 Vernisaj românesc cu aromã de desant pietrean în Sablonul din Bruxelles
Cînd l-am întîlnit pe Dan Adãscãliþei, cu puþin timp înainte de plecarea mea la Bruxelles, am crezut cã încã un „artist“ local se þine de glume. Nu stau eu rãu la capitolul imaginaþie, însã o expoziþie de grup, organizatã fix în inima capitalei Europei, mi se pãrea o glumã bunã cîtã vreme resursele financiare puse la bãtaie erau preponderent cele personale. Numai chiria sãptãmînalã pentru o galerie din zona celebrei Pieþe Sablon e parcã înadins fãcutã sã îþi dea ºi ameþeli pe lîngã gaura din buzunar. Apoi, nu trebuie uitatã clasica aventurã legatã de transportul lucrãrilor - dacã tablourile le mai cari cumva, atunci cînd vine vorba de sculpturi deja trebuie sã ai mult curaj. Un argument serios fusese totuºi pus la bãtaie: omul de acþiune din capitala Belgiei este nimeni altul decît dragul de Vali Trifan, artist plastic pietrean stabilit de multã vreme aici, pe care nu-l vãzusem de vreo 15 ani.
Cînd nu mã mai aºteptam la nimic, a sunat telefonul. A urmat fascinanta reîntîlnire cu Vali ºi Galina, soþia sa. Pînã sã mã eliberez de emoþii, aveam sã aflu ºi surpriza surprizelor: deschiderea expoziþiei era programatã peste cîteva zile, iar vernisajul fusese stabilit pentru o zi de marþi, pe 7 martie. Adãugînd fereastra orarã sinucigaºã (15.00-18.00), aleasã pentru vernisaj, se înþelege cît de dificil era sã-ºi promoveze spectaculos acþiunea. Aici nu doar cã regulile sînt altele, dar se mai ºi þin. „Capturarea“ unui critic se face cu luni bune înainte, iar bunãvoinþa sa se cultivã cu multã rãbdare. La fel ºi în cazul presei, indiferent dacã e vorba de publicitate plãtitã sau cronici. Pentru Dan Adascãliþei (Roznov - Piatra Neamþ), Gheorghe Butnaru (Bucureºti), Angela ºi Dorin Crenganiº (Iaºi), Gheorghe Cuciureanu (Piatra Neamþ), Dimitrie Gavrilean (Iaºi), Georgeta ºi Mihai Hlihor (Buzãu), Irina Irimescu (Piatra Neamþ), Vasile Soponariu (cu Bicazul în sînge), Georgeta Naclad (Piatra Neamþ) ºi Vasile Trifan se profila o minunãþie de provocare, în ciuda experienþei dobîndite cu alte expoziþii internaþionale. Cei sosiþi la Bruxelles special pentru expoziþie au ce povesti, nu glumã.
Vernisajul a fost în cele din urmã de o încîntare sãnãtoasã. Galeria Fayla s-a umplut de lume, atît români, cît ºi strãini de toate spiþele. Numai cã la putere au fost invitaþii români.
Mona Muscã a fãcut o veritabilã demonstraþie de normalitate, una atît de atipicã pentru politicianul român ºi aproape de neaºteptat din partea euro-observatorilor noºtri, cei bine atinºi de fudulie. Cu atîþia pietreni în jur, invocarea lui Ioan Onisei a fost o chestiune de minute. Tot în cîteva minute au aflat ºi artiºtii de existenþa unor fonduri culturale publice, la care pot apela pentru cofinanþarea expoziþiilor în strãinãtate. Cu o sursã de informaþie de calibrul Monei Muscã, orice comentariu devine de prisos. Alãturi de omul numãrul doi în preferinþele românilor, s-au aflat - ca oficiali români - Dorina Neagu, ataºatul nostru cultural (în condiþiile în care e practic imposibil sã „rãpeºti“ un ambasador între orele 15 ºi 18) ºi Andrei Þãrnea, ºeful Centrului de Informare al României. Þãrnea, un tînãr ºi promiþãtor diplomat, a rãmas peste ani cu o sensibilitatea faþã de Piatra, pornind de la amintirea gloriei etapelor de Cupã Mondialã la cãlãrie, din vremea cînd era ºi mai tînãr. Nu a lipsit inimoasa Carmen Drãghici-Hopîrtean, coordonatoarea Casei de culturã belgo-române „Arthis“, una dintre surprizele extrem de plãcute descoperite aici. ÃŽn fine, e greu de trecut peste prezenþa lui Daniel Coulon, preºedintele Asociaþiei de prietenie Horia - Quevy. (Nu e nici o greºealã, e vorba despre comuna Horia din Neamþ. Mai sînt ºi alte comune nemþene implicate în proiectele belgienilor, dar acesta e alt subiect.)
Despre valoarea lucrãrilor expuse la Fayla, despre stiluri, maniere ºi procedee e mai bine sã aflaþi de la criticii de specialitate, eventual români. Dacã, tot eventual pentru cei din urmã, vor nimeri galeria de pe Rue Lebeau 43 pînã pe 22 martie. De la nivelul unui simplu consumator de artã, însã, pot spune cã fotografiile ºi imaginile filmate ce vor ajunge în þarã constituie un argument serios pentru a investi într-o cãlãtorie la Bruxelles de dragul unei expoziþii cu care te poþi mîndri. Nu se întîmplã în fiecare zi.
Din mîndrie, dar nu numai, sînt aºteptate ºi douã mini-vernisaje un pic întîrziate, puternic personalizate, chiar meritate: unul pentru pietreanul nostru Marius Hirþe, inuman de aglomerat din cauza programului infernal de la Misiunea de pe lîngã Uniunea Europeanã, iar altul pentru Mario Badii, influentul ºef al Reprezentanþei Regiunii Toscana la Bruxelles, altfel încã unul dintre oamenii importanþi de aici care nu ezitã sã susþinã românii ºi România. Dacã ar face-o ºi alþi români la fel ca el, la fel ca Vali ºi Galina Trifan, mizeria care ne înconjoarã ar fi mai puþinã, fie cã eºti acasã, fie cã te afli prin cele strãinãtãþuri.
FOTO: Fotografie de grup, dupã vernisaj (stînga); Imagine din Galeria de artã Fayla din Bruxelles, cu o sculpturã de Dan Adãscãliþei în prim-plan (dreapta)
|
Autentificare
