Ceangãii - de la Enigmã la Adevãr
Existã în acest moment o presiune fantasticã de a denatura adevãrul, de a defini în mod eronat comunitatea romano-catolicilor din Moldova drept o minoritate etnicã „asupritã“. Este scandalos mesajul ºi modalitatea de prezentare, zilele acestea, a filmului „Fabricat în România“, în Parlamentul European. Comunitatea este prezentatã sub denumiri ca „ceangãi“, „ceangãi-maghiari“, o minoritate maghiarã care trãieºte în sãrãcie ºi este marginalizatã tocmai pe aceste considerente. Dincolo de maniera tendenþioasã de abordare, falsul grosolan prezentat de acest film nu poate fi trecut cu vederea.
Consider cã este momentul sã afirmãm, din nou, cã noi, cei care reprezentãm aceastã minoritate creºtinã catolicã din Moldova, sîntem urmaºii unor populaþii româneºti maghiarizate, ºi nici nu sîntem, dar nici nu ne-am considerat niciodatã, o minoritate etnicã. Nu neg însã cã sîntem ºi vom rãmîne, probabil, o minoritate religioasã, dar este cu totul altceva.
Ceea ce se face acum, în discuþii de cele mai multe ori „teoretice“, reprezintã un abuz întreþinut sistematic prin falsuri ºi denaturãri în dorinþa de a se susþine, împotriva tuturor realitãþilor, cã în România ar fi încãlcate drepturile acestor comunitãþi. Eu pot sã vã spun, ºi vã spun cu toatã sinceritatea, cã am trãit ºi am simþit întotdeauna româneºte ºi nimeni, niciodatã, n-o sã îmi scoatã, indiferent cîte încercãri se vor face, cîte cãrþi se vor scrie, acest fapt din suflet.
ÃŽn problema romano-catolicilor din Moldova, existã o linie de abordare, care aparþine pãrþii maghiare, ºi care porneºte de la scrierile unui misionar catolic secui din 1781, Zold Peter. Sosit în Moldova, el a produs, conºtient sau nu de ceea ce face, o inovaþie lingvisticã: „ceangãii-maghiari“, raportînd-o la comunitatea romano-catolicilor ºi creînd astfel un fals etnonim. Din acel moment, cercetãtorii unguri s-au lansat în cãutarea originilor acestei etnii imaginare, ajungîndu-se sã se vorbeascã succesiv de „ceangãi“ de origine cumanã, cabarã, pecenegã, hunicã sau maghiarã.
Teoriile respective ocolesc cu grijã, scandalos aº spune, posibilitatea apartenenþei la poporul român a catolicilor moldoveni, elementele tradiþionale, care îi înscriu în mod evident în aceastã arie culturalã, fiind considerate ca rezultate ale asimilãrii exercitate de majoritatea româneascã. Procedînd evident partizan în aceastã manierã, partea ungarã ajunge invariabil la concluziile vizate de la bun început: în Moldova ar exista o minoritate etnicã de origine maghiarã, misterioasã, exoticã ºi fascinantã, „ceangãi“, care este însã ameninþatã cu dispariþia, vinovate de aceastã situaþie fiind biserica catolicã ºi, bineînþeles, statul român. Din pãcate, organismele europene, în principal anumite subcomisii ale Consiliului Europei, au cãzut în capcana cu migalã construitã de aparatul propagandistic maghiar ºi, fãrã a întreprinde mai întîi o cercetare ºtiinþificã a problemei, s-au grãbit sã adopte documente pentru „salvarea“ presupusei minoritãþi. S-a ajuns astfel la celebra, de acum, „Recomandare 1521“ care vorbeºte despre ceangãi ºi limba ceangãiascã, considerate de origine maghiarã certã, pentru ca abia la sfîrºitul documentului sã se facã propunerea absolut necesarã de „a se cerceta ºi inventaria caracteristicile lingvistice ºi etnografice ale acestora“.
Cred cã asemenea paradoxuri ar fi putut fi evitate dacã „europenii“ ar fi avut disponibilitatea sã „audã“ sau mãcar sã asculte ºi alte argumente decît cele ale pãrþii maghiare. S-ar fi observat cã moldovenii catolici sînt ºi se considerã români dintotdeauna. S-ar mai fi putut constata cã, de la 1781, pînã în prezent, partea maghiarã trage încontinuu aceleaºi semnale în legãturã cu „pericolul iminent al asimilãrii maghiarilor din Moldova“, numind provincia drept „marele cimitir al naþiunii maghiare“.
Dacã situaþia ar fi aºa, i-aº invita pe susþinãtorii acestor aberante idei sã rãspundã la cîteva întrebãri: Cum a supravieþuit presupusa comunitate ºi a crescut numericeºte?; Cum de a avut un statut egal cu populaþia majoritarã timp de peste 300 de ani?; Ar fi fost posibile toate acestea în contextul mult reclamatei politici de asimilare a unei populaþii de aproape 300.000 de locuitori fãcutã de statul român? Unde sînt dovezile serioase ºi ºtiinþifice care susþin asemenea teorii?
Trebuie sã înþelegem cã este vorba despre identitatea unor oameni sau a unor comunitãþi. Ce elemente luãm în calcul cînd stabilim o identitate, mai ales decît dacã ea este revendicatã de naþiuni diferite? Este simpla declaraþie a cîtorva persoane, din zona Bacãu, suficientã pentru a stabili un adevãr istoric? Nu încãlcãm cumva principiul de drept „testis unus, testis nullus“?
„Problema“ ceangãilor, o falsã problemã
Cred cã problema identitãþii trebuie sã cuprindã în mod obligatoriu ºi abordarea unor elemente definitorii ale acesteia, cum sînt, de exemplu, cele care decurg din apartenenþa etnicã: etnia, limba, istoria ºi tradiþiile culturale, iar simþãmîntul apartenenþei reprezintã principale repere identitare ale catolicilor din Moldova, de care trebuie sã se þinã seama dacã se doreºte cu adevãrat aflarea adevãrului istoric.
Constat cã în ultimii 10-15 ani au apãrut din ce în ce mai multe „teorii“ sau afirmaþii tendenþioase privind implicarea bisericii în aºa-zisa politicã asimilaþionistã, care ar fi dusã împotriva „ceangãilor maghiari“, a cãrei consecinþã ar fi dezbinarea comunitãþii credincioºilor catolici din Moldova. Am întîlnit afirmaþii extrem de grave, total nejustificate împotriva unei biserici care promoveazã echilibrul ºi armonia în rîndul credincioºilor sãi. Astfel, s-a mers chiar pînã acolo, încît a fost acuzat Vaticanul, cã prin crearea Episcopiei romano-catolice de Iaºi, nu a fãcut decît sã participe la procesul de românizare a „ceangãilor maghiari“ .
De ce aduc aceastã problemã în discuþie? Pentru cã eu o trãiesc, cum au trãit-o ºi pãrinþii, bunicii ºi strãbunicii mei, ºi mã confrunt cu aceastã falsã „problemã a ceangãilor“, problemã care în realitate nu existã. Pentru cã identitatea catolicilor moldoveni trebuie sã fie apãratã ºi conservatã, iar deciziile care ne privesc nu trebuie sã conducã la denaturarea adevãrului istoric, plecînd de la premise false sau prin informare selectivã ºi unilateralã, de cãtre surse interesate.
Textul invitaþiile fãcute europarlamentarilor pentru a viziona filmul amintit conþine un neadevãr flagrant, aº spune o minciunã sfruntatã, dacã bunul simþ nu m-ar opri din a îmi cataloga proprii colegi astfel. România este prezentatã ca un teren al confruntãrilor etnice, unde drepturile minoritãþilor sînt încãlcate în permanenþã ºi populaþia romano-catolicã din zona Moldovei aparþine, zice-se, diasporei maghiare. Se sugereazã cã folosirea limbii maghiare în public în România este pasibilã de pedeapsã penalã, un lucru cît se poate de neadevãrat. Nu sînt amintite nici drepturile legiferate ale etnicilor maghiari, nici ºcolile în limba maternã, nimic din toate acestea.
Consider cã limita a fost depãºitã, iar astfel de încercãri de a denatura adevãrate valori ºi de a detrona istoria trebuie oprite.
Stimaþi colegi, dacã nu înþelegeþi cã aceastã comunitate catolicã din Moldova doreºte numai sã trãiascã bine, mãcar lãsaþi-o sã mai trãiascã.
PS. Declaraþia a fost susþinutã în Senat
|