezonanþã“.
Altminteri, Alexandru (nu Al !) Dabija a înjghebat o viziune interesantã. ÃŽn general, în montãrile cu aceastã piesã, Mircea ºi Margareta sînt vãzuþi ca eroi, ca biete victime a maniei contrazicerii dusã la aberant de care suferã soacra &co. Aruncîndu-i ºi pe aceºtia în derizoriu (Mircea - un linge-blide la modul propriu; Margareta - o istericã fãrã obiect, care profitã la maximum de situaþia de gravidã, dar care s-ar simþi pierdutã fãrã tapajul cotidian), regizorului nu-i mai rãmîne decît Wanda (Ana-Maria Moldovan) cãreia îi dã un aer de pasãre exoticã picatã în coteþul din fundul curþii. ÃŽi ºi creeazã, cu complicitatea Irinei Solomon, autoarea costumelor, un aer de Lady Di în tinereþe, dar… aceastã deplasare a centrului de interes cam dezechilibreazã piesa, pentru cã e mult mai greu sã pricepi cine ce are cu cine. Noroc cu inadvertenþele de costum (cca ºaizeci ºi cinci de ani diferenþã între vestimentaþia babelor ºi cea a Wandei, ceea ce e exagerat) ºi, pe deasupra, cu ºosetele scurte ale interpretei, a cãror gumã se vedea copilãreºte ori de cîte ori punea picior peste picior, adicã des, care dãdeau în comic SF întreaga istorie. Nu spun mai mult, pentru cã mi-am amintit cã la Irina eram cînd a izbucnit Brambureala din decembrie '89.
Mã rog, publicul nu s-a supãrat de atîta lucru, s-a dus pe structura de recunoaºtere, amuzîndu-se de scenele deja intrate în patrimoniul repertorial public, alãturi de discursurile eroilor caragialieni ºi cupletele Chiriþei. Chestia e cã prin acest artificiu toatã tensiunea subiectului se ducea de rîpã, noi nemaiînþelegînd, la un moment dat, ce aºteptãm sã vedem în continuare. Oricît comic de limbaj ºi de situaþie ar fi într-o piesã, de bazã rãmîn tot reacþiile aristoteliene, mila ºi groaza. Dacã textul e cunoscut, iar montarea nu urmãreºte o metodã întru captivare, teamã mi-e cã nici Vacanþa Mare nu-i departe dupã colþ. Cu travesti cu tot.
Pe scurt, oricît ar încerca un teatru sã potenþeze, cu focuri de artificii, o actriþã la apogeul carierei, nu foloseºte nimãnui, mai ales actriþei în sine, sã o plaseze într-un context imprecis structural ºi amorf estetic. Sã dea gripa aviarã dacã nu! …Pãrerea mea.
Cum adicã - virgulã - ce-i Garrulus glandarius? Gaiþa, ce-oþi vrea sã fie?
|
Autentificare
