Presa francezã despre renaºterea viticulturii româneºti
Mã întrebam ºi eu, ca tot românul interesat de revigorarea economiei naþionale, cum, cînd ºi cu ce forþe va reînvia bãtrîna ºi vetusta noastrã agriculturã, cãci din interior, afarã de vorbe bune ºi de paliative financiare, nimic nou sub soare.
Am cãpãtat un rãspuns la care nu mã aºteptam de la un amic, fermier elveþian, stabilit în Franþa ºi cãsãtorit cu o danezã, ambii fiind acum buni cetãþeni francezi. El mi-a oferit cu bucurie un ziar parizian. ªtiam cã marea industrie ºi unele companii, regii naþionale etc. au fost, sînt ºi vor fi cumpãrate/privatizate de firme ºi cetãþeni strãini, investitori mai mult sau mai puþin strategici; ºtiam cã ici-colo, chiar ºi pe la noi prin Neamþ, au apãrut investitori strãini, arendaºi sau achizitori de terenuri agricole; însã nu mã aºteptam la surpriza pe care am avut-o citind pe o paginã întreagã din prestigiosul cotidian francez „Le Monde“ un articol despre „renaºterea viilor româneºti“ (Le Monde din 29-30 mai 2004).
Dupã ce subliniazã cã þara noastrã a fost pînã de curînd al ºaselea producãtor mondial de vin (dar vin de slabã calitate?! scrie autorul articolului), cã acum producem doar jumãtate din cantitatea de anþãrþ, cã sute de hectare de vie sînt lãsate în paraginã, corespondentul jurnalului aratã în ce fel vede el reabilitarea viilor noastre, operaþiune care, atenþie! a început deja. ªi anume: contele francez Guy Tyrel de Poix a venit ºi s-a instalat în podgoria Dealul Mare, unde îl aºteptau 20.000 de hectare de vii, întinse pe vreo 60 de kilometri de coline. Acolo totul era de reconstruit, ceea ce viticultorul francez face cu toatã seriozitatea, cãci a descãlecat la Ceptura, de unde îºi conduce opera. Deocamdatã 30% din producþie se exportã în Vest, în butelii importate din Italia ºi cu dopuri sintetice venite din SUA (habar nu aveam cã noi, mari producãtori de sticlãrie, nici sticle pentru vin nu mai vindem?!).
Din 1998, podgoria de la Bolovanu este în proprietatea unei societãþi franco-italiene, pentru cã exemplul contelui „a fãcut ºcoalã“.
Din þãri strãine s-a înapoiat pe moºia strãbunã medicul veterinar Tybor Kalnoky, conte ºi el, coborîtor dintr-o familie de nobili secui. Descoperindu-ºi dragostea pentru viticulturã, doctorul-conte, dupã ce s-a judecat cu statul vreo opt ani pînã sã recapete pãmîntul, a pornit o bunã afacere la Micloºoara. ÃŽn afarã de vie, întreprinzãtorul conte a renovat conacul pãrintesc ºi a transformat cîteva case-ferme pãrãsite de nemþi în „sat turistic“ de nivel european (autorul, chiar ºi pe harta care însoþeºte articolul, noteazã Transilvania ca o entitate diferitã de „Vechiul Regat“, dovadã cã iredentismul face pui unde cu gîndul nu gîndeºti!).
La Drãgãºani operezã contele austriac Jakob Kripp, în Banat grupul german Carl Reh, iar la Timiºoara ºi Dealul Mare s-au instalat britanicii societãþii Halewood.
Dupã ce aduce un meritat elogiu celor veniþi, ca unul care nu ºtie cã pe cînd în þara lui de baºtinã galii erau mari bãutori de cidru, nu de vin, Burebista, regele dac, mare exportator de vin, miere de albine, sare ºi grîu, distrugea viile pentru cã supuºii sãi se nãrãviserã pré rãu la beþie, ziaristul aminteºte cã printre cei care au pornit la refacerea viticulturii noastre (cam lipsiþi de fonduri!) sînt ºi cîþiva românaºi, cum ar fi Iustin Urucu, pe Olt ºi Eugen Cojocaru (Deie-i Dumnezeu sãnãtate ºi noroc!) la Cotnari, unde „grasa“ era menþionatã încã din 1448, pentru „sa couleur de miel et sa finesse en bouche“ (culoarea sa de miere ºi fineþea gustului). La un concurs al soiurilor nobile, „frîncuºa“ de Cotnari a fost superior calificatã ºi medaliatã, în 2003.
Dincolo de prejudecãþile autorului (ºi ale mele), ceea ce mi-a încãlzit inima este afirmaþia fãrã echivoc a gazetarului, potrivit cãreia România este „un El Dorado al viticulturii“, cu mare viitor european ºi mondial. Fie-i peniþa auritã!
|
Autentificare
