 „Prea sãraci ca sã facem gripã pãsãreascã“
• sãtenii din localitãþile Neamþului au auzit de aviarã • la Cut, ei ºtiu cã frigul þine boala departe ºi cã trebuie sã þinã pãsãrile închise de frica aviarei, dar mai ales a... hultanului • un antidot a fost gãsit de Didina Iftimie, din Recea, Ion Creangã, la care „dacã nu creºte pãsãri, nici gripa aviarã n-are de ce sã se prindã“ • „gãinile mele au murit deja, au fãcut «boala cuþitului»“, spune, hîtru, un bãtrînel pe nume Vasile... Cloºcã • Gripa aviarã, un fel de „bau-bau“ al zilelor noastre, nu prea
i-a impresionat pe locuitorii cîtorva localitãþi din Neamþ. Uliþele satului Cut, comuna Dumbrava Roºie, erau, acum douã zile, aproape pustii, din cauza zãpezii ºi frigului. Doar copiii scãpaþi de la ºcoalã mai înviorau liniºtea localitãþii situatã pe malul Bistriþei. O echipã a Monitorului a descins, în satul din apropierea oraºului Piatra Neamþ, pentru a vedea ce ºtiu localnicii despre gripa aviarã ºi dacã respectã regulile stabilite de autoritãþi încã din toamnã.
Lunca altãdatã plinã de gîºte ºi raþe era acum acoperitã de zãpadã, astfel cã am pornit prin sat pentru a vedea cum privesc oamenii cumplita boalã ce a bãgat în sperieþi întreaga lume. Cã trebuie sã þinã pãsãrile închise în coteþ ºi sã îºi facã vaccinul antigripal erau lucruri cunoscute de localnici. Dar sãtenii conºtientizau mai mult cã trebuie sã închidã pãsãrile cã este foarte frig ºi, lãsate libere, pot oricînd sã ajungã în ghearele uliului.
Prima femeie întîlnitã pe drum a fost Maria Drãniceru, bãtrîna alergînd prin sat pentru a pune la punct o pomenire de 40 de zile pentru soþul decedat anul trecut. A vãzut ºirile televizate, ºtie despre ce e vorba, dar nu crede cã o sã ajungã ºi la ea în sat, mai ales acum, cã a venit iarna. „Eu mi-am fãcut vaccinul, deºi pãsãrile mele, am vreo 50 de gãini, nu au nimic. Nu mi-a zis nimic medicul veterinar sã nu le dau prin grãdinã, dar atîta lucru înþeleg ºi eu, doar mã duce mintea. Ce am înþeles de la televizor, cã au omorît degeaba pãsãrile, cã nu toate erau bolnave. Bãiatul meu lucreazã în Italia ºi a venit acasã acum, de sãrbãtori, da' nu poate sã ia nici o gãinã, nici ouã“. O altã sãteancã, Aurica, e bucuroasã de oaspeþi, dar, foarte atentã la imaginea ei, se teme sã aparã în pozã aºa, cu halatul pe care-l îmbracã la grajd. Femeia a fost profund miºcatã cînd a vãzut cum erau arse de vii pãsãrile de la Ceamurlia ºi crede cã multe din acestea au murit degeaba, fãrã sã fi fost bolnave. ÃŽn gospodãria ei, gãinile rãmîn la mare cinste cînd vine vorba de gãtit, chiar dacã, în oraºe, consumul de carne de pasãre s-a redus serios, aducîndu-i la sapã de lemn pe comercianþi ºi procesatori. „Am vãzut la televizor ºi ºtiu cã e un microb puternic, foarte dãunãtor, dar noi nu ne temem sã mîncãm carne de pasãre ºi ouã. Pãsãrile noastre sînt sãnãtoase, vioaie, nu am teamã. Mãnîncã ºi fata mea, care e doctoriþã. Am 58 de pãsãri ºi le þin închise, nu le dau eu drumul sã le mînce hultanul. Aºteptãm sã ne spunã ºi nouã ce avem de fãcut, sã ne dea un vaccin, un medicament ca sã nu vinã boala ºi la noi. Acu' ce va vrea Dumnezeu, ce-a fi pe lume va fi ºi cu noi.! “, ofteazã Aurica Stachie, de 65 de ani.
Tanti Lucica a plîns de mila pãsãrilor arse de vii la Ceamurlia, deºi nu se uitã la televizor decît „din an în Paºti“. A renunþat la vaccinul antigripal în favoarea copiilor ºi nepoþilor, apreciind cã nu e cazul sã-ºi facã griji datã fiind vîrsta înaintatã.
„Ce-i aia aviarã? A, cu pãsãrile. Am plîns ºi eu cînd am vãzut cum sã nãcãjãsc pãsãrile ºi fug sã nu le dea pe foc. Poate sã-mi dea ºi bani, cum sã nu mã doarã inima dacã vine sã mi le omoare, doar eu le-am dat de mîncare ? M-a rugat fata sã-mi fac vaccin, dar le-am zis sã-ºi facã ei, cã sînt tineri. Eu, dacã pier, nu-mi pare rãu, cã-s bãtrînã.“
Un fel de gripã aviarã a ajuns, în urmã cu 10 ani, la Cut
ÃŽntr-una din crîºmele satului, cîþiva localnici erau adunaþi pentru a se încãlzi cu o duºcã de tãrie, dar ºi pentru a-ºi mai omorî urîtul. Cînd vine vorba de gripa aviarã, ei îºi pun încrederea în Dumnezeu, dar considerã cã un rachiu e suficient pentru a scãpa de orice problemã de sãnãtate. „Nu mi-am fãcut vaccin, dar un pahar de rachiu taie toatã boala. Am auzit cã ne apãrã frigul ºi aerul tare, de munte. La noi oamenii sînt mai tari, nu se îmbolnãvesc aºa, cu una cu douã. Boala asta nu e de la noi, am înþeles cã vine de la chinezi. Dacã, Doamne fereºte, ajunge ºi la noi, mai bine te laºi de gãini decît sã mori ca prostu'. La turci au stat cu gãinile bolnave ºi chiar le-au tãiat ºi le-au mîncat“, susþine Marian Constantin, de 65 de ani.
Un alt pensionar, fost chimist, crede cã tot o gripã aviarã i-a ucis, în urmã cu 10 ani, 300 de pãsãri. Discuþia se poartã deja la un alt nivel, deoarece Gheorghe Scurtu are un bagaj important de informaþii ºi ºtie cã nu toate tulpinile de virus sînt fatale pentru om, ci doar temutul H5N1. „Acum 10 ani, mi-au murit 300 de pãsãri din cauza gripei. Sînt sigur cã a fost vorba tot de o gripã aviarã, microbul fiind adus de raþele sãlbatice ajunse pe Bistriþã. Lãsam gîºtele ºi raþele la gîrlã, cã altfel nu ai cum sã le creºti. Vreo 5 ani dupã aceea nu mi-au mai trebuit pãsãri, dar acum þin numai gãini. Nu mi-e teamã, dacã pregãtesc carnea bine, cum sã nu mãnînc ? Mutaþia asta e periculoasã, H5N1, care se transmite la om. Cred cã nu ar trebui omorîte toate pãsãrile dintr-un sat, mai ales cã la mine, în urmã cu 10 ani, boala s-a întins într-o zonã restrînsã, la cel mult 100 de case. Atunci au scãpat, totuºi, vreo 3 pãsãri, dar eu cred cã tot o gripã a fost“.
Dupã ce a trecut tifosul ºi foametea...
Despre aviarã ºtiau ºi sãtenii din Recea, comuna Ion Creangã.
Didina Iftimie ne-a întîmpinat în mijlocul drumului, cu douã gãleþi goale în mînã. Dacã ar fi fost sã ne luãm dupã semne, ar fi trebuit sã considerãm cã ne merge prost. Însã, femeia, volubilã, ºi-a spus cu mãrinimie pãsul, considerînd cã gripa pãsãreascã nu poate
face rãu... acolo unde nu sînt pãsãri. „N-am prea crescut pãsãri pe
lîngã casã, din cauzã cã am dus-o greu. N-am timp sã mã gîndesc la gripa aviarã. O fi existînd, nu spune nimeni, însã la noi încã n-a ajuns ºi nici nu cred cã va ajunge“, a declarat femeia, în vîrstã de 57 de ani. Peste drum de locul unde am întîlnit pe Didina, într-o grãdinã, Gigi Andrei, cu o furcã, muta niºte fîn, dintr-o cãpiþã în alta. ÃŽn ogradã, cîteva gãini porumbace ºi un cocoº „neliniºtit“, ciuguleau boabele aruncate de gospodina casei. Oamenii spun cã au auzit ºi ei de gripa aviarã, de la televizor, însã nu le este teamã. „La cel mai mic semnal cã una din pãsãri este pe moarte, o tãiem ºi o îngropãm. ÃŽn general, n-am prea avut probleme de genul acesta. Am auzit de virusul ãsta, N5V1 sau cum se mai cheamã, însã consider cã la noi n-are cum ajunge. Sîntem prea sãraci pentru a face gripã pãsãreascã“, a spus sãteanul.
De obicei, la birt, limbile se „dezleagã“ ºi se pot afla lucruri dintre
cele mai interesante. Periplul nostru a trecut ºi prin Cotu Vameº, la
un bar, în care, la o mãsuþã, un bãtrîn îºi sorbea liniºtit sfertul de vin.
Aveam sã aflãm cã se numeºte tocmai... Vasile Cloºcã (foto) ºi cã, la cei 77 de ani ai sãi, de gripa aviarã a auzit la televizor. „Am trãit ºi crescut în vremuri grele. ÃŽn anii 1941-1942, pe vremea cînd eram un puºtan de 11-12 ani, am trecut printr-o boalã cruntã, tifosul exantematic. Dupã rãzboi, a urmat foametea. La noi aici în zona Cotului Vameº, de gripã aviarã nu s-a auzit pînã acum. Eu ºi baba mea am rãmas, acum, cu ºase-ºapte gãini. Am avut mai multe, dar a dat boala «cuþitului» în ele, înainte de Sãrbãtori. N-am avut porc ºi a trebuit sã tãiem ºi noi, ca oamenii. Gripa asta aviarã este arãtatã de ãºtia de la televiziuni pentru a speria oamenii. Dacã þii pãsãrile închise ºi le dau de mîncare cînd trebuie, n-ai probleme cu ele. ÃŽnsã, ceea ce se întîmplã acum în lume, nu e bine deloc“, a conchis Vasile Cloºcã, consfinþind zicerea cu o gurã de vin. Din cîte se constatã, gripa aviarã nu este o necunoscutã pentru sãteni, dar nici nu-i sperie prea tare.
|
Autentificare
