Nicolae Labiº, portretul unui tînãr rebel
Joi, 15 decembrie 2005, la ora 15, la Biblioteca tehnicã din Piatra Neamþ, Casa de Culturã a Sindicatelor, Cercul Cultural „Petrodava“ ºi Asociaþia „Pro Basarabia ºi Bucovina“ organizeazã un colocviu dedicat poetului Nicolae Labiº (2 decembrie 1935 - 22 decembrie 1956), deschizãtor de drum nou în poezia contemporanã.
Organizatorii manifestãrii doresc ca, la 70 de ani de la naºtere ºi la 49 de ani de postumitate, sã readucã în atenþie o figurã unicã în istoria literaturii române. Cãci, judecat la suprafaþã, Nicolae Labiº poate fi perceput drept un militant pentru instaurarea comunismului în România, ca singura cale de modernizare a societãþii noastre.
De fapt cel care scrisese cîndva, profetic: „Clopote grave sunarã trezirea / Generaþiei noastre / Tragem cugetarea afarã din teacã“, a fost un rebel ce ºi-a gãsit posibilitatea de expresie în rãtãcirea pe coclaurile unor vise contradictorii confiscate abrupt de o orînduire artificioasã care, în cele din urmã, l-a socotit a fi incomod. Mãrturiile contemporanilor cinstiþi, corespondenþa cu familia (pãrinþii ºi cele douã surori, Margareta ºi Dorina), cu prietenii adevãraþi, pot fi edificatoare. Iatã ce scria într-o scrisoare din 1952 cãtre pãrinþii sãi: „Totul e plin de cadavrele fragile ºi firave ale noului, peste care se îngroaºã, ca un abur puturos ºi puternic, prezentul“.
|
Autentificare
