Dreptul de a avea opinii
Pentru unii, politica este un mijloc de a comunica, pentru alþii este ca o vacã de muls, iar pentru ceilalþi, care mai sînt pe acolo, este ca un balon, pe care îl umflã cu ifos în mijlocul tîrgului ºi, nu de puþine ori, le plezneºte între ochi, cînd sînt mai fuduli de reuºitã.
Fac parte, neîndoios, din prima categorie ºi, dupã 15 ani de experienþã în Parlament, am dobîndit dreptul sã am opinii, sã comunic ºi, mai ales, sã am reacþii la opiniile altora, inclusiv la cele care mã vizeazã.
Nu de puþine ori, opiniile sau reacþiile mele sînt caustice ºi mi se deschide apetitul cu atît mai tare cu cît sesizez cã adversarul, nu neapãrat politic, este mînat de aceleaºi porniri ºi o face bine ºi inspirat. Uneori, astfel de adversitãþi se finalizeazã în amiciþii indestructibile.
La atacurile mediocre la adresa mea, reacþia pe care o am devine o ºarjã þintitã, care-ºi creºte exponenþial concentraþia acidã, pînã dupã limita de suportabilitate a adversarului, pe care i-o apreciez prin diverse metode de sondare. Dacã adversarul este fie un mulgãtor, fie se ocupã cu umflatul baloanelor, sarcasmul care mã încearcã riscã sã-mi asigure duºmani pe viaþã.
Am considerat ºi mai consider cã sarcasmul poate fi aplicat ca o eficientã metodã de profilaxie moralã sau un bun remediu contra prostiei fãloase. În politicã, la fel ca peste tot de altfel, lipsa de scrupule sau imbecilismul sînt la ele acasã ºi atunci numai sarcasmul îþi poate asigura imunitatea necesarã.
Apreciez adversarul care rezistã la tãvãlealã ºi probeazã cã deþine simþul umorului. Cine nu are simþul umorului ºi nu rezistã la tãvãlealã nu are ce cãuta în politicã sau în media.
Spuneam cã îmi arog, aproape obsesiv, dreptul de a avea opinii; este un drept moral, cîºtigat cu multã perseverenþã. Opiniile mele sînt, de la caz la caz, probleme de logicã sau probleme de moralã. Odatã cu „opþiunea politicã“, de care nu m-am dezis nici o clipã, chiar dacã mi-au fost administrate lovituri sub centurã de cãtre coechipieri, am rãmas acelaºi reper moral.
Despre unele „vulnerabilitãþi“ e greu sã se poatã discuta despre mine, deºi om sînt ºi eu, dar despre o posibilã crizã moralã, fie ea ºi pasagerã, numai un cretinoid se poate aventura sã mã acuze. M-au preocupat însã permanent „vulnerabilitãþile“ din PSD, de mulþi ani fiind singurul care am avut curajul ºi cãderea sã am opinii publice despre corupþia ºi baronii din partid.
O spun, pentru cã mai zilele trecute, o voce tembelã mã acuza de puseuri tîrzii de conºtiinþã în ce priveºte recursul la moralitatea unor colegi de partid. Tembelismul fiind prea evident, am considerat neperformant sã ripostez unuia care þine prelegeri despre probitate, avînd bîrna bine înfiptã în ochi, din care cauzã nici nu prea mai vede pe unde calcã.
Sînt la al cincilea mandat în Parlament, am muncit enorm pentru a avea o valoare recunoscutã acolo ºi aceastã performanþã consider cã o datorez ºi judeþului pe care îl reprezint. Nu cu beneficiul vreunui sistem de relaþii sau al cumpãrãrii vreunui mandat am atins performanþa, pe care unii detractori o trateazã ca pe o blasfemie la adresa bunei cuviinþe sau, mai nou, ca profit conjuctural.
Dupã unii, buna cuviinþã este atunci cînd, în calitatea de reper moral, trebuie sã te dai deoparte, pentru a face loc nu ºtiu cãrei nulitãþi sau vreunui escroc notoriu cu ºtaif de om monden. Dupã alþii, profitul conjuctural este rodul oportunismului pe care ar fi trebuit sã-l practic, pentru a discredita noþiunea de valoare.
Trãim vremuri ciudate, cînd nonvalorile, infractorii ºi infatuaþii sînt consideraþi ca repere incontestabile, în raport cu care trebuie se ne jalonãm destinele.
Nu sînt perfect, sînt perfectibil, ca ºi legile pe care le fac în Parlament, prilej numai bun pentru a fi criticat sau contestat de perfecþioniºti de duzinã. ÃŽn orice caz, nu fac parte dintre „necuvîntãtoarele“ care populeazã Parlamentul ºi de care se face atîta caz pe bunã dreptate. Dar nici nu pot sã mã cobor într-atîta, încît sã mã închin la arginþi ºi afaceri pentru a fi mai mult decît sînt. Nu este idealul meu de viaþã, îl detest chiar. Chiar dacã am pierdut uneori, în compensaþie, am obþinut dreptul de a avea opinii ºi de a privi de sus unele tîrîtoare.
|