Vernisaj Popei, RĂŁileanu Âşi LuĂžu

ExpoziĂžia de picturĂŁ a celor trei cunoscuĂži pictori pietreni s-a deschis cu ocazia unei zile de vineri, ĂŽntr-un spaĂžiu neconvenĂžional, fĂŁrĂŁ a se apela la critici de artĂŁ, Âştaif Âşi pantofi cu scĂŽrĂž. Gazda, Sorin, directorul bĂŁncii, mult mai degajat decĂŽt ĂŽn alte dĂŁĂži, a spus bunĂŁ seara la toatĂŁ lumea Âşi i-a dat cuvĂŽntul lui Arcadie RĂŁileanu, care a spus bunĂŁ seara, apoi lui Popei, care, seniorial, i-a salutat pe cei prezenĂži cu bunĂŁ seara. Fiind prezent doar pe pereĂži, cu cĂŽteva lucrĂŁri, asistenĂža a fost privatĂŁ de salutul lui LuĂžu, aspect compensat de verbiajul sfĂŁtos al decanului Puiu Vadana, care a vorbit despre funie ĂŽn casa spĂŽnzuratului, respectiv despre bani, chiar dacĂŁ el nu avea expusĂŁ pe-acolo nici o lucrare, multe aflĂŽndu-se, ĂŽn aceastĂŁ perioadĂŁ, pe la Muzeul de ArtĂŁ al oraÂşului, pe unde, ĂŽn fapt, le este locul. Un aspect demn de semnalat a fost Âşi solicitarea pictorului RĂŁileanu cĂŁtre pictorul Popei ca acesta din urmĂŁ sĂŁ-Âşi punĂŁ pe cap celebra lui ÂşapcĂŁ de piele, din superbele sale autoportrete, pentru ca, citĂŁm: „SĂŁ arĂŁĂži Âşi tu a pictor“.
AÂşadar, ĂŽn aceastĂŁ selectĂŁ atmosferĂŁ, cei prezenĂži acolo, ĂŽn seara de vineri, pot fi invidiaĂži, chiar dacĂŁ au pierdut Âştirile la tv. Ce au cĂŽÂştigat? PĂŁi, sĂŁ o luĂŁm de la ĂŽnceput, de la urcatul scĂŁrilor, care odatĂŁ terminate ajungi ĂŽn faĂža unui ulei-ÂşcoalĂŁ, cu floarea soarelui Âşi mere, semnat A. RĂŁileanu. Apoi, ĂŽn biroul deasupra cĂŁruia, pe o plĂŁcuÞã metalicĂŁ scrie Director, douĂŁ peisaje rĂŁilene pentru care ar merita sĂŁ faci un ĂŽmprumut la bancĂŁ. LuĂžu, cu deja inconfundabilele lui peisaje de la Agapia, uleiuri sau acuarelĂŁ, niÂşte minunĂŁĂžii, flori de Arcadie, alte douĂŁ abstracte de acelaÂşi Arcadie, dintre care m-a omorĂŽt cel pe fond gris-petrol, iar la urmĂŁ, douĂŁ uleiuri marca Popei, unul cu flori gingaÂşe, ĂŽntr-un gingaÂş spaĂžiu violet, cĂŁ nici nu mai gĂŁsesc alt cuvĂŽnt decĂŽt gingaÂş, Âşi un peisaj cum numai el Âştie sĂŁ le vadĂŁ Âşi sĂŁ le punĂŁ pe pĂŽnzĂŁ, cu mĂŽna aceea de „Baba“ pe care am vĂŁzut-o eu ĂŽntr-un autoportret cu ÂşapcĂŁ, aflat ĂŽn vitrinĂŁ la Galeriile Vert.
Acestea fiind spuse, voi mai face ceva vorbire despre ce s-a petrecut, totuÂşi, acolo, ĂŽn incinta bĂŁncii, unde, culmea, ne-am adunat pentru a fi ĂŽmpreunĂŁ. CĂŁ a venit Âşi longilina Oana Âşi Michael Âşi Gheorghe Âşi Doru Âşi alĂžii care aveau sau nu aveau pe degete vopsele, dar care au renunĂžat, mĂŁ repet, la Âştiri. Fiind noi aÂşa, ĂŽmpreunĂŁ, Popei ĂŽÂşi aduce aminte cum el Âşi alĂži pictori (aspect confirmat de Puiu Vadana, aflat ĂŽn stĂŽnga povestaÂşului), au adus, cu ani ĂŽn urmĂŁ, la disperare un crĂŽÂşmar care, ĂŽn ultimĂŁ instanÞã, a dispĂŁrut douĂŁ zile din localitate, lĂŁsĂŽndu-le cheia locantei. Apoi Arcadie, aflat ĂŽntr-un moment de sinceritate, a declarat cĂŁ el, cĂŽnd a venit la Piatra, Âşi-a dorit o icoanĂŁ pictatĂŁ de Popei pe care o Âşi are Âşi la care se Âşi ĂŽnchinĂŁ. Popei, la rĂŽndul sĂŁu, tot ĂŽntr-un moment de sinceritate, povesteÂşte cum s-a simĂžit el destul de ciudat, ĂŽn vara trecutĂŁ, cĂŽnd a trebuit sĂŁ sĂŁrute o icoanĂŁ ĂŽntr-o mĂŁnĂŁstire din judeĂž, icoana fiind pictatĂŁ chiar de mĂŽna lui, ĂŽn fine, zice el modest, „Nu cred cĂŁ era consideratĂŁ ca fĂŁcĂŁtoare de minuni“. Apoi, tot Popei povesteÂşte, Âşi este ascultat, despre cum s-a nĂŁscut el ĂŽntre douĂŁ dealuri (Arcadie: „BĂŁi, eu credem cĂŁ tu te-ai nĂŁscut la Maternitate!“), iar toatĂŁ copilĂŁria sa a fost marcatĂŁ de dealul cel bun Âşi dealul cel rĂŁu, iar cĂŽnd a pĂŁrĂŁsit localitatea de baÂştinĂŁ, ca un Moromete, a intrat ĂŽntr-un alt univers. CĂŁ, cicĂŁ, pe dealul cel bun era o mĂŁicuÞã, o schimnicĂŁ, o femeie care-l mĂŽngĂŽia pe creÂştet Âşi avea numai vorbe bune pentru copilul care era el, iar pe dealul cel rĂŁu trĂŁia un Þãran rĂŁu, un ĂŽmburghezit, care, ĂŽntotdeauna, ĂŽi trĂŁgea cĂŽte o palmĂŁ peste scĂŁfĂŽrlie. „Eu cĂŽnd pictez icoane mĂŁ gĂŽndesc la maica aceea blĂŽndĂŁ, care avea ĂŽn chilia ei icoane“...
ÂŞi alte asemenea poveÂşti, ascultate ĂŽntr-o searĂŁ de vineri, ĂŽntre prieteni. IntraĂži la sediul Reiffeisen, faceĂži la dreapta, urcaĂži scĂŁrile Âşi o sĂŁ vĂŁ aparĂŁ ĂŽn faÞã un ulei-ÂşcoalĂŁ semnat Arcadie RĂŁileanu. Apoi, pe ceilalĂži pereĂži, ce-am mai spus. Despre poveÂştile ascultate acolo, nu s-a zis nimic la Âştiri. Nici la posturile centrale Âşi nici la cele locale. ÂŞi asta fiindcĂŁ nici nu s-a vrut. Concluzia ar fi cĂŁ este din ce ĂŽn ce mai greu sĂŁ fim normali, detaÂşaĂži de politicĂŁ, de televizor, de avalanÂşa informaĂžiilor pe care, ĂŽn mod fals, le considerĂŁm utile, chiar vitale. Pictorii, aÂşa cum sĂŽnt ei, boemi, aerieni, chiar ciudaĂži, trĂŁiesc ĂŽn altĂŁ dimensiune. Vorba lui Popei: „MĂŁi, Þãranul ĂŁla ĂŽmburghezit de pe dealul cel rĂŁu, cu toate cĂŁ fĂŁcuse avere Âşi avea de toate, era nefericit. AÂşa cum sĂŽnt NĂŁstase sau Mitrea. FericitĂŁ Âşi luminoasĂŁ era maica, schimnica de pe dealul cel bun. ÂŞi Âşi noi sĂŽntem fericiĂži fiindcĂŁ pictĂŁm“.