Ultimul vernisaj la Topart
Petricã Diaconu, un mare smecher de Piatra, se dã balenã în apã micã. Ascultati aici: Mere, Primul mãr I, Primul mãr II (?!), Mãr înflorit, Migratie peste Cucuteni, Somnul pãsãrii, Neliniste peste Cucuteni, Zbor peste Cucuteni, Pasãrea colibri, Frunza, Libelula, Spre searã, Fluture, Flora, Clepsidra (Zmeu), Copac (La pîndã), Copacul, si chiar Tempus Edax Rerum. Petricã, spunem si tu ceva destept, adicã ce-i cu titlul ãsta, ce înseamnã, bre, cã-s ignorant. ÃŽnseamnã : „Timpul distrugãtor a ceea ce existã“. Aha! Am gãsit-o într-un dictionar, lasã cã mai vorbim noi.
Cele de mai sus fiind titlurile tablorilor acestui Petru, aflate în perioada 24 martie-aprilie 2006, la Galeriile Topart, el, Petricã, avînd ingrata misiune de cioclu al galeriei lui Hank si Rodica. Lume multã la vernisaj, camere de luat vederile, fotografi, vorbitori, apoi ceva bãutori. Doamne, domnisoare si domnite, lume bunã, bãrbi, plete, discutii rafinate, pupãturi pe obraz, chiar si sampanie cu Multi ani trãiascã, laaa, muuulti, ani!, întrucît Petru Diaconu îsi serba si ziua de nastere, refuzînd sã mentioneze o cifrã, douã, acolo. Pe pereti, cu niste titluri despre care am mai spus, tablourile. Lucian Strochi, nasul serii, dupã scurte incursiuni cu fluturi, nervuri, orientalisme, mere, seminte si alte elemente petrudiaconusciene, a gãsit cuvîntul potrivit: oximoron. L-a prins în el pe Petru, întrucît chiar are dreptate. Nu gãsiti cuvîntul în dictionarele pensionarilor, dar înseamnã, în mare, asociere a douã cuvinte contradictorii si vine de la frantujii care-l grafiazã cu y. Petru, pus pe replici rãsuflate (ca sã-si mascheze, ca de obicei, emotia) nici nu cred cã a prins sensul cuvîntului, în schimb a rãspuns franc, fiindcã asa este el, cã Lucian Strochi a vãzut în picturile lui ceea ce nici mãcar el nu a vãzut. Despre lucrãrile lui Petru Diaconu am mai scris si m-am mai contrazis cu unii si altii. Am în casã douã tablori de-ale lui si, sincer, mã bucur sã mã întîlnesc zilnic cu ele. Sînt tonice. Petricã este un ins tonic, neconventional, care face ce-i trece lui prin cap. Este mai liber decît sînt multi dintre noi. ÃŽn plus, si aici cred cã este esenta creatiei lui, face exact ce „vrea“ muschii lui, picteazã fiindcã-i face o enormã plãcere sã picteze. Hank si-a intitulat ultimul discurs „Cu ocazia ultimului vernisaj la Topart cu dragul meu PETRU DIACONU“. Hank este olandez, iar Petricã este, în gîndire, occidental, adicã face parte din familie. De aici vine aceastã simpatie declaratã a lui Hank. Pe Petricã, în afarã de firma lui si de picturile pe care, în ultima vreme, le face cu o frenezie de adolescent, în cot îl doare de ce se mai întîmplã prin tarã si prin lume. Nu are el treabã cu politica (?! - n.n.), cu fotbalul, cu televiziunile, cu starea vremii, cu cotele apelor Dunãrii. El picteazã. Eh, dacã el îmi spune cã a pregãtit, pentru expozitie, ceva special, Cucuteni, Mere si alte alea, înseamnã cã are si el ceva gînduri de nemurire, de muzee, de, Doamne fereste!, post mortem, numai cã el este un creator supus unor reguli pe care le-au inventat altii. Normal, în cot îl doare de aceste reguli, asa cã, în continuare picteazã. Ca sã spun, ca într-un articol mai vechi, Petru Diaconu este un Gabriel Garcia Marquez din acel unic “Un veac de singurãtate”. ÃŽn care totul este coerent, curge ca o ploaie si, în plus, este binecuvîntat de acel „Lo real maravilloso“, realul miraculos în care, normal, oximoronul, împreunarea dintre o frunzã si un nud, dintre o bufnitã si o clepsidrã, dintre o pasãre si un mãr, dintre ce ne imaginãm mai putin cu ce ne asteptãm mai putin, în picturile lui, se întîlnesc. Iatã, am uitat cã i-am promis cã-i dau Un veac de singurãtate, pe care mi-a spus cã nu a citit-o. Eu cred cã m-a mintit, cum face el mereu cînd este vorba despre lecturi. Despre picturile de pe peretii galeriei, vedeti-le! Picturile lui Petru Diaconu sînt o ciudatã combinatie de pigulealã, graficã, stiintã a culorii, a spatiului, a filozofiei lui de viatã, are albastru mult si marouri frumoase, nu se joacã atunci cînd se joacã. Mai cred cã afarã ar cîstiga bani multi, fiindcã stie ce vrea, fãrã sã o stie. Da, Hank l-a ales bine pe Petru Diaconu ca sã-si închidã prãvãlia. Ei sînt niste ciudati oameni normali.
|