 „Legea tãcerii“, la Mãnãstirea Petru Vodã
• dupã incidentele de duminicã, de la ceremonia de schimbare din stãreþie a pãrintelui Iustin Pîrvu, majoritatea monahilor preferã tãcerea în relaþiile cu semenii • pãrintele Iustin Pîrvu ne-a primit cu multã blîndeþe, ne-a binecuvîntat, dar nu a dorit sã vorbeascã pe acest subiect • „cãlugãrul cel tînãr, ce s-a vrut stareþ, este în mãnãstirea noastrã, dar pustia ºtie unde stã, nici nu vrem sã-l vedem“, ne-a spus unul dintre trãitorii obºtii de la Petru Vodã • Mãnãstirea „Sfinþii Arhangheli Mihail ºi Gavril“ de la Petru Vodã, la douã zile de la greaua încercare trãitã în Duminica Sfîntului Ioan Scãraru, a revenit la starea sa iniþialã de liniºte ºi pace dumnezeiascã. Obºtea lãcaºului de smerenie creºtineascã ºi-a intrat în normalitate. Fiecare dintre monahii locului îºi purta, în amiaza zilei de marþi, paºii spre grijile gospodãreºti. La uºa chiliei Pãrintelui, zeci de mireni aºteptau cu nerãbdare momentul intrãri întru binecuvîntare ºi sfaturi duhovniceºti, dupã rînduiala instituitã, de-a lungul anilor, de însuºi „Marele Duhovnic al Ortodoxiei noastre“, cum, pe bunã dreptate, este numit pãrintele Iustin. La numai douã zile dupã rãzmeriþa de duminicã 2 aprilie, cînd sute de enoriaºi, din prea plinul dragostei lor faþã de ÃŽnaltul Duhovnic, au slobozit puhoi de vorbe necugetate ºi huiduieli la adresa deciziei Mitropoliei Moldovei ºi Bucovinei, cu privire la schimbarea stareþului, atmosfera de marþi ne-a apãrut, parcã, neobiºnuit de apãsãtoare. ÃŽntrebarea fireascã a fost dacã nu cumva constituþia monahilor locului poartã, la rîndu-i, vinovãþia pãcatului, în legãturã cu cele întîmplate duminicã. Pentru cã, „volens-nolens“, trebuie spus cã majoritatea truditorilor obºtii monahale din Petru Vodã au primit cu aceeiaºi stare de revoltã lãuntricã decizia înaltului cler, iar unii dintre ei ºi-au manifestat-o, ori ºi-o trãiesc în continuare. ªi totuºi, majoritatea monahilor preferã, în prezent, tãcerea în relaþiile cu semenii. Oricît am încercat sã intrãm în discuþie cu purtãtorii de sutane, n-am reuºit. Am primit, în schimb, un fel de rãspunsuri monosilabice, cuvinte de „Doamne-ajutã“ ºi priviri pieziºe, aruncate în treacãt. Nici chiar pãrintele Iustin n-a fost mai dornic la vorbã, cînd a aflat cã are de-a face cu presa. Ne-a binecuvîntat, ne-a invitat din tot sufletul la masa de prînz ºi restul a fost tãcere. Ne-am luminat, deºi am fi dorit sã aflãm care este starea sa de spirit dupã „întîmplarea“ nedoritã de duminicã. Blîndeþea privirii sale ne-a „ostoit“, însã, pentru cîteva momente, de „obrãznicia“ noastrã reportericeascã, înlocuind-o cu o stare de pace lãuntricã, spre regretul, chiar ºi al nostru, nu pentru mult timp. Doar, din cînd în cînd, cîte o vorbã a vreunui „pãmîntean“ din mulþimea celor ce aºteptau sã intre la pãrintele Iustin, slobozitã din tot sufletul. „Bietul pãrinte, prin ce-a trecut duminicã. Numai voinþa dumnezeiascã ºi sfinþenia sa îi mai dau putere sã ne primeascã ºi sã ne asculte pãcatele“, a spus unul dintre bãrbaþi, al cãrui chip aducea o faþã monahalã. Straiele, însã, îi trãdau calitatea de mirean. „Este un sfînt ºi sfinþii trec prin necazurile lumeºti, fãrã sã-i atingã“, a spus un altul. Pentru dezmorþirea picioarelor, unii dãdeau ocol bisericii, admirînd pictura exterioarã, dupã care îºi reluau locul pe bãncuþele din pridvorul chiliei.
„Pãrintele Iustin este stareþul nostru ºi de sfinþenia sa ascultãm“
Cãlugãrii îºi vedeau, în continuare, tãcuþi de scurtele lor peripluri dintr-o parte într-alta a aºezãmîntului. Perseverãm în dorinþa de a le afla gîndul. De ici, de colo, smulgem cîte o vorbã. „Pãrintele Iustin este stareþul nostru ºi de sfinþenia sa ascultãm“, ne spune unul dintre monahi. „Cãlugãrul cel tînãr, ce s-a vrut stareþ, este în mãnãstirea noastrã, dar pustia ºtie unde stã, nici nu vrem sã-l vedem“, declarã un altul, ceva mai spornic la vorbã. „Noi nu-l dorim ºi pace. Este un mason. N-avem nevoie de masoni printre noi“. Ne-am interesat dacã, printre slujtorii mãnãstirii, s-a aflat veste precum cã exarhul de Neamþ ar fi cerut poliþiºtilor sã purceadã la o anchetã pentru identificarea persoanelor care au tulburat slujba de duminicã, dar vestea nu le ajunsese, încã, la urechi. „Nu ºtiu nimic, dar la ce-o sã le foloseascã? Duminicã, aici, cele petrecute au fost pornite de întreg poporul care-a venit la slujbã. O sã bage-n puºcãrie pe toþi?“. Nu ºtim ce sã le rãspundem. Mai aruncãm o privire, prin curtea mãnãstirii, o alta spre înaltul cerului, pe fundalul cãruia strãlucea crucea biserici ºi hotãrîm sã plecãm spre casã. Ni se alãturã, întru întoarcere, profesorul pensionar Dorel Rusu, trãitor la locului ºi un permanent vizitator al pãrintelui Iustin. „Ca un dat al voinþei dumnezeieºti, duminicã, reprezentantul Mitropoliei, care a mers peste noapte la Durãu, la plecarea spre Petru Vodã ºi-a uitat toiagul. Vedeþi, nimic nu-i întîmplãtor în lume ºi cu atît mai mult cînd te dedai la o nedreptate“. Povestea aflatã ne duce cu gîndul la o alta, cãreia nu-i dãdusem importanþã, în vacarmul de duminicã. Se spunea, atunci, cã a fost fãcut bucãþi de cãtre mulþime toiagul de stareþ. Fapt real, ori zvon, ce mai conteazã acum? Sau poate ar trebui sã conteze pentru cei care simt pe umeri greutatea vremii, poveri ascunse de ochii mulþimii. Cît priveºte sentimentul pe care noi l-am simþit marþi, ca trãitori ocazionali ai Mãnãstirii Petru Vodã, a fost unul de încercare generalã de desprindere a tuturor de tot ceea ce a însemnat nedoritã tulburare creºtineascã, petrecutã, duminicã, într-un loc binecuvîntat de Dumnezeu, prin duhovnicia pãrintelui Iustin . Asta însã, dacã nu cumva ne-om fi înºelat, fiind martorii consecintelor vreunei „legi a tãcerii“ impuse de feþele bisericeºti, cu funcþii înalte la nivelul clerului.
FOTO: Stareþul Iustin, între cei care-l cautã pentru un sfat
|
Autentificare
