Reþeta
Niºte români rãtãciþi prin þara domnului Chirac, ºtiind cã am fost deputat în Adunarea Constituantã ºi urmãrind cu patriotic interes lucrãrile Parlamentului României în ultimele zile, pe de o parte mã felicitau pentru pensia mare pe care o voi primi ca fost parlamentar, iar pe de alta mã beºteleau, susþinînd cã nu e moral ca bãtrînii, foºti membri ai Parlamentului, sã aibã parte de pensii mult prea mari în comparaþie cu media naþionalã. Ori aºa, ori aºa, amicii mã întrebau ce pãrere am despre tevatura cu pensiile.
ªi cum le spusei lor, nu mã rabdã inima sã nu v-o zic ºi domniilor voastre.
Cînd simþi cã poporul începe sã strîmbe din nas ºi sã se uite cruciº la tine, partid isteþ din Parlament, pui la cale o ºmecherie subþire, din care sã ieºi în cîºtig ºi adversarii în pierdere. De pildã, în Statutul parlamentarilor laºi, prefãcîndu-te cã totuºi eºti contra, sã se introducã niºte prevederi aberante, cum ar fi chestia cu pensiile, ºtiind cã moºnegii o vor vota, cu gîndul la banii de dupã demnitate, unii mai dornici de parale o vor vota ca sã le fie ºi lor bine la bãtrîneþe, în sfîrºit cã se vor gãsi destui pãcãliþi sau lacomi care s-o voteze. Zis ºi fãcut. Dezbateri, scandal, amînãri, pertractãri, mai dã fine, mai lasã vecine, trec ºaisprezece ani, pentru cã acest proiect se discutã din anul 1990, ºi în ziua votului, mare comedie, majoritatea se face cã plouã ºi legea e votatã.
Începe scandalul în presã: huooo! tîlharii, lacomii, paraziþii!!! ºi toate celelalte, cã ºi presa este populatã cu destui gazetari naivi sau de-ai noºtri.
Noi, cei deºtepþi, ºtiam cu siguranþã cã preºedintele þãrii, ca ºi Ion Iliescu la vremea lui, va respinge legea asta cu ochi ºi cu sprîncene, pentru cã nici domnia sa nu vrea sã piardã din popularitate (tot ca Ion Iliescu). Asta intrã minunat în plan, cãci, dacã el ar promulga legea, se duce dracului retingul nostru.
Legea revine în parlament, opoziþia zice cã o voteazã, puterea cã nu, dar la vot iese al naibei de bine: se menþine chestia cu pensiile ºi legea e votatã. Bombã! Ce se petrece domnule? E þara în pradã? Lumea înjurã pe toate canalele; televiziile, naive sau ale noastre, duduie înfierbîntate de se aude la Paris; ziarele ridicã tirajul; ce sã mai vorbim, vine revoluþia!
ªi atunci venim noi, isteþii, ºi cerem imperios, dupã ce am votat de douã ori legea, ca Guvernul sã dea o ordonanþã de urgenþã prin care sã se scoatã din lege articolul cu pensiile. Aþi înþeles ºpilul? Bineee!
Lumea strigã „urrra!“, noi, bãieþii buni, urcãm în sondaje ºi ºmecheria ne-a mers de minune.
Pînã cînd? Pînã ce ordonanþa de urgenþã ajunge în Parlament, o trîntim de-i merge colbul, noi ne facem cã plouã o zi-douã ºi apoi din nou cerem, cu simþ civic ridicat ºi în gura mare, sã se anuleze pensiile. Mai cîºtigãm popularitate, se mai apropie anticipatele… ªi tot aºa, ca la moarã.
Iatã de ce am rîs la ºmecheria unora ºi la prostia altora, ºtiind cu certitudine cã povestea cu pensiile parlamentarilor, ca ºi cea cu tunelul fãrã de capãt, este un carnavalesc joc politic dansat pe spinarea credulã a bietului alegãtor. Cã este pãcãlit mereu începe a fi chiar plicticos! Dar asta e altã gîscã...
Nu vã speriaþi, dragii mei! Nici pensiile nu cresc, nici „rechinii“, nici „crocodilii“ nici „tigrii“, nici „lupii“, de uscat sau de mare, nu intrã la apã. Doar plevuºca, aºa, de-n capriþ, de-un pamplezir, ca sã aveþi cu ce vã bate capul ºi umple timpul liber.
Iar dacã doriþi sã ºtiþi ce va urma, recitiþi-l pe Caragiale!
P.S. A, uitasem sã vã spun esenþialul! Constituþia României prevede cã indemnizaþiile ºi alte drepturi materiale ale parlamentarilor le stabileºte doar Parlamentul, nimeni altcineva, nici Guvernul, nici Preºedinþia. Acu aþi priceputãrã cum devine ºmecheria cu protestul?
|
Autentificare
