 REPORTAJ: India - locul în care poþi fi ce vrei
• pardoseli de marmurã intarsiate cu pietre scumpe alãturi de cocioabe care nici mãcar nu-ºi meritã numele • un furnicar cumplit de lucruri ºi oameni, de ricºe, biciclete, vaci sacre, îmblînzitori de ºerpi • forturile din piatrã roºie ale coloniºtilor englezi, unele înãlþate chiar peste palatele împãraþilor moguli, urmele civilizaþiei hinduse, vechi de mii de ani • peste toate, plutesc cuvintele lui Mahatma Gandhi: „Viaþa mea este mesajul meu“ • „Este un loc în care poþi fi ce vrei, în care oricine îºi gãseºte locul sãu, de la geniu la cerºetor“. Ciudatã definiþie pentru un loc anume, aveam sã gîndesc, dar, în fond, acesta nu era „un loc anume“, ci subcontinentul India. Aºa vedea lucrurile ambasadorul României, Vasile Sofineti, un „homme averti“.
Un nou venit are în faþa ochilor caleidoscopul fascinant obþinut prin suprapunerea dintre imaginile oferite ca „digest“ strãinului, miturile acestei pãrþi a lumii ºi sãrãcie orbitoare alãturi de o bogãþie pe mãsurã. O populaþie de peste un miliard de oameni din care cei mai mulþi trãiesc greu. Nu greul aºa cum îl ºtim noi, în România, în partea de sud-est a Europei. Ci o sãrãcie atît de explicitã, atît de adîncã, încît s-a înscris în trupurile ºi în mentalitatea acestui popor, o sãrãcie intratã în piele ºi-n oase, odatã cu praful lipicios, roºu, cu rãbdarea adîncã ºi cu acceptarea acestui lucru într-un loc vestit pentru pietrele sale preþioase, pentru palatele de marmurã ºi pentru lumea magicã din care vin poveºtile. Nou venitul din India gãseºte pardoseli de marmurã intarsiate cu pietre scumpe alãturi de cocioabe care nici mãcar nu-ºi meritã numele, însãilãri de lemn, tablã, hîrtie, plastic, pînzã cu acoperiºuri fixate cu cãrãmizi sau chiar cu gunoaie. ªi tot acest cumplit furnicar de lucruri ºi oameni de ricºe, biciclete, vaci sacre, îmblînzitori de ºerpi cuprinde nenumãrate contraste, dintre care cel mai ºocant, probabil, este cã sãrãcia obnubilantã ascunde forþa celei de-a cincea economii a lumii ºi a unui stat înarmat pînã în dinþi. O civilizaþie de mii de ani, în care regula de bazã a fost ºi este supravieþuirea.
Ultrabogaþi versus ultrasãraci
Ambasada României la New Delhi este plasatã într-o zonã elegantã a oraºului, pe Vasant Vihar, alãturi de alte clãdiri rezidenþiale. Pardoselile de marmurã sînt loc comun în aceastã parte a lumii. Intrãm, un grup de 10-12 oameni, în biroul ambasadorului României, Excelenþa Sa Vasile Sofineti. Ambasadorul ne priveºte cu ochi atenþi. Este de doi ani la post ºi a constatat cum nivelul schimburilor cu România a crescut de la circa 140 milioane de euro la circa 380 de milioane. O parte este datorat ºi faptului cã Mittal Steel a adus o parte din maºinile vechi de la Petrotub în India. Mittal Steel este acum deþinãtorul controlului în industria metalurgicã a României. Machindra&Machindra vor sã cumpere „Tractorul“ Braºov.
Din delegaþie fac parte primarul de Roman, Dan Ioan Cãrpuºor, oameni de afaceri romaºcani, ca ºi primarul de Moldova Nouã, Matei Lupu. Existã oportunitãþi ºi pentru afaceri ºi pentru colaborãri, va spune ambasadorul Sofineti. Indienii sînt interesaþi sã gãseascã locuri unde sã li se ofere facilitãþi, cum ar fi teren, apã, curent electric, etc. Aºa, ar putea fi interesaþi sã ridice, în parteneriat, o fabricã de ceai, ºcoli particulare, sã ridice centre de medicinã ayurvedicã ºi de IT. Aici existã posibilitãþi concrete, ca ºi în domeniul pietrelor preþioase ºi semi-preþioase, ºi în cel al textilelor, cu precãdere în ceea ce înseamnã þesãturi de cashmir, sari, haina tradiþionalã a femeilor indiene etc. O lume de posibilitãþi, într-o contradicþie stridentã cu ceea ce tocmai vãzusem, trecînd pe strãzi. Ghidul nostru avea sã sintetizeze situaþia: practic, nu existã clasã de mijloc. Existã cîteva familii bogate, deþinãtoare a controlului, de o parte, ºi, de cealaltã parte, o masã imensã de oameni, trãind cu cîteva rupii pe zi. Lefuri de circa 30-40 de dolari pe lunã, la 45 de rupii dolarul în contrapartidã cu maºini Tata, cu telefonie celularã Tata, cu ace de cusut Tata, cu marfa Tata. Sau Machindra. ªcoala este obligatorie, numai cã, pe buza acestei prãpastii sociale, accederea într-o universitate este prohibitivã: 500.000 de rupii pe an pentru o universitate particularã. Medicina sau managementul sînt cele mai cãutate. Inclusiv la universitãþile de stat, spune ghidul nostru, se plãteºte o taxã, de circa 1.000-2.000 de rupii pe lunã. Pentru o familie care trãieºte din 2.000-3.000 de rupii, trebuie sã însemne pîinea de la gurã. Aºa se explicã, probabil, exodul cãtre bursele occidentale ºi Sillicon Valley, unde au înflorit temple budiste.
„Viaþa mea este mesajul meu“
Ambasada României poate gãsi diverse debuºee ºi contacte comerciale. Aveam sã vedem, de altfel, în aceeaºi dupã-amiazã, cel mai mare tîrg de mãrfuri din întreaga Indie, întins pe cîþiva kilometri pãtraþi. Lumea pestriþã a tuturor mãrfurilor, colorate, pastelate, un loc în care trebuia sã te tîrguieºti aprig pentru un preþ cît de cît normal. Aveam sã vedem peste tot, în paralel cu lumea de acum, forturile din piatrã roºie ale coloniºtilor englezi, unele înãlþate chiar peste palatele împãraþilor moguli, urmele civilizaþiei hinduse, vechi de mii de ani, mizeria ºi splendoarea strîns împletite într-un tot viu ºi ucigãtor, roata eternã a vieþii.
Aveam sã gãsesc la fel de fascinant ºiragul de pelerini venit la Raj Ghat, locul în care trupul lui Mahatma Gandhi a fost ars, pe o pajiºte înconjuratã de arbuºti înfloriþi din Delhi, ca ºi explicaþiile detaliate ale negustorului de mãtãsuri ºi de sari-uri din Jaipur, Oraºul Roz. Feþele diferite ale aceleiaºi lumi se regãseau ºi în placa de marmurã neagrã strãjuitã de o fãclie, închinatã acelui omuleþ delicat ºi dur, devenit simbolul eliberator al Indiei colonizate, Gandhi, ºi în miºcãrile ca de balet cu care un alt indian cu acelaºi nume ne explica folosinþa unui sari. Amîndoi ar fi putut spune, cu umilinþa cuvenitã fiecãrui loc de sub soare, „Viaþa mea este mesajul meu“. Gandhi, politicianul, pacifistul, filosoful avea sã fie ucis în ianurie 1948, într-o altã Indie, la a cãrei construcþie participase din plin. Deciziile ucid uneori. Gandhi, cel din 2005, anno Domini, pe numele sãu obiºnuit Arun Chugh, de la „Ganesham textile&handicraft“ avea sã întindã, cu rãbdare de bijutier, lînã, cashmir, mãtãsuri, ºi sã ne înveþe cã mãtasea curatã nu este lucioasã ºi nu face cu ochiul. Sã aºeze, unul lîngã altul, sari-uri uimitoare, ca penele unui pãun înmuiat în rîuri de culori, de la 600-700 de rupii pînã la cele de ceremonie, brodate de mînã, cu fir de aur ºi geme, de 26.000 de rupii ºi mai sus. Mãtãsuri grele, de 5, 5 metri sau de 6,2 metri, lungimile standard ale rochiei naþionale a Indiei. Sari-ul este ºi obiectul unui program naþional, prin care guvernul susþine jumãtate din costul lui. „Pentru a putea ajunge oriunde în lume“. O perspectivã ambiþioasã pentru o îmbrãcãminte care poate fi umilã, haina femeilor de la cîmp, sau arogantã, haina înmuiatã în argint ºi în aur a prinþeselor, maharani.
Jaipur, Fort Amber, Taj Mahal
Greu sã prinzi în cuvinte ceva atît de nesigur precum pitorescul unui loc. Te poþi înclina în faþa fatalismului cu care cineva a construit, de pildã, Jaipurul, ca o îmbinare între arhitecturã ºi astrologie. Poþi privi cu ochi larg deschiºi, cu curiozitatea strãinului aruncat în largul acestei þãri, elefanþii cu trompe ºi trupuri pictate în culori vii. Toþi elefanþii de la Fortul Amber sînt orbi ºi-ºi carã poverile vizitatorilor ºi ale cornacilor cu rãbdare. Nimeni nu a luat seama la ei pînã acum douã luni, cînd, un elefant înfuriat ºi ostenit, a ucis un ghid. Nu poþi vedea ochii elefanþilor orbi de la Fortul Amber, sub pielea îngroºatã a pleoapelor. Nu poþi vedea India pînã nu dai deoparte ambalajul cu pietre preþioase nãclãite de praf, undeva, în largul cîmpurilor din inima þãrii. Poþi vedea, aproape de Agra, Taj Mahal-ul. Un mausoleu din marmurã albã, ridicat din lutul roºu, în amintirea unei prinþese moarte în vreme ce dãdea viaþã, la ordinul unui rege ce avea sã sfîrºeascã privindu-l, din închisoarea în care îl aruncase, urmaºului sãu la tron. Nu poþi vedea înlãuntrul acestei frumuseþi doar cu mintea. Trebuie sã te apropii cu inima. ªi sã ai puterea sã îþi accepþi condiþia: „Nu vreau sã prevãd viitorul. Sînt mult prea atent la a modela prezentul. Dumnezeu nu a voit asta, nedãruindu-mi nici o putere asupra clipei urmãtoare…“, spusese Gandhi. Dar a dãruit o neþãrmuritã frumuseþe clipei.
(FOTO: Delegaþia romaºcanã alãturi de ambasadorul României în India, Excelenþa Sa Vasile Sofineti; Taj Mahal, a opta minune a lumii)
|
Autentificare
