 Comisarul care s-a sinucis fusese graþiat
• comisarului-ºef Gheorghe Amironesei nu ar fi fãcut închisoare Sinucidere de onoare. Aºa s-ar putea sintetiza moartea comisarului-ºef Gheorghe Amironesei. Acesta ºi-a pus capãt zilelor deoarece a fost condamnat la închisoare. Dar ce aþi spune dacã aþi afla cã pedeapsa invocatã a fost graþiatã? Deci, cã nu exista motiv? Cãci aºa ceva s-a întîmplat în cazul comisarului. Nimeni nu l-ar fi dus dupã gratii. Dar pentru el nu a contat aºa ceva. Faptul cã numele sãu a fost pomenit în faþa cuvîntului „inchisoare“ a inclinat tragic balanþa. Merita sã moarã? Este cineva vinovat? El, care a crezut probabil cã aceastã pedeapsã, chiar dacã a fost graþiatã, i-ar fi dezonorat definitiv cariera de poliþist? Procurorii care i-au fãcut un rechizitoriu în care îl acuzau de înºelãciune pentru cã a fost timp de 13 zile proprietarul unei garsoniere? Judecãtorii care l-au condamnat? Rãspunsul este greu de dat.
Pentru a înþelege ce s-a întîmplat în cazul comisarului-ºef, am refãcut cu ajutorul judecãtorilor militari ºi a avocatului traseul morþii lui Gheorghe Amironesei. ÃŽn urmã cu aproape cinci ani, lui Gheorghe Amironesei sorþii pareau sã îi surîdã. Pe 4 octombrie 1999 a fost numit comandant al Unitãþii de Jandarmi de la Bicaz, judeþul Neamþ, unde urma, potrivit regulamentului militar, sã ocupe o locuinþã de serviciu. „O vreme a locuit într-un cãmin pentru elevi, deoarece Unitatea de Jandarmi, nou înfiinþatã, nu dispunea de o locuinþã de serviciu pentru comandant. Apoi s-a ivit oportunitatea de a sta cu chirie într-o garsonierã“, a dat detalii avocatul comisarului, Alfred Tapliuc.
Potrivit rechizitoriului, oportunitatea a constat într-o garsonierã aparþinînd firmei SC Azochim Piatra Neamþ. Gheorghe Amironesei a fãcut o cerere prin care urma sã primeascã contravaloarea chiriei începînd cu anul 2000. Anchetatorii au descoperit apoi cã, pe 8 martie 2000, Gheorghe Amironesei a cumpãrat locuinþa printr-un act întocmit la notar. Nu a apucat însã sã fie proprietarul casei decît 13 zile, pe 21 martie 2000 vînzînd-o cãtre sora administratorului blocului în care locuia. În actul de sesizare a fost consemnat faptul cã a continuat sã primeascã în continuare compensaþia pentru chirie pînã in mai 2002.
Un „binevoitor“ a fãcut sesizare la Parchet
La acea datã, în urma unui control de audit la unitate, ºapte jandarmi au primit mustrãri scrise pentru neglijenþã în actualizarea vizelor de reºedinþã. Alþi doi, un cãpitan ºi, pe atunci, maiorul Gheorghe Amironesei au fost trimiºi sã rãspundã pentru nereguli legate de compensaþiile pentru chirie în faþa Consiliului de Judecatã al Comandamentului Judeþean de Jandarmi. Pe 1 iunie 2002, pentru cã nu a raportat faptul cã a cumpãrat garsoniera, chiar dacã a vîndut-o între timp, Amironesei a fost destituit din funcþia de comandant, fiind transferat la IPJ Iaºi. Departe de a fi uitatã, povestea garsonierei a ieºit din nou la suprafaþã doi ani mai tîrziu. ÃŽn iulie 2004, un coleg „binevoitor“ al fostului jandarm a fãcut o sesizare la Parchet. De aici a pornit ancheta care avea sã distrugã pentru totdeauna liniºtea familiei Amironesei. Procurorii l-au trimis în judecatã pentru infracþiunea de înºelãciune în formã continuã, chiar dacã Amironesei a plãtit banii imputaþi, adicã 55 milioane de lei, dosarul fiind preluat de magistraþii Tribunalului Militar Iaºi.
Cînd a fost condamnat n-a mai auzit cuvîntul graþiere?
Ziua de joi s-a dovedit pentru Gheorghe Amironesei a fi una neagrã de la bun început. Cu puþin înainte de orele prînzului, comisarul-ºef s-a prezentat la Tribunalul Militar pentru a primi sentinþa ce urma a fi cititã în sedinþã publicã. „Condamnat la un an ºi douã luni de închisoare pentru infracþiunea de înºelãciune în formã continuatã“, acestea au fost cuvintele care au rãsunat ca un tunet în mintea poliþistului. Nimeni nu poate preciza cu certitudine în ce masurã Amironesei a ascultat urmãtoarele cuvinte rostite de judecãtor, care ar fi putut sã îi dea speranþa de a lupta în continuare pentru a-ºi dovedi nevinovaþia. „ÃŽn baza Legii 543/2002 se constatã graþiatã pedeapsa. Cu apel în termen de 10 zile“, sînt cuvintele care par sã se fi risipit ca un fum înainte ca poliþistul sã le prinda înþelesul. „Mi-e greu sã cred cã nu a înþeles, fiind un om cu studii superioare, nu avea cum sã-i scape sensul cuvîntului graþiere. Din cîte ºtiu, singura reacþie a fost sã îl intrebe pe judecãtor dacã va mai ramîne sau nu în Poliþie. Tot el ºi-a dat rãspunsul: «nu cred cã mã vor mai þine». Discuþia nu avea cum sã dureze mai mult; de altminteri, procedura nu permite ca judecatorul sã se pronunþe mai departe de sentinþã“, a încercat o explicaþie purtãtorul de cuvînt al Tribunalului Militar, judecãtorul Cãtãlin Chiriþã.
Dupã ce a scris cu mîna lui o cerere de apel, Gheorghe Amironesei a plecat precipitat de la Tribunal, fãrã ca mãcar sã se mai întîlneascã cu apãrãtorul sãu, avocatul Alfred Tapliuc. „Am fost acolo la 12 ºi un minut. Nu înþeleg de ce s-a grãbit judecãtorul, de ce nu a aºteptat ca ºi eu sã fiu prezent la citirea sentinþei. Nu i-a explicat nimeni cã nu e vorba de o sentinþã definitivã, cã mai avea cãi de atac. Bãnuiesc cã datoritã stresului nici nu ºi-a dat seama cã a fost graþiat“, ºi-a amintit Alfred Tapliuc, încã afectat de faptul ca nu ºi-a întîlnit clientul în ziua fatalã.
„Cînd i-au luat interogatoriul plîngea“
ÃŽn contextul în care înºelãciunea se pedepseºte conform codului penal cu pedepse de la 6 luni pîna la 12 ani, un „þepuitor“ versat ar fi primit aceastã sentinþã fãrã sã clipeascã. Mai mult, graþierea ar fi venit ca un motiv de sãrbãtoare. Pentru Gheorghe Amironesei însã, un poliþist pentru care, la vîrsta de 50 de ani, se prefigura o carierã de succes, viaþa a pãrut sã se opreascã aici. „Mã întreba tot timpul ce se va întîmpla în cazul în care va fi condamnat. ªtia cã asta i-ar fi terminat cariera. De multe ori vorbeam cu el ºi nici nu mã asculta, se gîndea la ce va face în continuare. Cînd i-au luat interogatoriul plîngea“, a povestit Alfred Tapliuc.
Faptul cã o sentinþã judecãtoreascã îl poate determina pe un om sã îºi curme viaþa i-a afectat chiar ºi pe judecãtorii Tribunalului Militar. „Poate aº fi înþeles gestul, dacã era vorba de o sentinþã definitivã ºi irevocabilã. Viaþa sa de militar era poate terminatã, însã avea înainte viaþa sa ca om“, s-a arãtat descumpãnit judecãtorul Cãtãlin Chiriþã, purtãtorul de cuvînt.
Pe de altã parte, apãrãtorul sãu este de pãrere ca Gheorghe Amironesei nu ar fi meritat niciodatã tratamentul la care a fost supus de cãtre anchetatori. „Am 37 de ani de avocaturã, am vãzut multe ºi mã pricep la oameni. Omul acesta chiar nu merita sã moarã“, a conchis Alfred Tapliuc.
„Cu asta au vrut procurorii sã dea un exemplu de infractor?“
Oare moartea sa ar fi putut fi evitatã? Este o intrebare care îi va tulbura multã vreme pe cei care au cunoscut îndeaproape acest dosar. „Nici nu ar fi trebuit sã ajungã la Parchet. Era vorba de onoarea unui militar, trebuia sã se rezolve la nivel de unitate. Ceilalþi jandarmi gasiþi atunci cu nereguli nu au pãþit nimic. Gheorghe Amironesei a fost cu siguranþã sãpat de cãtre cineva“, este de pãrere Alfred Tapliuc.
Dat fiind finalul tragic, este imposibil sã nu ne gîndim cã procurorii anchetatori au dat dovadã de exces de zel. Mai ales cînd au fost atîtea cazuri de infractori care au fost „spalaþi de pãcate“, prin celebrul articol 18 indice 1- fapta existã, dar nu prezintã pericol. „ÃŽn experienþa mea am vãzut sute de dosare îngropate la Parchet. Cu asta au vrut ei sã dea exemplu de infractor? Bineînþeles cã se putea evita trimiterea în judecatã“, a comentat în continuare avocatul. Potrivit acestuia, Gheorghe Amironesei ar fi avut toate ºansele sã se bucure de o achitare. „Gheorghe Amironesei a fost un infractor de 13 zile. Am susþinut în concluzii cã se impune achitarea, dat fiind cã nu a avut intenþia de a-ºi însuºi acei bani. Drept dovada a ºi dat inapoi prejudiciul de 55 de milioane în faza anchetei administrative. ÃŽn plus, au fost ºi martori care au arãtat cã a raportat tranzacþia imobiliarã, dar cã raportul sãu nu a ajuns la superiori. Iar garsoniera a cumparat-o pentru a ajuta pe sora administratorului blocului unde locuia, care nu putea sã o achiziþioneze în numele sãu. A fost proprietar doar pe hîrtie, fãrã a lua vreun ban în mînã“, a subliniat Alfred Tapliuc, convins de nevinovaþia clientului sau.
Comparaþii cu alte cazuri
Nevinovat sau nu, cert este cã acest om a plãtit cu viaþa. În condiþiile în care alþi militari sau poliþiºti care au greºit mult mai grav, cel puþin din punct de vedere moral, au scãpat aproape fãrã patã. Sã ne aducem aminte de fostul general Viorel Cheptine. Condamnat la doi ani de închisoare pentru ca ºi-a folosit militarii la construcþia unei vile la Tarcãu, el are ºansa sã se bucure de pensie în vila pe care o are în Copou. Sã nu uitãm de comisarul Ioan Josanu, fostul ºef al Poliþiei din Tîrgu Frumos, care printr-o tranzacþie care i-ar putea fi imputatã mai degrabã moral decît penal, a pus mîna pe un apartament de lux, în centrul oraºului, la preþ de nimic ºi pe care apoi l-a vîndut. În urma tranzacþiei ºi-a luat pamînt în Bucium, a început construcþia unei vile ºi lucreazã în cadrul IPJ. Se poate pune vreun semn de egalitate între cele trei cazuri? A fost mai vinovat Amironesei sau a avut, în plus, mai multã onoare?
|
Autentificare
