Bagatela de cinci parale
7
„Mãi creºtine, cine þi-a scos ochii?“ „Frate-meu“. „Aha! De-aia þi i-a scos aºa de adînc!“
Adicãtelea, vine signor Frattini, geantã latinã, dacã nu cumva ºi-o fi latinizat un olandez numele, vine fratele nostru întru bãdica Traian ºi ne învaþã una-alta, cu vãrguþa învãþãtorului în mînã. Nu mã mir. În þara dumnealui, un strãmoº a înfiinþat fascia, o legãturã de nuiele bune de bãtut pruncii obraznici la posterior. Iar un învãþãtor italian a inventat fascismul. Acela a vîndut frãþeºte jumãtate de Ardeal Ungariei lui Horty. Dar asta nu are nici o legãturã cu domnul Frattini. De altminteri, învãþãtorul cu pricina a pierit spînzurat cu capul în jos de cãtre conaþionalii sãi. Mai rãu ca Nicolae întîiul, al nostru.
Ce mã impresioneazã pînã la sublim este nivelul de informare a domniei sale, ºtiind ce funcþie înaltã are: la cîteva sãptãmîni dupã ce parlamentul României a aprobat fãrã valuri ordonanþa DNA, controlorul UE la rãrunchii justiþiei noastre ne porunceºte sã votãm legea cu pricina. Care lege, dom' învãþãtor?!?
Pe vremea cînd migãleam la Constituþie, experþii europeni ne dãdeau o mînã de ajutor, cu pricepere ºi cu un respect declarat pentru poporul ºi parlamentul nostru, poreclit de SC „parlamentul ruºinii“. Acum unii ne dicteazã cu nedisimulatã emfazã, punînd parlamentul în genunchi pe coji de nuci.
Da' lasã cã intrãm noi în Uniune! Habar nu au, bieþii de ei, cã a început deja, cu succes, cucerirea Occidentului de cãtre români.
8
Tiberius Claudius Drusus Germanicus (NERO), împãratul Romei (54-68 dupã Christos), plictisit de monotonia ºi mizeria din capitala imperiului, l-a chemat într-o zi pe Primus Inter Pares, arhitectul ºef al megalopolisului roman, cerîndu-i pãrerea asupra modului de a face din capitala sa un oraº aerisit ºi bun pentru a gãzdui miile de care de luptã ºi de protocol ale locuitorilor, inclusiv caii acestora. „Mãrite Caesar, ar fi zis Primus, am un sclav meºter întru acestea“. „Sã-l consultãm!“ a decis imperatorul. ªi îndatã îi fu adus înainte un dac rotofei, pe nume Dollophanus Maximus. Numai ce aflã problema pusã de Nero, cã dacul ºi sclamã: „Mãriti Zãu, îi musai sî aplicaþ metoda din urbea me natalî, Petrodava Dacica, numitî pin alti pãrþ Buldozerensis, dupã numili greculu care o inventat-o. Sî radi tãt ºi apîi sî clãdeºti la loc. Da costî foarti mult. Plus comisioanili, drepturili de autor et caeterra. Aveþ asfel posibilitatea de a rãmîne veºnic nemuritor în istoria Urbii, dacã nu sî rãscoalî senatorii ºi nu Vã înjunghii ca pe mãritu Caius Iulius Caesar“.
Augustul imperator a cãzut o þîrã pe gînduri: „Senatorii… Care senatori?!?“; apoi s-a luminat la faþã ºi a strigat greceºte (cã ºtia ºi limbi de circulaþie internaþionalã): „Evrika! Am o soluþie mult mai bunã! Daþi-i, pe acest sclav dac ºi pe senatori, pradã leilor, minþind vulgul Nostru cã ar fi creºtini, vai de mãmãliga lor! Am sã rezolv EU problema!“
ªi în noaptea aceea, Nero dãdu foc Romei. Gratis ºi radical…
9
A fost odat' un tinerel, cam guraliv, cam vai de el, dar curajos, fãrã prihanã, avînd cu sine-o darabanã. ªi el, în orice dimineaþã, se-nfãþiºa grãbit în piaþã, unde striga în gura mare, ca sã-l audã oriºicare, cã dom' primar n-are habar de sãrãcia din hambar, cã-n tîrg e cam harababurã, cã ºi consilierii furã, cã gazu-i scump ºi apa-i rea etcetera etcetera.
Dar într-o bunã dimineaþã, taman cînd se ducea la piaþã, sã strige iar în gura mare, fu invitat la dom' primare, uns mãcãleandru* de onoare, membru într-o administrare, cu zurgãlãi la cheotoare ºi prin urmare… (…prin urmare, eu nu ºtiu toatã tevatura) nu-i mai aude nimeni gura!
Se întîmpla acum un an, departe, în Belucistan.
(* ÃŽn Belucistan, „mãcãleandru“ înseamnã „cetãþean“.)
10
Cînd mi-a apãrut pentru prima oarã în faþa ochilor, am exclamat: „Iatã Cavalerul Tristei Figuri!“. (Era pe vremea preºedintelui Constantinescu.) L-am vãzut la televizor. Pe figura sa scria clar cã este un tip indecis, oarecum confuz, cu un limbaj tipic diplomaþilor învãþaþi sã vorbeascã mult ºi sã nu spunã nimic.
Pe urmã, nu am înþeles de ce un mare partid, aflat în opoziþie ºi avînd nevoie de oameni duri la cîrmã, pentru a face faþã unei presiuni nemaivãzute încã în politica româneascã din anii 1945-1963 încoace, ºi-a pus în frunte un Don Quijote lipsit de lance ºi incapabil sã lupte cu ciomegele patent DNA.
Lipsit de Rocinante ºi avînd în faþã nu mori de vînt, ci abordaje verificate de-a lungul ºi de-a latul oceanelor cu piraþi ºi uragane, Cavalerul Tristei Figuri nu mai seamãnã cu strãmoºul sãu sublim, ci mai curînd cu Sancho cãlare pe mãgãruº. Face doar figuraþie într-o telenovelã lacrimogenã, de Mizil.
|
Autentificare
