Fermierul

Monsieur Bischop mãsoarã aproape doi metri înãlþime, cîntãreºte peste o sutã treizeci de kilograme ºi are braþele masive, ca ale mîncãtorului de spanac din filmele cu desene animate. Întreaga sa fãpturã te duce cu gîndul mai curînd la halterofili decît la þãrani, mai ales dacã îl compari cu semenii lui de la noi, cei mai mulþi niºte bãtrînei încovoiaþi de greutãþile unei vieþi aspre, cu faþa ºãnþuitã de vînturile atîtor anotimpuri ºi cu mîinile de culoarea pãmîntului.
Un strãmoº al sãu a venit din Olanda cea cu pãmÎntul smuls din ocean, dar ºi acela prea puÞin, În FranÞa, unde, dupã 1789, terenul agricol se gãsea din abundenÞã. Ca la noi acum. Urmaºii olandezului au devenit cetãÞeni ai noii patrii, asimilaÞi definitiv Într-o Þarã unde nu existã oficial etnii, ci doar cetãÞenia francezã. Punct.
Clãdirea principalã a fermei domnului Bischop, aflatã în plin cîmp, departe de orice localitate, dateazã din vremuri strãvechi, în secolul al ºaisprezecelea adãpostind un lazaret de leproºi. Pe dinafarã, nimic spectaculos, decît proporþiile, mult mai mari faþã de cele ale unei locuinþe tipice de fermier din pãrþile Burgundiei. Pe dinlãuntru se pãstreazã neschimbate toate trãsãturile arhitecturii medievale, cãminele uriaºe din piatrã masivã ºi tavanele joase, durate din lemn ºi sprijinite pe grinzi uriaºe, afumate ºi lustruite de-a lungul mai multor veacuri. În cîteva încãperi se pãstreazã, ca într-un muzeu sui-generis, mobilele vechi, din stejar sculptat, în rest interioarele fiind dotate cu tot ce modernitatea poate face viaþa familiei mai comodã.
Fermier bogat ºi umblat prin lume, cu mintea deschisã spre nou, domnul Bischop a aterizat, curios, dar ºi cu planuri mari, acum zece ani În Bãrãgan, unde a Întemeiat urgent o exploatare modernã pe vreo mie de pogoane, condusã acum cu mÎnã de oÞel (cu sau fãrã mãnuºã de catifea) de o româncuÞã care foloseºte tehnologia vesteuropeanã ºi forÞa de muncã localã. Patronul vine În România de cÎteva ori pe an ºi de fiecare datã stã la noi cÎte douã-trei sãptãmÎni, dupã cum cer interesele fermei. Cu toate capriciile vremii, cu toate contrele ºi ciudãÞeniile birocraÞiei ºi finanÞelor, În haosul deplin din reforma noastrã agrarã, ferma domnului Bischop reuºeºte sã supravieÞuiascã datoritã abilitãÞii româncei care o conduce
Socotind cĂŁ ĂŽn atĂŽĂžia ani a avut vreme sĂŁ ĂŽnveĂže cĂŽt de cĂŽt româneÂşte, l-am ĂŽntrebat ĂŽn limba noastrĂŁ pe fermierul francez dacĂŁ Âşi cĂŽt de bine ne ĂŽnĂželege. Mi-a rĂŁspuns cu un zĂŽmbet politicos Âşi cu o ridicare din umeri: nu pricepuse ĂŽntrebarea. Am reluat-o ĂŽn limba lui, adĂŁugĂŽnd cĂŽteva cuvinte cu privire la mirarea mea pricinuitĂŁ de aceastĂŁ bizarĂŁ situaĂžie. Omul a rĂŽs copios Âşi mi-a rĂŁspuns, evident, ĂŽn francezĂŁ, singura limbĂŁ pe care o cunoaÂşte, cĂŁ noi, românii, sĂŽntem vinovaĂži. Muncitorii de la ferma lui din BĂŁrĂŁgĂŁn, Þãranii români adicĂŁ, vorbesc cu toĂžii, mai mult sau mai puĂžin gramatical, limba lui Voltaire, aÂşa cĂŁ… eu asta aveam deocamdatĂŁ de spus: cĂŁ stĂŁm pe gĂŁinĂŁĂž ĂŽn bĂŁtĂŁturĂŁ, cĂŁ arĂŁm ca pe vremea BĂŁdicĂŁi Traian, cĂŁ nu avem cam nimic din ceea ce are satul modern european, dar sĂŽntem mai catolici decĂŽt papa: vorbim cu toĂžii limbi strĂŁine, aÂşa, de-ai naibei, sĂŽc!!!