Pastorala de Paºte a Episcopului Eftimie
Iubitului nostru cler, cinului monahal ºi tuturor drept-mãritorilor creºtini din aceastã de Dumnezeu pãzitã ºi binecuvîntatã eparhie, har, nemãrginitã milã ºi pace de la Milostivul Dumnezeu, iar de la noi arhiereascã binecuvîntare!
Hristos a ÃŽnviat!
„Veniþi, toþi credincioºii, sã ne închinãm sfintei ÃŽnvierii lui Hristos, cã iatã a venit prin Cruce bucurie la toatã lumea!“
Iubiþii mei fii duhovniceºti,
ÃŽn noaptea strãlucitoare de luminã a Sfintelor Paºti, Biserica noastrã vesteºte tuturor credincioºilor bucuria ÃŽnvierii Mîntuitorului Hristos: „Cerul dupã cuviinþã sã se veseleascã ºi pãmîntul sã se bucure; sã prãznuiascã toatã lumea cea vãzutã ºi cea nevãzutã cã a înviat Hristos, bucuria cea veºnicã“. ÃŽnvierea Domnului aduce bucurie pentru întreaga omenire ºi pentru întreaga creaþie a Lui Dumnezeu. Prin Hristos jertfit ºi înviat, omul ºi prin el întreaga fãpturã îºi regãseºte calea mîntuirii. Pãcatul originar a introdus în lume întunericul morþii, dar prin ÃŽnvierea Domnului moartea a fost nimicitã ºi calea spre veºnicie a fost din nou deschisã. „Unde îþi este moarte, boldul tãu? Unde îþi este iadule, biruinþa?“ (I Cor. 15,55), exclamãm împreunã cu Sfîntul Apostol Pavel. ªi tot împreunã cu el rãspundem: „Moartea a fost înghiþitã de biruinþã“ (II Cor. 15,54) pentru cã Hristos a ÃŽnviat!
ÃŽn aceastã victorie asupra morþii, viaþa omului îºi aflã sensul ei adevãrat, calea spre veºnicie. Sîntem încredinþaþi cã viaþa pe acest pãmînt nu se încheie în faþa mormîntului. Pentru cel convins de realitatea ÃŽnvierii Domnului nostru Iisus Hristos, moartea este doar „adormire“ întru aºteptarea ÃŽnvierii universale ºi trecerea spre viaþã veºnicã. De aceea, acum, în noaptea sfîntã a Sfintelor Paºti, vã întîmpin pe toþi cu salutarea binecuvîntatã a credinþei noastre: „Hristos a ÃŽnviat!“
Dreptmãritori creºtini,
ÃŽnvierea Domnului nostru Iisus Hristos constituie evenimentul unic ºi real, actul central al credinþei ºi existenþei creºtine, singurul care dã sens la tot ceea ce-l precede ºi la tot ceea ce-l urmeazã: „Cãci dacã Hristos n-a înviat, zadarnicã este atunci propovãduirea noastrã, zadarnicã ºi credinþa voastrã“ (I Cor. 15,14).
Certitudinea ÃŽnvierii lui Hristos avea sã transforme conºtiinþe ºi sã facã din Sfinþii Apostoli înfricoºaþi - cum am auzit din Evangheliile Sfintelor Patimi - misionari entuziaºti pînã la jertfa supremã în predicarea acestui adevãr, sã facã din aceºti misionari, martiri. Cum a fost posibilã o astfel de transformare radicalã? Pe ce temeiuri? Sfîntul Apostol Pavel ne oferã rãspuns la aceste întrebãri: „Hristos a murit pentru pãcatele noastre, a fost îngropat ºi a înviat a treia zi, dupã Scripturi; S-a arãtat lui Chefa, apoi celor doisprezece; în urmã S-a arãtat deodatã la peste 500 de fraþi, dintre care cei mai mulþi trãiesc pînã astãzi, iar unii au ºi adormit; dupã aceea S-a arãtat lui Iacob, apoi tuturor Apostolilor; iar la urmã tuturor, ca unui nãscut înainte de vreme, mi S-a arãtat ºi mie“ (I Cor. 15, 3-8).
Prea iubiþii mei,
Dupã ÃŽnviere, la a treia arãtare în faþa ucenicilor Sãi, Domnul nostru Iisus Hristos a mãrturisit, zicînd: „Datu-Mi-s-a toatã puterea în cer ºi pe pãmînt“ (Matei 28,18). ÃŽn momentul ÃŽnvierii din morþi, El se aratã ca „Fiu al Lui Dumnezeu din morþi“ (Rom. 1,4). Pe El Dumnezeu L-a fãcut ºi Domn ºi Hristos, stãpîn ºi mîntuitor (Fapte 2,36). ÃŽn numele Lui se pleacã tot genunchiul „al celor cereºti ºi al celor pãmînteºti ºi al celor de dedesubt“ (Filip 2, 10-11).
Trebuie sã ºtim cã, înviat din moarte, Domnul nostru Iisus Hristos nu s-a întors la viaþa Sa de mai înainte de moarte - asemenea fiicei lui Lair, fiului vãduvei din Nain sau a lui Lazãr din Betania, pe care Domnul îl înviase din morþi. Aceºtia, dupã oarecare vreme au murit din nou, fiindcã ei îmbrãcaserã la învierea lor „trupul morþii“, adicã trupurile lor pãmînteºti supuse osîndei morþii din pricina pãcatului (Rom. 7, 24). ÃŽnsã, Domnul nostru Iisus Hristos „a fost dat morþii în trup“, cum zice Sfîntul Apostol Petru, dar „a fost fãcut viu cu duhul“ (I Petru 3, 18).
Iubiþi credincioºi,
Sfîntul Maxim Mãrturisitorul, un profund Pãrinte al Bisericii a înþeles cã trupul înviat al Domnului este ca un sfeºnic spiritualizat din care lumineazã dumnezeirea Lui. Cîntarea bisericeascã vede în trupul înviat al Domnului o oglindã a dumnezeierii Lui. Lãmuriri de mare preþ cu privire la trupul înviat al lui Hristos dau cîntãrile din Duminica Sf. Apostol Toma. Sfîntul Apostol Toma pipãie urmele rãnilor din coasta Mîntuitorului, ceea ce dovedeºte cã trupul e menþinut în veci. Dar trupul acesta e arzãtor, ca focul ºi numai îngãduinþa Domnului îl apãrã pe Apostol sã nu ardã de atingerea Lui. Mîna lui Toma, fiind apãratã de ocrotirea dumnezeiascã ca sã nu se ardã, a simþit totuºi în ea, puterea dumnezeiascã din trupul Lui: „Cine a pãzit atunci mîna ucenicului nearsã, cînd s-a apropiat de coasta Domnului cea de foc? Cine i-a dat ei îndrãzneala de a putut pipãi? Cã de n-ar fi dat coasta puterea dreptei celei de lut, cum ar fi putut pipãi ea patimile cele ce au clãtinat cele de sus ºi cele de jos?“ (Sîmbãta în Sãptãmîna Luminatã). (...)
Iubiþi fii duhovniceºti,
Domnul nostru Iisus Hristos a înviat pentru noi, din iubire, pentru a ne dãrui, pentru a ne împãrtãºi viaþa cea nouã adevãratã, fãrã sfîrºit, care a învins moartea. Sã nu aducem aminte de cuvintele sfinte: „Mai mare dragoste decît aceasta nimeni nu are, ca sufletul Lui sã ºi-l punã pentru prietenii Sãi“ (Ioan 15,13). „A-ºi pune viaþa“ înseamnã a ºi-o dãrui. ªi acesta este modul divin de existenþã: a exista pentru celãlalt, a trãi în el, pentru el. Cu acest mod divin vine Fiul în lume, trimis de Tatãl, pentru a ne comunica prin iubire, prin dãruire de sine, prin jertfã, viaþa Sa dumnezeiascã. Vorbind despre Sfînta ÃŽmpãrtãºanie, a precizat Domnul: „Precum M-a trimis pe Mine Tatãl Cel viu ºi Eu viez pentru Tatãl, ºi cel ce Mã mãnîncã pe Mine va trãi prin Mine“ (Ioan 6,57). (...) Cu aceste gînduri ºi îndemnuri, vã chem ca un pãrinte iubitor, de luminatul ºi marele praznic al ÃŽnvierii Domnului sã ne împreunãm toþi în rugãciune fierbinte cãtre Dumnezeu ca sã pãzeascã Biserica noastrã ºi þara noastrã de orice fel de dezbinãri ºi primejdii ºi sã binecuvînteze ostenelile tuturor pentru cã viaþa, cu toate visurile ºi realizãrile ei, sã fie atot-biruitoare. ªi unul pe altul sã ne îmbrãþiºãm ºi sã ne îmtîmpinãm ca fraþii, cu bucurie cîntînd: „Hristos a înviat din morþi cu moartea pe moarte cãlcînd ºi celor din morminte viaþã dãruindu-le“. Dorindu-Vã tuturor de sfintele sãrbãtori ale Paºtelilor, pace, sãnãtate, bucurie ºi spor în toate cele bune ºi folositoare mîntuirii noastre, Vã întîmpin ca mironosiþele altãdatã pe Sfinþii Apostoli ºi ca strãmoºii noºtri din neam în neam cu salutul creºtinesc:
Hristos a ÃŽnviat!
Al vostru pãrinte ºi pãstor duhovnicesc, de tot binele voitor ºi pururea cãtre Domnul fierbinte rugãtor.
Eftimie,
Din mila Lui Dumnezeu
Episcop al Romanului
|