 Ce înseamnã sã fii onest
• dialog cu Henk Schrevel „Vrei sã scrii un articol despre viciile mele?“
Cristian Timofte: De cînd fumezi, Henk?
Henk Schrevel: Am început sã fumez în armatã (armata olandezã - n.n.) de la 19 ani. M-am oprit la vîrsta de 46 pînã la 54. Acum fumez iar. Fumam tutun cu foiþã...
C.T.: ªtiu, am lucrat în portul Constanþa opt ani, ºtiu tutunurile voastre olandeze cu foiþã, n-am învãþat niciodatã sã fac o þigarã ca lumea cu foiþa aia din pacheþel ºi cu tutunul din alt pachet.
H.S.: Eu aveam abilitatea sã fac þigara cînd conduceam maºina.
Faptul este confirmat de Rodica, insinuatã pe uºã cu tava cu cafele. Ne aflãm în vila celor doi, pe Privighetorii, sub Pietricica. O casã de un bun gust total, Rodica scuzîndu-se cã nu a avut timp sã ºteargã geamurile, iar Henk întrebîndu-mã el, ca un reporter:
H.S.: Vrei sã scrii un articol despre viciile mele?
C.T.: Nu, sigur cã nu! Vreau sã ºtiu de ce ai lãcrimat cînd ai þinut ultimul tãu discurs la închiderea Galeriilor Topart? De ce pleci din Piatra, din România? Asta vreau sã ºtiu.
H.S.: Ce pot sã-þi spun? Cînd se încheie un capitol de viaþã, normal cã ai niºte emoþii. Eu am un obicei: fac un ritual, o petrecere unde stãm de vorbã, glumim, bem un pahar. Bine, atunci nu m-am stãpînit suficient ºi am lãcrimat, dar nu mi-e jenã deloc.
C.T.: Henk, ºtii cã ºi Bãsescu a lãcrimat la debarcarea lui Stolojan. Am vãzut pe la televizor. Au fost atunci, la preºedintele României, lacrimi adevãrate? Cum ai simþit tu?
H.S.: El nu este un actor de teatru ºi el ºtie ce este sentimentul de prietenie. A fost emoþie atunci ºi l-am crezut.
C.T.: Fiindcã tot am intrat în politicã, haide sã vorbim puþin despre Legea lustraþiei, cã-i la modã.
H.S.: Eu, cînd am venit în România, am stat de vorbã cu ambasadorul Olandei ºi, printre altele, i-am spus cã aº vrea sã scriu ceva despre istoria comunismului din România. De ce nu se face, în România, un proces al anticomunismului? Românii trebuie sã fie avertizaþi. Evreii, de exemplu, cu Holocaustul, ei au publicat, au fãcut filme, au fãcut ce trebuie pentru a da un avertisment generaþiilor viitoare. Eu nu sînt evreu, dar gîndesc cã la fel ar trebui fãcut ºi cu comunismul. Pe de altã parte, în timpul comunismului au fost o grãmadã de presiuni mai mult sau mai puþin oficiale. Dacã doreai sã faci o Universitate, trebuia sã faci niºte derogãri. ªi eu nu cred cã toþi românii au fost colaboratori ai Securitãþii (Ne cerem scuze, nu astea au fost cuvintele lui Henk, dar asta a fost ideea, ceea ce este valabil ºi în continuare - n.n.).
C.T.: O.K.!, sã ne întoarcem la artã, Henk-ule...
H.S.: Eu sînt un mare diletant în artã, sînt un amator, asta fiindcã n-am studii de acest gen. Uite, la Alex (fiul Rodicãi - n.n.), el a fãcut Beaux Artes la Paris, sau la Lucian Strochi, alt tip cu educaþie artisticã. Eu sînt un amator.
C.T.: Spune-mi anul, locul ºi data naºterii, cum se cere pe la noi.
La care Henk, îmi ia carnetul de reporter ºi scrie cu mîna lui: HENK SCHREVEL, 29.10.1940, TILBURG, la care eu adaug ºi Olanda. Apoi îmi spune blînd, cã în articolul meu despre el i-am grafiat incorect numele, scriindu-l Hank. Fãrã nici un fel de reproº.
„Dacã nu cãdea Zidul Berlinului, eu nu eram aici, cu Rodica“
C.T.: Aºadar, tu ai fãcut ºi armatã.
H.S.: Armata am fãcut-o la Serviciul de Informaþii, am stat cu englezii, francezii ºi americanii din NATO (în Germania - n.n.), obiectivul fiind Zidul Berlinului. Bine, Christiane, eu am fãcut studii cum sã intru în radio, telex, puncte diferite, cum sã localizez... (poate cã aici n-am înþeles noi bine ce a vrut sã ne spunã el, dar concluzia lui, din Armatã, este fabuloasã): În 89, cînd a cãzut Zidul Berlinului, m-am gîndit: Am stat acolo degeaba! ªi, încã ceva: dacã nu cãdea Zidul Berlinului, eu nu eram aici, cu Rodica.
C.T.: Cum ai cunoscut-o pe Rodica?
H.S.: Am cunoscut-o dupã Revoluþie. Am fãcut în Olanda un program pentru Asistenþã de Sãnãtate în România, de psihiatrie. Scopul programului a fost de a schimba o mentalitate legatã de psihiatrie. Gîndirea psihiatricã în þãrile fost comuniste a fost, tot timpul, legatã de explicaþii biologice. În Occident, noi vorbim despre psihologie socialã. În România lui Ceaºescu nu se putea vorbi despre aºa ceva. Totul era biologic, mai ales deraierile psihice.
C.T.: Henk, ce eºti tu de profesie?
H.S.: Eu sînt de profesie economist ºi manager. Bine, am vrut sã fiu arhitect, dar am fost interzis de tata (n.n. în aceastã opþiune) care fãcea afaceri în Olanda ºi voia sã-l urmez.
TC: ªi ce-ai fãcut?
H.S.: La 26 de ani am spus „adios“ la comerþul pe care l-am fãcut cu tata în Olanda, Italia, Franþa, Germania, Anglia, Irlanda...
C.T.: Coane, dar ai bãtut mult Europa asta!
H.S.: Aºa este, dar la 26 de ani m-am dus în Sistemul de Sãnãtate Mintalã. Am citit un anunþ care punea la concurs un post de director pentru o societate de Sãnãtate Mintalã. Am dat interviu, le-am dat diplomele mele, oamenilor le-a plãcut de mine ºi m-au angajat acolo.
C.T.: Cîþi au fost la concurs?
H.S.: Cam 24 de oameni, dar m-au ales pe mine.
C.T.: Aºadar, tu te-ai cunoscut cu Rodica fiind ºeful unei Asociaþii care a venit în România pentru a promova psihiatria? (aceasta fiind o întrebare cam aiurea, dar spusã oarecum aºa). Ea este un cunoscut medic psihiatru.
H.S.: Sînt în România cu avantajul cã sînt cãsãtorit cu o româncã. Ea a luat decizia sã stãm în þarã, aici, cu toate cã 99 la sutã din femeile din România au preferat, în aceastã situaþie, sã plece în strãinãtate.
„Nu mi s-a cerut nici o mitã“
C.T.: Cum þi-ai fãcut firma din Piatra Neamþ? Topart? O firmã de artã, perdantã acum ºi aici?
H.S.: Da, m-am confruntat cu birocraþia, dar, sã fiu onest, spun cã nu mi s-a cerut nici o mitã, ei au fost total corecþi. Eu eram un strãin, deci cred eu, trebuia sã-i acorde o atenþie mai mare acelui strãin, care eram eu, fiindcã omul ãla era corect. Cred cã atunci, gîndeau ei aºa: El este un strãin, deci trebuie sã-i arãtãm cã în România lucrurile merg bine. Eu n-am dat nici o mitã pentru firma mea, mai ales cã ce pericol este o galerie de artã cu niºte tuburi de uleiuri puse spre vînzare? Da, dar a trebuit sã aduc o diplomã legalizatã, în fine, birocraþia!
C.T.: Dacã tu, Henk, ai fi fãcut la noi afaceri cu petrolul, nu cu artã n-ai fi avut nici o ºansã, aºa-i?
H.S.: Sînt sigur. Cred cã aº fi avut probleme.
C.T.: Cum ai învãþat tu limba românã, care-i greu de învãþat? Tu rîzi la bancurile mele, simþi niºte subtilitãþi ale limbii române, eºti formidabil.
H.S.: Eu am învãþat de la Rodica, citind ziare, uitîndu-mã la televizor ºi, pe urmã, de la muncitorii care au reparat casa, care vorbeau cu mine. Am citit ºi citesc în limba românã.
C.T.: Aratã-mi ce citeºti acum. La care, Henk întinde mîna ºi-mi pune în faþã „Cartea lui Hiram, Francmasoneria, Venus ºi Secolul Virtuþii la Iisus“, scrisã de Cristopher Knight ºi Robert Lomas. Cartea are un semn de carte pe la mijloc, iar discuþia noatrã începe sã curgã pe tema cãrþii. Apoi, cu francheþe, îmi face o destãinuire:
H.S.: Am fost invitat, mai demult, sã intru în Francmasonerie, dar am refuzat. Eu am refuzat. Eu am o altfel de gîndire.
C.T.: Bine, sã ne întoarcem la cum ai învãþat tu limba românã. Fiindcã, de regulã, occidentalii sînt conservatori în domeniul ãsta.
H.S.: Da, ai dreptate, englezii spun cã limba lor este universalã, aºa cã nu trebuie sã mai înveþe altã limbã, francezii sînt naþionaliºti, italienii, spaniolii la fel... Uite, Olanda este o þarã care face comerþ ºi a avut colonii. Olandezii au o atitudine de genul cã trebuie sã înveþe limba localã, pentru comunicare. Olandezii se contopesc cu localnicii, atunci cînd se duc într-o altã þarã. Ei nu au obiceiuri, de exemplu, sã înfinþeze cluburi private sau exclusiviste. Olandezii se adapteazã ºi primul pas este acela de a învãþa limba. Aºa am învãþat ºi eu limba românã, la tv., din ziare, negociind la piaþã o legãturã de pãtrunjel, cu cei care au lucrat în casã cînd am renovat ºi zugrãvit, þi-am spus...
„La voi mi-a plãcut Maria Tãnase“
C.T.: Ce muzicã îþi place?
H.S.: Sînt nebun dupã operã. Am 500 de CD-uri cu muzicã clasicã. Îmi place foarte mult ºi muzica popularã din Olanda. Este vorba despre cîntece cu o poveste simplã ºi cu un mesaj la sfîrºit. Cu un pescar care se duce pe mare sau despre un om bogat ºi unul sãrac, sau o poveste de dragoste. Sînt specifice olandezilor care sînt oameni de treabã. E adevãrat, ei cautã profitul, fiindcã sînt comercianþi, dar sînt ºi melancolici, uºor de emoþionat. La voi mi-a plãcut Maria Tãnase. Nu-mi place muzica rock ºi nici manelele. Chiar mi-a plãcut un taximetrist aici care avea în maºinã un afiº: Astãzi nu se ascultã manele! Mi-a plãcut ºi i-am dat un bacºiº.
C.T.: Noi doi am ratat un proiect, desigur, din vina mea, fiindcã tu te-ai arãtat deschis. Mai þii minte?
H.S.: Cum sã nu! Voiai sã facem la Topart, pe 26 ianuarie, de ziua lui Ceauºescu, o întîlnire în care fiecare sã aducã cîte ceva din perioada dictaturii ºi sã discutãm.
C.T.: Eu am vrut sã aduc o colecþie de fotografii inedite, un prieten a spus cã aduce un costum complet de pionier, cu tobã ºi trompetã, drapele, medalii, altul timbre, totul pe fundal de muzicã patrioticã de-atunci. În fine, n-a fost sã fie.
H.S.: Ceauºescu face parte din istoria României. Nu este bine sã negi trecutul. Fiecare popor trebuie sã-ºi cunoascã trecutul. Eu nu sînt iubitor de el (n.n. - nostalgic), dar a fost pãcat cã a fost împuºcat, fiindcã el trebuia judecat ca sã iasã la ivealã mai multe. Ceaºescu nu a fost singur ºi trebuiau mulþi mai mulþi sã plãteascã ºi sã se ºtie. Împuºcîndu-l, vezi, pentru unii s-a creat un fel de martir. Românii au dreptul sã afle care a fost adevãrul la Braºov, la Canal, în puºcãriile comuniste ºi la Revoluþie.
„La 26 de ani am înfiinþat un partid“
C.T.: Tu faci politicã?
H.S.: Am fost invitat sã fiu membru de partid în Olanda, sã fiu secretar de stat, dar am refuzat. Totuºi, în tinereþe, la 26 de ani am înfiinþat un partid, l-am fãcut cu niºte prieteni, ºi acum este încã prezent în parlament. Este între liberal ºi socialist, un liberalism cu o faþã socialã.
C.T.: Tot atunci, la 26 de ani, mi-ai spus cã ai dat concurs ºi ai devenit director al Asociaþiei Olandeze pentru Sãnãtate Mintalã. Concret, ce fãceai acolo?
H.S.: Management care se face la o asemenea asociaþie, negocieri cu Guvernul, cu sindicatele, cu inspecþiile de sãnãtate. Atunci nimeni nu avea grijã de sãnãtatea mintalã în Olanda, am fãcut, cît am ocupat aceastã funcþie, 80 la sutã din toate spitalele de acest gen care sînt acuma în Olanda, 80 la sutã din infrastructura pentru sãnãtate mintalã din Olanda. Am fãcut un curs în specialitatea psihoterapie, de terapie ocupaþionalã, am invitat arhitecþi din Olanda sã vinã cu proiecte ºi am creat servicii de viitor în acest domeniu. S-a dezvoltat o gîndire nouã privind conceptul de sãnãtate mintalã.
TC: Lucrai opt ore pe zi?
H.S.: Ha-ha!, da de unde!
C.T.: Noi am mai discutat de Sigmund Freud, tãticul psihanalizei...
H.S.: El a sexualizat toatã existenþa omului. Nu este bun. Eu nu spun cã instinctul sexual nu este important, dar viaþa este mult mai complexã, fiindcã intervine socialul, religia, în fine... Apoi este faptul cã tu eºti responsabil de viaþa ta.
„Sînt ca o pasãre migratoare“
C.T.: Totuºi, de ce te-ai hotãrît sã pãrãseºti România?
H.S.: Þi-am spus. Cu Galeriile Topart am încheiat un capitol. Eu am lucrat în 12 locuri diferite, sînt ca o pasãre migratoare. Am lucrat laTilburg, unde m-am nãscut, la Rotterdam, Utrecht, Londra, Dublin, chiar ºi lîngã Paris. ªi încã ceva: mie nu-mi place foarte mult iarna. Înaintînd în vîrstã, apar riscuri de reumatism, aºa cã vom pleca într-un loc cu climã mai mediteraneeanã, mai dulce.
C.T.: Dupã cum te cunosc eu pe tine, n-ai sã stai degeaba, nu?
H.S.: Nu poþi sta acasã ºi sã vezi cum creºte iarba. Un olandez se înscrie în niºte cluburi literare, de sport, de artã, asta e terapia ocupaþionalã. Aici nu ai acest tip de cluburi. Eu mi-am creat o ocupaþie proprie. Fãrã ocupaþie, structura unui om se pierde. Un om trebuie sã fie ocupat cu ceva, altfel se degradeazã, se devalorizeazã
C.T.: Ai douã fete ºi nepoþi...
H.S.: Da, da, Lisan Simone, e doctoriþã la Amsterdam, care are doi bãieþi ºi încã un copil pe drum, în iunie, nu ºtim ce va fi, ºi Githa Clarisse, care e violonistã în sudul Franþei ºi care are trei fete.
H.S.: Ai fãcut aici, la Piatra, reuniuni de familie?
C.T.: Da, de douã ori cu toþii, apoi au mai venit ºi separat de cîteva ori. I-am dus peste tot, le-am arãtat România, eu sînt un bun ambasador pentru România, toþi au plecat cu o gîndire pozitivã.
C.T.: ªi fiindcã am început dialogul nostru anormal, cu viciul fumatului, sã-l terminãm la fel de atipic: ce înjurãturi ai învãþat tu în limba românã?
H.S.: Rodica a refuzat sã mã înveþe, dar am aflat în afarã de casã. Spunîndu-mi-le (douã înjurãturi subþiri, aproape inocente), am înþeles cã stã foarte slab la acest capitol la care, se pare, românii exceleazã.
|
Autentificare
