Tricolorul nu-i de vînzare
Nu m-aº fi gîndit sã scriu despre Ziua Naþionalã a României, peste care s-au revãrsat deja rîuri de cernealã inutilã, dacã nu m-ar fi vizitat la redacþie un om pe care îl respect ºi care mi-a vorbit, în cuvinte foarte simple, despre patriotism. Despre faptul cã, de 1 Decembrie, se cuvine sã arborãm tricolorul; nu din pricina unui festivism îngust, ci pentru cã asta ar putea rezona undeva, în adîncul nostru, cu niºte convingeri pe care nu e neapãrat nevoie sã le exhibãm pe vreo tarabã. 1 Decembrie ar putea fi o zi în care sã demonstrãm ºi un alt fel de solidaritate naþionalã, aparent pierdutã sau aparent neimportantã pentru noi.
Sînt cîteva lucruri care ne-au rãmas. Printre acestea, ar fi mîndria. Nu o mîndrie stupidã, manifestã, fãrã þel, ci mîndria unui neam care are noimã.
Sã facem abstracþie de ridicolul politicii ºi sã vedem sensul istoriei, repetabil în larg; NU acea istorie a cîºtigãtorilor de moment.
Poate cã n-aº fi scris dacã Ziua Naþionalã a României n-ar însemna ºi un moment de însumare a unor fapte. Dar e greu sã treci peste evidenþe, peste faptul cã sîntem singura þarã din fostul „lagãr socialist“ care a vîndut, fãrã sã þinã seamã de interesul naþional, aproape orice. Cã în sintagma „interes naþional“ au putut sã încapã afacerile de orice tip ale oamenilor momentului, nici mãcar nu mai conteazã. România era o þarã care vindea armament. Numãrul doi în lume. Nu mai este. România era o þarã care avea controlul propriilor rezerve de petrol ºi de energie electricã. Nu mai este. România avea metalurgie ºi fabrici de ciment. Nu mai are. România avea o industrie chimicã puternicã ºi o agriculturã dezvoltatã, avea echipe competente care interveneau peste tot unde era o problemã de foraj. Nu mai sîntem lideri. Echipa naþionalã de gimnasticã, lider mondial, a fost transformatã în subiect al presei de internaþionale de scandal. Comunicaþiile au fost primele vîndute, unei firme de stat din altã þarã. Se spune cã adresa era o cãsuþã poºtalã. Flota s-a dus demult. ÃŽn timp ce alte state -vezi Franþa- te aruncã literalmente afarã dacã încerci sã le cumperi bãncile, noi discutãm, foarte serios, despre vînzarea BCR ºi a CEC.
Cu douã-trei zile în urmã, „Herald Tribune“ scria despre felul în care Rusia a trecut la decizii dure, de re-cumpãrare de cãtre stat a tot ceea ce înseamnã firme specializate în petrol, gaz metan ºi, de regulã, tot ce înseamnã obiectiv strategic.
Se discutã, cu sincope, despre faptul cã ni s-ar putea bloca, sub diverse motive- unele absolute corecte- accesul spre Uniunea Europeanã. Cred însã cã va fi foarte greu pentru Uniunea Europeanã sã blocheze accesul firmelor din UE cãtre o þarã în care, practic, UE deþine acum controlul. Cum ar veni, nici mãcar n-ar mai fi o problemã sã ne integrãm în Uniune. Sîntem deja acolo. Prin intermediari.
Avem o þarã bogatã ºi frumoasã. Oameni frumoºi. Inteligenþi. De bunã calitate. Un tineret care preferã sã plece „afarã“. Ceea ce ne-a rãmas sînt steagul românesc ºi mîndria. Steagul meritã sã fie arborat. Laolaltã cu speranþa cã noua generaþie de politicieni va gãsi o cale pentru þara aceasta ºi-i va oferi ceea ce meritã. O carte de istorie a românilor costã un milion-un milion ºi jumãtate de lei. Istoria o scriu învingãtorii zilei de azi. Meritãm mai mult.
|
Autentificare
