Pilotul Iovan, cîinele Bosquito ºi noi
Aflu - evident, de la televizor - cã douã asociaþii de protecþia animalelor (una din Bucureºti, alta din Suceava) au cerut alaltãieri achitarea ºi înfierea cîinelui Bosquito, cel despre care se spune cã ar fi responsabil de uciderea, în urmã cu cîteva sãptãmîni, a unui japonez, în plin centrul Bucureºtiului.
Dincolo de ineditul situaþiei (anchetarea unui cîine vagabond!), sînt tentat sã vãd partea fericitã a ºtirii: anume cã, iatã, avem asociaþii - parte a societãþii civile - care depun eforturi pentru ca unui animal sã i se facã dreptate (!). Aþi putea spune cã aceleaºi asociaþii tac mîlc atunci cînd regimentele de vînãtori fac ravagii prin pãduri, ucigînd zeci de cãprioare, mistreþi, urºi º.a.m.d. - dar, mã rog, acesta este un alt subiect. Revin: ca locuitor al Capitalei, cred cã haitele ce animã toate parcãrile dintre blocuri ºi care mai traverseazã din cînd în cînd intersecþiile din cartiere sînt o ruºine suficient de mare pentru noi, ca români. Putem liniºtiþi sã-i blamãm pe toþi edilii care, începînd cu 1985 (anul în care demolãrile masive au început în Bucureºti) nu au fãcut ceea ce trebuia pentru ca aceste vieþuitoare sã nu mai ducã viaþa chinuitã pe care o duc - chinuind totodatã ºi viaþa oamenilor.
O patã de culoare în disputa ce a apãrut imediat (de o parte Primãriile, dispuse sã aplice cele mai radicale mãsuri, de altã parte protectorii animalelor) a adus-o distinsa avocatã Paula Iacob. De la Nicu Ceauºescu la Bosquito - iatã o evoluþie interesantã! Devenitã celebrã în urma procesului în care l-a apãrat pe fiul cel mic al fostului cuplu conducãtor, dna Iacob ia acum apãrarea unui cîine anume ºi, în general, tuturor cîinilor fãrã stãpîn. Iniþiativa e nobilã: dacã animalul nu se poate apãra singur, atunci nimic surprinzãtor în faptul cã, dacã se face puþinã publicitate cazului, apar ºi apãrãtorii.
ªi totuºi, ceva îmi spune cã balanþa judecãþii noastre este strîmbã. Cu puþin înaintea întîlnirii fatale dintre Bosquito ºi japonez, prima paginã a senzaþionalismelor naþionale era þinutã de cazul unui pilot care ucisese un infractor ce-i trecuse pragul. Pilotul în cauzã ºi soþia lui erau ei înºiºi personaje mondene, aveau ºi ceva stare - drept care imediat au apãrut bãnuieli dintre cele mai ºocante. Din victimã a unui jaf ºi om care-ºi apãra proprietatea, pilotul a ajuns, pentru unii dintre noi, „ucigaº cu sînge rece“, „criminal încornorat“ º. cl.
Oricît vi s-ar pãrea de curios, cele douã cazuri pentru mine sînt înrudite. Ambele pleacã de la hibe reale ale organizãrii societãþii noastre. Pe de o parte - în cazul Iovan - problema proprietãþii: sã nu uitãm cã acum trei ani a trebuit sã modificãm Constituþia (ºi n-a fost chiar simplu!) pentru ca proprietatea sã devinã ºi „apãratã“ ºi „garantatã“ de cãtre Stat. Pe de altã parte (în cazul acestui cîine amãrît), relaþia noastrã cu mediul în care trãim. Sã recunoaºtem: pe toþi ne intereseazã cel mult felul în care aratã apartamentul nostru. Casa scãrilor, strada, comuna, oraºul etc. - e treaba altora sã se ocupe de ele. Dupã cum se vede, românul are inimã largã ºi e înþelegãtor. Surprinzãtor, totuºi, cã este mai înþelegãtor cu un animal de pripas decît cu un semen care-ºi apãra proprietatea.
|
Autentificare
