Vernisaj, Galeriile „Vert“, Petru Diaconu, picturĂŁ: Autobuzul cu fluturi

În fapt, el a spus ceva despre un autobuz cu peÂşti, dar nici nu dĂŁdea bine ĂŽn titlu Âşi nici nu exprima aeriana desprindere de lume a acestui crai de Curte Veche, pe numele sĂŁu de botez Petru. La vernisaj, domnul ĂŽn discuĂžie, electrocutat de emoĂžie, aflĂŽndu-se ĂŽn faÞã, lĂŽngĂŁ Cornel AgĂŁleanu, scenograful evenimentului Âşi un Lucian Strochi plonjat ĂŽntr-un verbiaj critic pe cĂŽt de exact, pe atĂŽt de amical, a reuÂşit, de chiar trei ori, mĂŽnat de drĂŁcuÂşorii lui, sĂŁ completeze, ĂŽntrerupĂŽnd puĂžin criticul de artĂŁ, desfĂŁÂşurĂŁtorul acĂžiunii. Recunosc, pe mine m-au ĂŽncĂŽntat chiar aceste intervenĂžii spontane, cea mai tare fiind ĂŽntreruperea la expozeul cu peÂştii, cu tablourile-acvariu, cu trimiteri la proza sud-americanĂŁ, respectiv la Gabriel Garcia Marquez Âşi la acel roman unic, pe numele sĂŁu „Un veac de singurĂŁtate“, adicĂŁ la ceea ce Âştiu eu cĂŁ se cheamĂŁ „Lo real maravilloso“, adicĂŁ realul miraculos, un ocean albastru, exotic, plin de gĂŽngĂŁnii fantastice Âşi concluzii fundamentale, ĂŽn care, gol puÂşcĂŁ, se scaldĂŁ fĂŁrĂŁ probleme, de-a dreptul inocent, acest PetricĂŁ Diaconu. AÂşadar, cu docte Âşi exacte trimiteri livreÂşti, distinsul domn Lucian Strochi ajunsese Âşi la un tablou cu peÂşti, respectiv la cel numit „PeÂşti III“, ĂŽn care ĂŽntr-un peÂşte mare erau mai mulĂži peÂşti mici concluzionĂŽnd cĂŁ ar exista Âşi un fel de filosofie ĂŽn acel tablou frumos, viu, depĂŁÂşind decorativul Âşi, normal, marcĂŽnd o evoluĂžie a pictorului pe care domnia sa ĂŽl cunoaÂşte de la ĂŽnceputuri. Nu mai Âştiu dacĂŁ a ajuns la mitul ĂŽnghiĂžitului de balenĂŁ, dar sincer m-a ĂŽncĂŽntat spontana completare a emoĂžionatului pictor:
-PeÂştele ĂŁla cu peÂşti ĂŽn el, este un autobuz cu peÂşti.
PĂŁi, dom'le, la aÂşa rafinĂŁrii e greu sĂŁ nu te laÂşi ĂŽnduplecat ĂŽn judecarea autorului Âşi a operei sale. FiindcĂŁ dacĂŁ un critic de talia celui prezent acolo face referiri la mitul lui Iona, la Marguez Âşi la nu mai Âştiu ce alte elegante conexiuni, iar tu, pusul la zid, bagi ĂŽn faÞã, cam la miÂştaux, imaginea cu autobuzul plin cu peÂşti, atunci ĂŽnseamnĂŁ cĂŁ lui PetricĂŁ Diaconu ĂŽi pasĂŁ Âşi nu-i pasĂŁ de pĂŁrerile celorlalĂži. La „Vert“, el a fĂŁcut un compromis bine intuit Âşi bine pus ĂŽn scenĂŁ de Cornel Âşi profesionist pus ĂŽn scenĂŁ de Lucian Strochi. Numai cĂŁ, dupĂŁ vernisajul la care a venit lume bunĂŁ Âşi televiziuni, PetricĂŁ Diaconu s-a dus la acasa lui. Acolo mirosea a uleiuri de picturĂŁ, el fiind ĂŽmpreunĂŁ cu nedespĂŁrĂžita lui barbĂŁ ĂŽnspicatĂŁ. Acolo a adormit ĂŽn fotoliu. Acolo a visat din nou peÂştii, fluturii Âşi boiurile de femeie pe care le viseazĂŁ el mereu. A mai visat Âşi o FabricĂŁ de imagine Âşi iar fluturi, torsuri de femeie, frunze, torsuri, fluturi, peÂşti, aripi, albastruri, griuri, delimitĂŁri aurii…
Eu cred cĂŁ acest interesant personaj pietrean, Petru Diaconu, a reuÂşit sĂŁ-Âşi conserve, miraculos, o inocenÞã de adolescent ĂŽntr-o carcasĂŁ de bĂŁrbat matur, trecut prin cam multe experienĂže de viaÞã. Boem fiind, picteazĂŁ fiindcĂŁ ĂŽi face o enormĂŁ plĂŁcere sĂŁ picteze. Simplu, nu? BĂŁiat citit Âşi umblat, uite cĂŁ nu i-a cĂŁzut ĂŽn mĂŽnĂŁ „Un veac de singurĂŁtate“, romanul romanelor secolului XX, pe care mi-am propus sĂŁ i-l dĂŁruiesc pentru ĂŽncĂŽntĂŁtoarea lui expoziĂžie de la „Vert“. Ajung aici Âşi la niÂşte conexiuni penibile, pe care le fac oamenii care se uitĂŁ numai la „Geniali“, „VacanĂža mare“ Âşi „Surprize, surprize“, dar mi le reprim. VocaĂžia de a fi un adolescent ĂŽnclinat spre frivolitĂŁĂži, de a aborda un erotism disimulat ĂŽn frunze, pĂŁsĂŁri, peÂşti, cer albastru Âşi apĂŁ albastrĂŁ, torsuri, boiuri cu aripi de frunze, lumea lui, ce sĂŁ spun ?! CĂŽt despre tehnicĂŁ Âşi punere ĂŽn paginĂŁ, scuze, dar el este Petru Diaconu de la „Fabrica de Imagine“, ĂŽn stare sĂŁ-Ăži ĂŽnrĂŁmeze artistic un gĂŽndac sau un chiÂştoc de ĂžigarĂŁ (ca sĂŁ nu mai vorbim de ĂŽncĂŽntĂŁtoarele afiÂşe Âşi bannere electorale care, de bine de rĂŁu, ĂŽi aduc ceva parale).
La Galeriile Vert, pĂŽnĂŁ pe 31 decembrie a.c., PetricĂŁ Diaconu ĂŽÂşi expune fascinantele lui fantezii picturale, niÂşte poezii ĂŽnrĂŁmate ale unui artist greu de ĂŽncadrat ĂŽntr-un curent sau ÂşcoalĂŁ, dar romantic rĂŁu de tot. Un romantic ĂŽndĂŽrjit, un boem ĂŽndĂŽrjit, total, fĂŁrĂŁ scĂŁpare. Iar pictura lui este cea a unui adolescent trecut de cincizeci de ani. La „Vert“, Petru Diaconu, cu bĂŁrbia bĂŁrboasĂŁ ĂŽn piept, dar Âşi cu zĂŽmbetul acela de piÂşicher, de neÂşters de pe faĂža lui, face un experiment cu privitorii. DacĂŁ aveĂži drum pe-acolo, intraĂži. ÂŞi, pe bune, nici mĂŁcar nu-l intereseazĂŁ vĂŽnzĂŁrile. El vede pe stradĂŁ autobuze cu fluturi (sau cu peÂşti) Âşi a fĂŁcut compromisul de a se expune ĂŽntr-o galerie. DacĂŁ ĂŽl ĂŽnĂželege cineva, e bine. DacĂŁ nu, nu! MĂŽncaĂži-vĂŁ timpul uitĂŽndu-vĂŁ la „Din dragoste“. Oricum, la „Vert“, boiurile cu aripi de frunze, peÂştii, fluturii Âşi toate celelalte vise ale prietenului vostru PetricĂŁ Diaconu, vĂŁ aÂşteaptĂŁ. Poate, ĂŽntĂŽmplĂŁtor, aveĂži drum pe-acolo, nu? Hai cĂŁ i-am fĂŁcut o reclamĂŁ de moare calul la barierĂŁ! Dar, zĂŁu cĂŁ meritĂŁ!