 Sãptãmîna Mare
Dacã prin Naºterea Sa Iisus vine la noi, prin ÃŽnviere sîntem noi invitaþi la El. Fiecare zi a postului Paºtelui e o etapã a urcuºului nostru cãtre Iisusul Ierusalimului ceresc. Cu atît mai mult ne putem apropia în ultima sãptãmînã, cea a Patimilor. Aceasta este Sãptãmîna Mare, a timpului dilatat, a timpului care se poate opri faþã de cel care se decide sã rãmînã cu Hristos. Pentru unul ca acesta înceteazã tot zbuciumul vieþii, iar clipa ºi eternitatea devin identice. Pentru cã identice devin moartea ºi viaþa, cerul ºi pãmîntul... (De trãim sau de murim, ai Domnului sîntem. Rm 14, 8). ÃŽn nici o perioadã a anului nu putem cunoaºte mai bine dacã sîntem sau nu cu Domnul, ca în Sãptãmîna Mare. Aici e marea Rãspîntie a Destinului. Aici ºi acum se repetã istorica invitaþie a lui Dumnezeu din Vechiul Testament: ... þi-am pus înainte viaþa ºi moartea, binecuvîntarea ºi blestemul. Alege viaþa, ca sã trãieºti, tu ºi urmaºii tãi. (Dt 30, 19). Acum Fiul ne invitã la mîntuire, întocmai cum Tatãl ne-a chemat la viaþã. Examenul nostru are loc acum. Dacã-l trecem, vom învia ºi noi. Vine ceasul, ºi acum este, cînd morþii vor auzi glasul Fiului Lui Dumnezeu ºi cei care vor auzi, vor învia. (In 5, 25). Acelaºi glas al Domnului peste ape ne-a adus din nefiinþã la viaþã. Tot acelaºi glas ne invitã acum, la mijlocul Sãptãmînii Mari la Masa Domnului. Sã nu ne înºelãm crezînd cã e acelaºi lucru dacã vom rãmîne sub masã. E o masã aparte faþã de celelalte. E unicã ºi e tainicã. E merinda euharisticã, haricã. Pentru unii poate sã fie ultima ocazie, ultima invitaþie. Nu e de ratat. ÃŽn aceeaºi sfîntã ºi mare zi Joi ne invitã Fiul lui Dumnezeu sã luãm exemplu de la El, care spalã picioarele ucenicilor. Poate nu vom dormi în timpul privegherilor de searã, cînd avem ocazia de a ne uni rugãciunea cu Arhiereul nostru ceresc. Avem prilejul sã ne facem pãrtaºi la cea mai fierbinte rugãciune înãlþatã de cãtre Iisus pentru El, pentru ucenici ºi pentru noi. Rugãciunea pentru unitatea credincioºilor. Iisus ne predã în grija Tatãlui. Va urma sãrutul ucenicului trãdãtor. Trãdare prin sãrut! Sãrutul ucigaº! Cu el începe drama. De aici încolo mulþi dintre cei care-l însoþeau pe Domnul vor rãmîne doar ca spectatori, iar alþii se vor ascunde. Cei neclintiþi în credinþã vor rãmîne aproape de Iisus. Ucenicul cel slab se va judeca singur, se va condamna ºi-ºi va decide pedeapsa, în ciuda faptului cã Iisus l-ar fi iertat. Pînã ºi devotaþii Lui ucenici ºi-au pierdut orice speranþã cã mai pot continua sã se numeascã ucenici în absenþa învãþãtorului. Iisus îºi va urca propria Cruce pe Golgota. Poporul a cerut aceasta. Tîlharul eliberat, iar Trimisul lui Dumnezeu crucificat. ªi parcã, pentru a respecta ºi El vrerea poporului, a mîntuit ºi pe tîlharul de pe cruce. I-o fi spus: „Lasã-mã pe Mine în locul tãu, iar tu ºi voi, tîlharii, rãmîneþi în locul Meu, fiindcã asta vrea lumea“. Pentru unii, aici s-a terminat totul. Pentru alþii, abia de aici a început istoria propriu zisã. Istoria Mîntuirii. Era creºtinã. Cînd nimeni nu mai spera, decît niºte femei care menþineau aprinsã scînteia credinþei pe Sfîntul Mormînt.
|
Autentificare
