Spaþiu mioritic?!
Vreme de un secol, demnitarii români ºi-au fãcut studiile la Paris, Berlin, Viena ºi Londra, unde cãpãtau doctorate în drept, filosofie, inginerie ºi alte asemenea. Deºi reveneau la matcã, parte dintre ei rãmîneau activi în elita intelectualã a lumii. Vezi Iorga sau Manoilescu! Vorbeau cu nonºalanþã toate limbile de circulaþie universalã, mai franþuzeºte decît francezii, mai nemþeºte decît berlinezii ºi mai englezeºte decît lorzii din Camera superioarã a Marii Britanii. Purtau frac ºi joben la ocazii oficiale, dansau valsuri vieneze ºi în timpul dansului aveau mãnuºi albe, ca nu cumva sã atingã vulgar spatele dezgolit al vreunei cochete prea decoltate. E drept cã se mai strecura cîte un bogãtaº analfabet în parlamentul þãrii, pentru cã ºi atunci era nevoie de bani pentru partide ºi campanii electorale, ºi din gura aceluia se emiteau ziceri rãmase nemuritoare în umorul involuntar, cum ar fi „ambele trei chestiuni“. Ba, scrie Arghezi, pe atunci gazetar ºi pamfletar, unii, precum Conu' Alecu, mai scãpau cîte o înjurãturã de mamã ºi cîte un sictir turcesc în adunarea din Dealul Mitropoliei. Dar aceºtia se constituiau în rare excepþii. Modelul era Iorga, nu Alecu. Pe vremea aceea, capitala noastrã se bucura de supranumele de „Micul Paris“. Asta a þinut cam din celebrul an 1848 ºi pînã la potopul din 1944, cînd, cu binecuvîntarea marilor democraþii occidentale, am fost înghiþiþi de ursul siberian.
Uitasem o vreme cã sîntem urmaºii celor doi ciobani criminali care îl omorîserã pe al treilea, pentru cã era mai ortoman, adicã mai înstãrit, avînd oi mai multe, mîndre ºi cornute, ºi cai învãþaþi ºi cîini mai bãrbaþi, bietul moldovan, cum zice cîntarea, fiind ºi filosof, ºi poet, ºi mag.
Dar a dat bunul Dumnezeu ºi s-a petrecut miracolul dezlegãrii din coºmarul asiatic. De vreo ºaisprezece ani ne tîrîim pe brînci, ca pruncii nevîrstnici din copaie („Doinitor mi-a fost un tei,/ Leagãn, o copaie.“), cu capul cãtre apus, înaintînd anapoda, ca racul, tot mai mult cãtre sud-est: S-a nãscut ºi o nouã „clasã politicã“, mai curînd un rudiment de pãturã de politicieni, unii dintre ei, mai ales bãtrînii liberali ºi þãrãniºti, precum Bãlãceanu-Stolnici sau Neagu Djuvara, ca ºi alþii, mai tineri, ºcoliþi în Apus, vorbitori eleganþi de multe limbi importante, eminenþi intelectuali ºi chiar oameni politici. Dar sînt foarte puþini aceºtia ºi, din pãcate, nu par a fi agreaþi de electoratul mioritic, rãmas la o stînjenitoare ºi pãguboasã gîndire ancestralã: „ai noºtri“ ºi „bandiþii“ (tot Arghezi o spunea).
Deci care ar fi portretul-robot al politicianului iubit de o mare parte a votanþilor? Mai întîi, sã fie un tip „popolar“, adicã sã semene leit cu românul de la marginea oraºelor, care locuiesc acum ºi în centru datoritã invenþiei oraºului-dormitor. Sã se batã pe burtã cu alegãtorii la o cinzeacã, sã joace geamparalele, nu valþul, sã nu ºtie regula acordului între subiect ºi predicat, sã punã conjuncþiile „deci“ ºi „ºi“ peste tot, ca mãraru'n ciorbã, sã fie grosolan cît încape, violent, arþãgos, vindicativ ºi gata sã-þi ardã un pumn în nas cu degetele sale pline de ghiuluri, ca ale unei „dame“ de pe centurã. Sã fure fãrã sã fie prins („Oþ, al naibei!!!“), sã înlocuiascã argumentul cu sudalma ºi cugetarea cu lozinca. Sã semene cît mai mult cu Rãposatul („Cã ce bine era atunci, cu salariu, ºufãrealã ºi fãrã somaº!“), belind pe toþi cei care miºcã în front.
Aºa se face cã Occidentul este tot mai mirat de performanþele clasei noastre politice ºi cã unii dintre deputaþii ºi senatorii trimiºi de noi în Parlamentul european au nevoie de o cãruþã de traducãtori dupã ei. Aºa se face cã „delictul de presã“, deºi scos din legea penalã, a reînceput sã facã ravagii ºi cã mitocãnia a ajuns sã fie consideratã principala calitate politicã, de unde ºi ascensiunea coºmarescã în sondaje a unor parlagii imunzi cu acces nelimitat la ecranele televizoarelor, cã sînt putrezi de bogaþi ºi plãtesc din gros.
Din „Micul Paris“, capitala devine pe zi ce trece „Vechiul Stambul“, al peºcheºului, al pupatului poalei sultanului, al palatelor înconjurate de mizerie, al ienicerilor ºi zarafilor, al cadînelor ºi al iaurgiilor deveniþi miliardari ºi demnitari.
Aºa ne trebuie, dacã tot sîntem urmaºii celor doi ciobani criminali, care l-au ucis pe cel moldovan pentru cã… etc. Spaþiu mioritic, ce mai vorbã!
|
Autentificare
