Româneºte
Cu ºaisprezece ani în urmã, exista o singurã þarã, cu excepþia României, unde, cînd întrebai pe stradã dacã ºtie careva româneºte, îþi rãspundeau zece persoane, în limba ta - Israelul. Pe Pãmîntul Fãgãduinþei, peste zece la sutã din populaþia de atunci provenea din patria noastrã. Atunci ºi acolo am avut surpriza ºi plãcerea de a mã simþi aproape ca acasã din punctul de vedere lingvistic, nefiind obligat sã conversez cu localnicii în altã limbã decît cea de baºtinã.
Dupã ºaisprezece ani, rãspîndirea limbii române pe plaiuri europene ºi mondiale a devenit de-a dreptul spectaculoasã. Am constatat-o trecînd, în anul 2005, prin mai multe þãri ale Uniunii Europene. Cã la Budapesta mulþi localnici ne înþeleg vorbirea nu-i de mirare. O ºtiam de multã vreme, de cînd, prin anii '70, aflîndu-mã în tramvai ºi întrebînd un coleg de cãlãtorie cam unde ne dãm jos, watmaniþa a cuvîntat printre dinþi: „Dacã veniþi la noi în vizitã, sã învãþaþi ungureºte!“.
Austria, Viena, Prater, parcul de distracþie al capitalei. Un negustor ne întreabã româneºte dacã nu vrem sã-i vizitãm „pruvulia“, unde are marfã fainã. Lîngã un cimitir, paznicul tristului perimetru ne povesteºte în româneºte cum a dobîndit acest post comod. ÃŽntr-un han din apropiere de Villach, camerista, dupã ce conversase cu noi într-o destul de curatã franþuzeascã, auzindu-ne grãind ca la Piatra, exclamã: „Da de ce nu spuneþi cã sînteþi moldoveni?“
Italia, Veneþia, luna mai, pe sfîrºite. „S-a stins viaþa falnicei Veneþii?“ Aº, de unde! Ziua ºi noaptea, lume de pe lume, gondole, acordeoniºti ºi cîntece pe canale. Poposim în piaþa San Marco, obosiþi, sã bem o cafea într-una din cafenelele cu exterior vetust, dar cu interioare de ultimã orã. Spre a fi înþeleºi, apelãm la o italo-francezã, însoþitã de gesturi elocvente. Chelnerul, un june brunet ºi frumuºel, ne opreºte din pãsãreasca noastrã: „Spuneþi româneºte, domnule, ce doriþi!“ Padova, oraºul sacru. Caut casa cu numãrul 38 biss, de pe Via Ceron. O femeie între douã vîrste curãþã trandafiri în grãdina din faþa vilei cu numãrul 38. La italiana mea improvizatã, rãspunde ardeleneºte: „No, ici, în fund, domnu dragã“. La Como, luãm benzinã ºi vrem sã ºtim dacã automatul de cafea are o licoare acceptabilã, sau... „E bunã, foarte bunã, cã automatul este al firmei cutare!“ zice româneºte benzinarul.
Elveþia, Trumelbach, sub Jungfrau, în inima munþilor Alpi, început de iunie, aproape de gheþari. Lîngã un mic hotel, un potcovar ambulant înlocuieºte potcoavele unui roib frumos, dar cam nervos. Calul se miºcã, incomodîndu-l pe meseriaº, care înjurã în cel mai curat grai dîmboviþean.
Spania, Zaragoza. Colonie de nemþeni catolici, muncitori în ferme ºi în fabrici. Castellon. Oraº cu majoritate româneascã aproape de Madrid. Romi de-ai noºtri în concurenþã cu gitanii lor, îndeletnicindu-se cu diferite mici meºteºuguri tradiþionale ale naþiei.
Franþa. Chiar ºi aici, cu toatã gîtuirea imigraþiei din þãrile esteuropene, dacã te sileºti un pic, dai de vorbitori de limbã românã. Mulþi la Paris, dar la fel de mulþi, în permanent spor, peste tot unde se gãseºte de lucru. Mai sînt ºi exemple negative. La Curtea de Apel din Bourges, asist la judecarea pentru furt repetat (a patra oarã) a domnului Milica Liupiu (Milicã Lupu) din Galaþi. Pãdurea mai are ºi uscãturi... Dar avocata lui Milicã este româncã, de la Paris. Plãtitã de clanul recidivistului, pentru a-l apãra. Zadarnic. Milicã primeºte patru ani de pripon (cu aer condiþionat, televizor ºi grup sanitar modern). Mai bine ca la mama acasã. Nevers. Pe un ºantier care monteazã case prefabricate, maiºtri sînt doi pietreni: Mihãiþã ºi Costel. Ei vorbesc franþuzeºte cu muncitorii bãºtinaºi, dar, cînd se enerveazã, cuvînteazã ca pe la noi. Fetiþa lui Mihãiþã vorbeºte franþuzeºte la grãdiniþã ºi grãieºte româneºte cu pãrinþii ºi cu bunica. Cum scriam deunãzi: românii au pornit sã cucereascã lumea!
|