Ce-a fost asta?

Dintru ĂŽnceput Ăžin sĂŁ fac precizarea cĂŁ ĂŽntrebarea din titlu nu se referĂŁ ĂŽn nici un caz la ediĂžia din acest an a Festivalului de Teatru de la Piatra NeamĂž, care, trebuie sĂŁ recunoaÂştem, a fost una foarte interesantĂŁ Âşi diversĂŁ din punctul de vedere al repertoriului Âşi mijloacelor de abordare dramaticĂŁ, chiar dacĂŁ nu a produs - cĂŁ tot sĂŽntem ĂŽn temĂŁ - lovituri de teatru.
„Ce-a fost asta?“ constituie expresia realĂŁ a ĂŽntrebĂŁrii cu care m-am ridicat din fotoliu la sfĂŽrÂşitul reprezentaĂžiei Teatrului „Fani Tardini“ din GalaĂži. Lucrurile se puteau opri aici Âşi mi-aÂş fi spus cĂŁ astfel de lucruri se ĂŽntĂŽmplĂŁ, totuÂşi, ĂŽn mod inevitabil. Dar, o searĂŁ mai tĂŽrziu, acest spectacol a fost ĂŽncununat cu Marele Premiu. ÂŞi atunci am ĂŽncercat niÂşte senzaĂžii care, izvorĂŽte din pricini estetice, au luat formele contrarierii Âşi suspiciunii, chiar dacĂŁ sĂŽnt perfect conÂştient cĂŁ subiectivitatea este inerentĂŁ.
SemnificaĂžia unui premiu, atunci cĂŽnd nu este acordat pe criterii stupide, e copleÂşitoare, ĂŽntrucĂŽt constituie o recunoaÂştere publicĂŁ, un semn de respect Âşi, nu mai puĂžin, un model pentru cei din jur.
VitregiĂži de un argumentum public care sĂŁ motiveze decizia juriului celei de a XX-a ediĂžii a Festivalului de Teatru de la Piatra NeamĂž referitoare la acordarea Marelui Premiu, ne-am ĂŽnverÂşunat, nedumeriĂži fiind, sĂŁ aflĂŁm, totuÂşi, punctul de vedere al evaluatorilor. ÂŞi, cu toate cĂŁ mi s-au pĂŁrut puĂžin surprinÂşi, iatĂŁ ce am aflat.
PreÂşedintele juriului, actorul Ion Lucian: „Problema care m-a frĂŁmĂŽntat pe mine toatĂŁ sĂŁptĂŁmĂŽna asta era aceea cĂŁ nu puteam sĂŁ desprind, din ceea ce am vĂŁzut, punctul culminant. Pentru cĂŁ toate spectacolele au avut farmecul lor, calitĂŁĂžile lor, performanĂžele lor, nu se desprindea ceva cu pregnanÞã. ÂŞi mĂŁ ĂŽntrebam ce vom face? Ca sĂŁ fie acest ultim spectacol, care, cum sĂŁ spun?... prin explozia pe care a avut-o, de vitalitate, de... Âşi fĂŁrĂŁ fisuri ĂŽn interpretare. E adevĂŁrat, grotesc conceputĂŁ. Dar a avut o credinÞã care pe mine m-a cucerit Âşi am vĂŁzut cĂŁ toĂži colegii mei au fost de acord“.
Criticul teatral Irina Budeanu: „Acordarea Marelui Premiu Teatrului din GalaĂži a fost o dorinÞã a celor cinci membri ai juriului. ToĂži, la unison, am gĂŽndit acelaÂşi lucru. Valoarea extraordinarĂŁ a acestui spectacol, ĂŽn primul rĂŽnd viziunea regizoralĂŁ... Modern, foarte dinamic, foarte alert, expresiv, cu un text al dramaturgiei clasice scos practic din uitare - pentru cĂŁ s-a jucat puĂžin la noi. Viziunea regizorului este de luat ĂŽn seamĂŁ. Deci, ĂŽn primul rĂŽnd modul cum a tratat acest text, da? Ãsta a fost primul argument. Al doilea argument a fost jocul actorilor. ÂŞi toĂži, de la rolul principal pĂŽnĂŁ la ultimul, sĂŁ zicem, din aceastĂŁ distribuĂžie - impresionantĂŁ, de altfel - Âşi-au jucat partitura foarte bine. Asta ĂŽnseamnĂŁ cĂŁ au ĂŽnĂželes textul, cĂŁ au comunicat foarte bine cu regizorul Âşi au comunicat foarte bine ĂŽntre ei. Toate ĂŽmpreunĂŁ au dat acest spectacol, care a bucurat publicul - aĂži vĂŁzut reacĂžia publicului - Âşi ne-a ĂŽncĂŽntat Âşi pe noi. Dincolo de judecĂŁĂžile de valoare, ĂŽntotdeauna existĂŁ Âşi subiectivitatea, Âşi emoĂžia, Âşi multe altele...“

Asaltul derizoriului
DacĂŁ ĂŽn privinĂža lui D.R. Popescu prefer sĂŁ mĂŁ abĂžin - pentru simplul fapt cĂŁ nu-i cunosc ĂŽndeajuns estetica receptivĂŁ - nu pot suspecta, Doamne fereÂşte!, de lipsĂŁ de profesionalism nici pe reputatul Âşi finul om de teatru care este Ion Lucian, nici pe distinsul critic Alice Georgescu, nici pe inteligentul cronicar al cotidianului „Ziua“, Irina Budeanu, Âşi, cu atĂŽt mai puĂžin, pe cunoscutul actor Traian StĂŁnescu. DacĂŁ existĂŁ, cu totul alta trebuie sĂŁ fie explicaĂžia acordĂŁrii Marelui Premiu al celei de a XX-a ediĂžii a Festivalului de Teatru de la Piatra NeamĂž unei producĂžii mediocre, ce nu are nici o legĂŁturĂŁ cu arta dramaticĂŁ contemporanĂŁ.
Cu o variantã tradusã ºi adaptatã a unui text obosit, de A.V. Suhovo-KobÎlin sub braÞ, regizorul Ion Sapdaru s-a hotãrÎt sã Încerce contrabanda transfrontalierã de inepÞii. UitÎnd cã ne ajung ale noastre; ba chiar ne prisosesc. Dar nu tot ce vine din Moldova face ouã În România. Iar dacã face... cu gripa asta aviarã... ªi dacã anul trecut am rãbdat indulgenÞi istoria aceea cu traficul de carne vie, care era cutremurãtoare În sine, dar În nici un caz nu se datora transfigurãrii dramatice cel puÞin Îndoielnice, anul acesta, dupã ce am suportat o istorie gratuitã despre falsa moarte a unui escroc care, ºtim noi prea bine, În România nu va muri niciodatã, a trebuit sã acceptãm ºi Încununarea imposturii teatrale.
ÂŞi ne mai mirĂŁm de succesul producĂžiilor tip „VacanĂža Mare“ ĂŽntr-un spaĂžiu teatral recunoscut prin valoare Âşi profesionalism.
Dar dacĂŁ e sĂŁ vorbim ĂŽn termenii elogioÂşi care se cuvin unei asemenea recunoaÂşteri publice, putem spune cĂŁ Teatrul „Fani Tardini“ din GalaĂži a prezentat Âşi reprezentat prostul gust ĂŽntr-un stil remarcabil.
O impresionantĂŁ (numeric) echipĂŁ actoriceascĂŁ s-a strĂŁduit mai bine de douĂŁ ore sĂŁ-Âşi etaleze calitĂŁĂžile, potrivite mai degrabĂŁ arenei de circ sau revistei de doi bani. Umorul, de-a dreptul ieftin, provenea din exploatarea onomasticii (aĂži observat cĂŽt de copios se amuza sala la simpla pronunĂžie a numelui Oftikosov sau Borfetova, de pildĂŁ), din artificiile caricaturale ale costumelor (potrivite pentru o mascaradĂŁ pe o estradĂŁ din Bazar), din sonoritatea muzicii lui Bregovic (e Âşi asta o modĂŁ) Âşi din grosiera gesticĂŁ dilatatĂŁ copios Âşi, de cele mai multe ori, contondent.
Dacã reacÞiile sesizate ºi invocate de criticul Irina Budeanu s-au dovedit, din pãcate, a fi În parte adevãrate, ºi tot... o parte a publicului pietrean nu ºi-a putut disimula apetitul pentru umorul gros, avem o dovadã În plus cã asaltul mediatic al derizoriului propagat furibund de televiziunile româneºti este, deja, eficient ºi prolific. ªi, dupã cum prea bine se ºtie, alãturi de sala de concert ºi bibliotecã, teatrul era - ºi Îndrãznesc sã sper cã mai este - locul În care bunul simÞ ºi fiorul spiritual vieÞuiesc Încã În puritate. Tocmai de aceea, În acest domeniu nu avem dreptul sã facem compromisuri. Cu atÎt mai mult cu cÎt (nu trebuie sã fii profesor sau inspector general pentru a-Þi da seama de asta) alãturi de noi se aflã tinerii cãrora le propovãduim estetica ºi alte valori umane ºi spirituale, de care noi Înºine ne batem joc.
Oricum, pentru amatorii de astfel de senzaĂžii estetice recomandĂŁm show-ul lui Doru-Octavian Dumitru, care, sub genericul neaoÂş „ÂŞmecher de UE“, vine sĂŁ ĂŽncununeze festivalul.
PuerilĂŁ Âşi insalubrĂŁ, istoria lui Eskrokov nu spune nimic. Fiorul dramatic lipseÂşte cu desĂŁvĂŽrÂşire, iar structura constructivĂŁ precarĂŁ constituie doar un pretext pentru prezentarea exemplificatĂŁ a statului de funcĂžiuni al instituĂžiei. Decupat secvenĂžial, scenariul ar putea fi folosit cu succes pentru delectarea comesenilor beĂži la o nuntĂŁ. ÂŞi, dupĂŁ ce Âşi-ar interpreta partitura din piesĂŁ, fiecare actor ar putea fi rĂŁsplĂŁtit cu o bancnotĂŁ lipitĂŁ pe frunte. De tot hazul, nu?
Pentru cã - cine a vãzut trebuie sã recunoascã - toatã istoria cu audierea martorilor nu e altceva decÎt un pretext de o gratuitate jenantã de a aduce la rampã toatã garnitura actoriceascã a teatrului, suplimentatã cu ÎnvãÞãcei, ºi care, din pãcate, nu are nici o noimã În story-ul debilului conflict dramatic Împovãrat cu recitaluri pe cont propriu.
RĂŁmĂŽn la convingerea cĂŁ, aÂşa cum a fost propus vineri seara, cel mai bun spectacol din Festival - chiar dacĂŁ ĂŽn afara concursului - a fost cel cu „Volpone“, prezentat de Teatrul Tineretului. ÂŞi apoi, fĂŁrĂŁ alte argumente extraartistice, interesate Âşi vĂŁdit inoportune, puteau fi luate ĂŽn consideraĂžie prestaĂžiile celor de la Teatrul „Masca“, de la Teatrul Evreiesc, de la Teatrul Odeon Âşi a studenĂžilor italieni din Viterbo.
ÂŞi astfel, semnificaĂžia unui premiu ĂŽntr-un festival care se respectĂŁ ar fi fost neĂŽntinatĂŁ Âşi mĂŁgulitoare. AtĂŽt pentru laureaĂži, cĂŽt Âşi pentru juriu Âşi organizatori. ÂŞi, nu ĂŽn ultimul rĂŽnd, pentru public.