Punctul pe „i“: Pamflet dîrdîit
De bunã seamã cã tradiþia dîrdîitului la români se pierde în negura timpului, pentru cã se bãnuieºte cã au existat ºi timpuri mai negre ca tranziþia. Mãrturii existã, arheologii semnalînd diverse picturi rupestre neolitice în care liniile sînt aºa de tremurate, încît e clar cã omul din peºterã crãpa de frig ºi avea þurþuri la fund. De altfel etnografii au venit ºi ei cu dovezi provenind tocmai din epoca de piatrã, de atunci pãtrunzînd în folclor expresia „e frig de crapã pietrele“. Dupã preistorie, a urmat în mod evident istoria. Sclavii dîrdîiau ºi de frig ºi de fricã, viaþa lor fiind atît de nasoalã încît se rãsculau trimestrial, conduºi de Spartacus. Dar din lipsa unor sindicate bine organizate, sclavii o luau mereu peste ochi ºi miºcãrile erau înnãbuºite în sînge. Aºa au apãrut biftecul ºi patronatul. Feudalismul s-a caracterizat prin cruciade, feudalii se cruceau unul pe altul pe motive funciare, nu mai puteau de bine. Dîrdîitul a început odatã cu nãvãlirea popoarelor migratoare ºi pretenþiile lor de a avea universitãþi multiculturale, voievozii români dîrdîind de teamã cã hunii se retrag de la guvernare ºi le picã tronul. Capitalismul interbelic a fost simpãticuþ, era ºi cãlduricã, nu tremurai de fricã, cel puþin prin oraºe ºi tîrguri. La þarã însã iobãgimea tremura prin bordeie. Dîrdîitul s-a produs în 1907 cînd PNÞCD a dat un tun în alegeri, începînd cu circumscripþia electoralã Flãmînzi. Epoca socialistã care a urmat s-a caracterizat prin sloganul „mai puneþi o hainã pe voi“, lansat de Ceaºcã. Atunci s-au construit buncãrele de beton numite apartamente ºi românul a trecut pe dîrdîit ideologico-ºtiinþific, adicã tremurai înãuntru de frig ºi tremurai afarã de fricã. Ãla care era luat la ochi (albastru) era trimis la rãcoare, ca sã vadã ce înseamnã cu adevãrat dîrdîialã. A venit zavera din decembrie 1998 ºi cei care au stat la cãlduricã înainte s-au pus în capul trebii ºi tot la cãlduricã au rãmas. Cei care au dîrdîit 45 de ani i-au votat pe promiþãtorii de cãldurã, dar de 15 ani încoace...ciu-ciu! Dîrdîim de teamã cã rãmînem ºomeri pe drumuri, dîrdîim de frica patronului, dîrdîim de teamã cã ai noºtri copii n-au nici un viitor, dîrdîim de frica scumpirilor, dîrdîim de furie vãzînd atîta hoþie ºi corupþie, dîrdîim de frig de îndatã ce ne intrã iarna prin blocuri, dar mai ales în suflet.
Deci cum vã spuneam, cu mîndrie, dîrdîim aici de 2.000 de ani...
|
Autentificare
