Stagiunea muzicalã pietreanã a Filarmonicii de Stat „Mihail Jora“ din Bacãu a debutat cu dreptul
Vineri seara, în sala Teatrului Tineretului din Piatra Neamþ au rãsunat primele acorduri ale concertului inaugural al stagiunii muzicale iniþiatã de Centrul pentru Culturã ºi Arte „Carmen Saeculare“ Neamþ ºi susþinutã financiar de Consiliul Judeþean Neamþ, Consiliul local ºi Primãria Piatra Neamþ.
Sub bagheta dirijorului bulgar Stanislav Ushev, cu concursul pianistei Ilinca Dumitrescu ºi a fagotistului Vasile Macovei, Filarmonica de Stat „Mihail Jora“ din Bacãu a oferit publicului pietrean un program întemeiat pe rafinamentul veneþian preclasic al lui Antonio Vivaldi, prin Concertul în mi minor pentru fagot ºi orchestrã, cît ºi pe sonoritãþile particularizate a doi dintre cei mai importanþi reprezentanþi ai ºcolilor muzicale naþionale romantice: Edvard Grieg - Concertul în la minor pentru pian ºi orchestrã, op.16 ºi Antonin Dvorak - Simfonia a VIII-a, op. 88.
Vãdit mulþumit ºi totodatã emoþionat de atmosfera creatã de cãtre primul concert, dirijorul Ovidiu Bãlan, directorul Filarmonicii de Stat „Mihail Jora“ din Bacãu, a þinut sã sublinieze:
„Aceastã stagiune pietreanã a început bine, cu sala arhiplinã, am fost primiþi foarte frumos ºi sã sperãm cã nu ne vom opri aici. Nãdãjduim cã fiecare concert va fi un eveniment în aceastã stagiune. Noi, în orice caz, vom încerca sã venim bine pregãtiþi, sã aducem colaboratorii pe care i-am anunþat ºi cu programe, de asemenea, interesante“.
Continuator al unei tradiþii solide, întemeiate de muzicieni precum Adrian Willaert, Cipriano da Rore, Gioseffo Zarlino, Andrea ºi Giovanni Gabrieli, Claudio Monteverdi sau Giovanni Legrenzi, Preotul roºu, cum era îndeobºte cunoscut Vivaldi, a conturat liniile directoare ale genului concertant într-o epocã în care lupta dintre monodie ºi polifonie era încã acerbã. Dintre cele cinci sute cincizeci ºi patru de lucrãri vivaldiene cunoscute, patru sute cincizeci ºi ºase sînt concerte pentru solist sau ansamblu instrumental, douãzeci ºi trei sînt sinfonii ºi ºaptezeci ºi cinci sonate.
Pentru fagot, a scris nu mai puþin de treizeci ºi opt de concerte, majoritatea fiind interpretate în primã audiþie de cãtre cei doi maeºtri ai acestui instrument din acele vremuri: Alessandro ºi Antonio Besozzi.
Solistul concertului în mi minor de Antonio Vivaldi, Vasile Macovei este, neîndoios, un instrumentist de clasã. Din pãcate, relaþia sa cu ansamblul instrumental de coarde al filarmonicii bãcãuane s-a dovedit a fi, în acest concert, precarã. Nesusþinut de fermitatea gesticii dirijorale ºi acompaniat de un compartiment orchestral care a vãdit numeroase slãbiciuni în însuºirea ºi, mai ales, aprofundarea partiturii, solistul a avut de rezolvat suficiente probleme de corelare. Scris destul de ciudat ºi, cum ar zice românul, destul de „parºiv“, concertul presupune o atentã relaþie intercompartimentalã. Obstinatele duo-uri cu violoncelul prim de-a lungul celor trei pãrþi - de altfel extrem de originale ºi interesante - impunea o urmãrire atentã a travaliului solistic de cãtre bas ºi nu numai numãrarea timpilor mãsurii ºi a accentelor sesizate, deseori, cu întîrziere. A surprins neplãcut din aceastã pricinã, eforturile corelãrii ritmice ºi, nu de puþine ori, intervalice, în desfãºurarea tematicã.
Compus în vara anului 1868 în Danemarca, cîntat în primã audiþie în anul 1870, Concertul pentru pian în la minor, op. 16 a fost propus în 1879 în sala Gewandhaus din Leipzig de însuºi Grieg. În România a fost cîntat la 23 februarie 1897, iar cea mai bunã interpretare se pare cã i-a aparþinut lui Dinu Lipatti.
Considerat a fi „unul din cele mai bune concerte moderne de pian“ (James Kwast), concertul op.16 rãmîne ºi astãzi o demonstraþie de accesibilitate creatã pe baza unei perfecte þinute artistice. Influenþa exercitatã de Concertul în la minor de Robert Schumann, ca ºi cele sugerate de Chopin ºi Liszt, sesizate de mulþi exegeþi, nu este deloc întîmplãtoare, Grieg exersînd o anumitã analogie a mijloacelor de expresie cu maeºtrii romantici, fãrã a cãdea însã în epigonism. Nemulþumit de orchestraþia care ori era prea palidã, ori estompa discursul solistic, Grieg a revenit de mai multe ori asupra acompaniamentului pe care l-a propus în forma finalã cu o lunã înainte de moarte.
Ilinca Dumitrescu reprezintã una dintre probitãþile interpretative în materie romanticã. Dar, în ciuda elocventelor pasaje impregnate de un lasciv romantism melodic, Concertul în la minor de Grieg este o expresie a elocinþei virile. Acestei stãri de fapt nu i-a putut rãspunde, în primul rînd, instrumentul, vãduvit, din pãcate, de sonoritatea care s-ar fi cuvenit a fi pregnantã, mai cu seamã în incisivitatea pãrþii întîi. Dar, experienþa, probitatea ºi cultura muzicalã a protagonistei a rezolvat fericit incapacitatea sonorã a instrumentului ºi, descoperindu-i rapid limitele expresive, a condensat cu incredibilã acurateþe dinamica partiturii, oferindu-i în schimb acea notã de lirism feminin, expresivã ºi persuasivã.
Antonin Dvorak, reprezentant de frunte al ºcolii naþionale muzicale cehe a publicat numai cinci simfonii din cele nouã pe care le-a zãmislit ºi din aceastã cauzã numerotarea cunoscutã nu este cronologicã. Astfel, simfoniile I, II, III ºi IV au fost compuse, cu aproximaþie, între anii 1880 ºi 1890. Simfonia a V-a, celebra „Din lumea nouã“ (Z Noveho sveta) este rezultatul stagiului la Conservatorul naþional din New York, început în 1892. Simfonia a IV-a (consideratã pe drept cuvînt a VIII-a), a fost compusã în 1889 ºi reconstituie pe alocuri atmosfera Dansurilor slave din cele douã cicluri de cîte opt lucrãri datînd din 1878 ºi, respectiv, 1886.
Evident, în cadrul unei desfãºurãri simfonice, atenþia este îndreptatã cãtre ºeful de orchestrã. Stanislav Ushev s-a dovedit a fi un dirijor precis, exact ºi eficient - uneori - fãrã a avea cea mai micã ambiþie de a-ºi sublinia pregnanþa. Adept al stilului liniar ºi concis, Stanislav Ushev a condus cu o gesticã parcimonioasã, discretã dar elegantã, care e valabilã doar în cazul unor instrumentiºti conºtiincioºi. Iar membrii orchestrei Filarmonicii „Mihail Jora“ din Bacãu sînt. S-a vãzut ºi, mai ales, s-a auzit asta de-a lungul întregului program propus, dar, mai cu seamã, în ampla desfãºurare sonorã a simfoniei lui Dvorak.
Cert este cã acest prim concert din cadrul stagiunii muzicale pietrene a fost un succes care trebuie ºi meritã a fi continuat.
|