Ciomãgiþi-i!
De cîþi ani vã rog, scumpii mei guvernanþi, sã aplicaþi faþã de pensionari soluþia secularã a eschimoºilor, adicã sã-i duceþi pe banchizã, în noaptea polarã, pentru vilegiaturã eternã? ªtiu cã a predica în pustiu este o tradiþie româneascã, dar nici chiar aºa! Dacã m-aþi fi ascultat, nu umpleaþi inimile jandarmilor din Galaþi de atîta amãrãciune, pentru cã ei, copiii sensibili ai patriei, au fost siliþi sã ciomãgeascã, ºiroindu-le lacrimile de milã pe obraz, hoarda de pensionari teroriºti care puneau în pericol integritatea fizicã a debilului prefect al giudeþului.
„La Bacãu, la Bacãu, într-o mahala,/ S-a'ntîmplat, s-a'ntîmplat o mare dandana!“ suna un cînticel de pahar din anii '30 ai veacului trecut, cînd un mare om de stat, intelectual de valoare mondialã, ajuns în capul þãrii, îi poftea pe nemernicii de pensionari sã se arunce în draga noastrã Marea Neagrã. Cã ºi atunci nemernicii încurcau guvernul cerºind o bucatã de pîine.
ªtiu foarte bine cã bugetul pensiilor este falimentar. Era deficitar ºi în ultimii ani ai ÃŽmpuºcatului ºi guvernanþii fãceau atunci împrumuturi de stat pentru a acoperi nevoile minore ale bãtrînilor, numiþi „ºoimii pieþii“, specializaþi în stat noaptea la cozi, ca sã prindã o pungã de „adidaºi“, un litru de lapte, patru ouã sau un pachet de margarinã „Unirea“, cu gust de sãpun puturos.
ÃŽmi dau seama cã nici acum nu stãm mai bine ºi cã de unde nu-i nici Dumnezeu nu are ce lua. Deci ºi „recalcularea“ a fost doar alifie pe picior de lemn! Da, dar nota la gaze a ajuns patru milioane pe lunã, litrul de lapte smîntînit, de care beau pensionarii spre a nu face colesterol, trece de douãzeci de mii ºi kilul de cartofi, hrana sãracului (Odinioarã, erau peºtele ºi mãslinele!), a sãrit peste ºaptesprezece. Iar omul bãtrîn mai rabdã de foame, mai stã în frig, mai… dar cu ce cumpãrã medicamente, dacã pensia medie în România nu trece de douã milioane ºi jumãtate, adicã de vreo ºaptezeci de euro?!
Disperarea, foamea, frigul ºi spaima de moarte prematurã din lipsã ºi de medicamente au scos în stradã o mie de pensionari din Galaþi. ÃŽntre ei erau unii care au pus creionul în mînuþa actualilor jandarmi, alþii care i-au cãrat în cîrcã la grãdiniþã, dîndu-le ce aveau ei mai bun în frigider, alþii care i-au vindecat de gîlci ºi aºa mai departe ºi aºa mai departe. Ei, bãtrînii teroriºti, nu au întrebat nici o clipã ce salariu lunar încaseazã un plutonier de jandarmi pus sã-i ciomãgeascã, nici care-i pensia unui fost colonel de jandarmi, trecut în rezervã la „cumplita“ etate de 53 de ani, cã de ar fi aflat, fãceau moºnegii infarct ºi scãpau municipiul Galaþi, ºi guvernul de o pacoste. Ei nu cereau sã se ia de la alþii ca sã li se dea lor, ci îºi clamau disperarea în faþa bolii ºi a morþii prin înfometare. O fãceau prea zgomotos ºi spãrgeau urechile sensibile ale lui dom' prefect? Foarte rãu! Trebuia sã se punã în genunchi ºi cu smerenie maximã sã întindã mîna lor de cerºetori, pentru o pomanã, ceva acolo…
Mãi, fraþi gradaþi, pãcãtoºii ãºtia, pe care i-aþi bumbãcit, au ridicat þara asta, bunã-rea cum este. Ei au construit, rupîndu-ºi de la gurã ºi rupîndu-ºi ºalele, într-o þarã de case din chirpici, sute de oraºe. Da, urîte, dar nu din vina lor. Au construit o industrie. Da, „fier vechi“, cum grãia un gogoman despre „Sidex“ul din Galaþi, dar nu din vina lor. Da, sînt muritori de foame acum, dar nu din vina lor.
Prin urmare, faceþi-i sã înþeleagã cã în þara asta trebuie sã fie ordine pe strãzi, mucles în faþa prefecturilor, unde au voie sã urle ºi sã spargã termopanele doar minerii ºi alþi bãieþi musculoºi, care vã mai ºi cotonogesc pe voi, gradaþii, din cînd în cînd. Pe rãpciugoºii de pensionari ardeþi-i la devlã, sã le intre minþile în cap ºi sã moarã disciplinaþi. La atac, urrra!!!
|
Autentificare
