Fostul cîine politist va fi comunitarul trist?
MOTTO : „Viata românului este alcãtuitã în esentã din rîs si plîns. Restul e cãscat...“
Unui rusãlãu cãruia îi plãcea mai mult stiinta decît vodca a scos o lege care spune cã în lumea asta totul se transformã. Asa cã era normal sã se transforme si ce a fost militie în politie, respectiv ce a fost politie în civilitie sau cum naiba s-o mai fi chemînd de acum. Nu asta-i problema, oamenii se adapteazã repede, o sã se descurce ei cumva. Necazul este cu cîinii, cîinii politisti, cum naiba sã-i transformi deodatã, cã-s animale dom’le si pricep greu!
ÃŽn primul rînd e o chestie de mîndrie. Pãi, cînd l-a luat de cãtelandru de la stînã si l-a dus la canisã la Sibiu, jãvruta umilã s-a simtit deodatã de parcã pleca la Harvard. Dupã cîteva luni de dresaj de tip sovietic, cã nu-s ce boala îi injectau în creieras acolo, se întorcea acasã cu grade si mofturi de lup alsacian. Adicã fatã de studiile si diploma lui, toti inginerii, doctorii, profesorasii erau zero. Acuma stiti cã lupul îsi schimbã blana, dar nãravul ba, asa cã trecerea cîinelui politiot în civilie va isca probleme de comportament pentru cã: acum nu mai latri cînd vrei, acum nu mai musti cînd vrei, acum nu mai ataci la comandã, acum n-ai voie nici mãcar sã mîrîi sau sã-ti arãti coltii la cetãteanul contribuabil, cã te si saltã hingherii...
Este si o problemã de pedigree. Nu mai conteazã cã esti nepot sau cumãtru de colonel, cã tãticul tãu umbla la tinerete în haitã cu nu-s care general, acuma trebuie sã te cumãtresti cu primarul sau vicele, cã de ei depinde ciolanul pe care-l rozi pînã la sfînta pensie. Schimbarea stãpînilor, bucuria nebunilor!
Trebuie remarcatã si latura sentimentalã a transformãrii canine. Sã vã fie clar cã e greu de suportat, chiar si de un cîine, ideea cã deodatã nu mai esti „organ“, cã cei din jur nu prea te mai bagã în seamã si nu te mai gîdilã ca altãdatã. Cã pe vremea cînd stãteai numai cu coada pe sus nu era cãtea sã nu intre automat în cãlduri, cînd îti începeai rondul de noapte. Cã nu era înainte infractor sã nu tremure sau sã nu se gudure, habar n-aveau ei de drepturile omului si de Strassbourg. Acuma te dau imediat în primire la presã sau procuraturã, una douã îti scot ochii cã esti plãtit din banul lor...
Sigur cã se pune si problema ciolanului. Aparent el pare acuma mare pe statul de platã, dar nu se stie dacã-l luãm la timp si cu sigurantã cã de acuma nu mai picã nimic pe lîngã. Care au fost cîini destepti si-au tras pînã acuma custi ultimul rãcnet, s-au umplut de lanturi si zgãrzi, au îngropat pe la locuri ferite ciolane albe pentru zile negre. Multi s-au si lãsat de politie si au revenit la stînile de unde au plecat în tinerete, dar acum îsi pãzesc propriile turme de oi, pe care le-au cumpãrat cu ciobani cu tot…
Partea bunã este cã acum se va vedea cine este cîine pînã la moarte, meserias îndrãgostit de meseria lui si cine este doar o jigodie. Automat cei fãrã chemare în meserie se vor împrãstia în toate pãrtile: la pensie bolnãvicioasã, la afaceri cu cei pe care-i adulmecau pînã mai ieri, sau mari patroni cãlare pe maldãrul de ciolane afumate din timp ca sã tinã. Restul îsi vor duce treaba pînã la capãt, dovedind cã într-adevãr cîinele este cel mai bun prieten al omului. Acceptînd noile transformãri care înlocuiesc lesa Ministerului de Interne cu o alte douã lese: una tinutã de primar si alta de cetãteni. Viatã de cîine!
|
Autentificare
