 Martirii cetãþii
Mã tot întreb ce-i mînã pe ei în luptã? Pe politicienii noºtri, zic! Cum de s-au bãgat ei în politicã? Cum de rezistã ei tuturor vicisitudinilor? Este, oare, dorinþa de a face bine celor care i-au investit cu încredere, respectiv a electoratului? Este vorba despre patriotismul local? Se pune problema unei dorinþe nestãpînite de a-ºi ajuta semenii, consãtenii, concitadinii, neamul? Sau, poate, chiar putem spune despre o chemare lãuntricã de a construi ceva, de a lãsa ceva în urmã, în istoria locului, de a se pune cu mintea, sufletul ºi sãnãtatea în slujba semenilor, de a se sacrifica pentru binele celorlalþi care i-au ales sã-i reprezinte la bine ºi la rãu. În fine, dacã mai scriu încã una sau douã asemenea fraze, îmi dau lacrimile. Pînã una alta, îmi curge nasul ºi mã abþin din plîns. Folosesc o batistã de unicã folosinþã. Este atît de înãlþãtor, atît de impresionant, atît de patetic, încît s-ar putea crede cã fac miºto, cã mã pamfletez pe mine. Numai cã, oameni buni, oameni ai cetãþii, trebuie sã-i înþelegem ºi pe ei, pe aceºti politicieni care se sacrificã pentru binele, mai binele ºi extraordinar de binele nostru, al tuturor! ªi-au lãsat de izbeliºte afacerile (conform legii), îºi neglijeazã familiile, toatã ziua bunã ziua se pun, ca niºte martiri, la dispoziþia cetãþenilor care, dupã cum ºtiþi, sînt mereu mulþi, nemulþumiþi ºi incoerenþi în solicitãrile lor. Vã puteþi da seama ce consum nervos înseamnã asta, ce stres? Renunþînd la afaceri, rãmîn la un destul de modest salariu de slujbaº. Neglijîndu-ºi familia (soþia, copiii, nepoþii, soacrele, unchii, bunicile) ºi apropiaþii (apropiatele), în nobilul scop de a sluji comunitatea, ei devin niºte singuratici, niºte neînþeleºi. Toatã ziua la birou, în dosare, în audienþe, pe drumuri, în ºedinþe, la protocoale ºi plicticoase adunãri festive, baºca la televizor ºi în ziare. Sînt mulþi care, de ani ºi ani, nu mai au ºi ei o zi liberã, un week-end, un concediu (?!). E absolut infernal! Viaþa de politician român (ºi, implicit, nemþean) actual, este de netrãit. Nu înþeleg, totuºi, de ce capoteazã atît de puþini, proporþional cu imensa presiune ºi multiplele privaþiuni la care sînt supuºi! Iar cînd unii renunþã, întîmplãtor sau nu, o fac prin uºa din spate, în huiduielile nedrepte ale presei ºi cetãþenilor.
Interesul personal, pofta de putere, incultura, diletantismul, prostia, meschinãria, cabotinismul, duplicitatea, nepotismul...
Altfel, nu! Altfel, ei rezistã cu stoicism, chiar eroic, depãºesc toate neplãcerile vieþii de persoanã publicã, se lasã scuipaþi ºi blamaþi, se lasã terfeliþi ºi arãtaþi cu degetul, dar rezistã. ªi o fac numai ºi numai pentru binele comunitãþii pe care o reprezintã, pentru binele electoratului, al oamenilor care i-au bãgat în... urnã.
Iar dacã, întîmplãtor, cad de pe cai, îi vezi, în scurt timp, cum revin la verticalã cu o îndîrjire demnã de cauza pe care o reprezintã: Pentru electorat, pentru oameni! Sau, cu o durere de neimaginat, îºi schimbã partidul, ideologia ºi convingerile, punîndu-ºi cenuºã în cap. Dupã care, se scuturã de cenuºã ºi o iau de la celãlalt capãt.
La întrebarea: „Ce-i mînã pe ei în luptã?“, ar mai fi ºi alte rãspunsuri care nu-mi plac deloc: Interesul personal, pofta de putere, incultura, diletantismul, prostia, meschinãria, cabotinismul, duplicitatea, nepotismul, mîrlãnia, orgoliul, nesimþirea, lipsa de scrupule, cacealmaua la rang de diplomaþie, interesul personal, parcã am mai zis despre acest interes personal? Ce înseamnã acest interes personal? Oare din acest motiv jenant, mercantil ºi oarecum penibil candindeazã ei ? E ca la tîrg, ca la vîndut gogoºi? Acolo unde cine þipã mai tare are mai mult succes? Nu se poate! Eu unul, chiar dacã o sã mã consideraþi naiv, nu cred aºa ceva. Pãi, nu-i vedeþi cu cîtã generozitate oferã sacoºe cu alimente defavorizaþilor? Din puþinul lor, aleargînd prin pieþe ºi magazine, cumpãrã ulei, zahãr, portocale, carã sacoºe, îºi obligã soþiile sã coacã toatã ziua cozonaci ºi sã vopseascã ouã, pentru a putea oferi amãrîþilor o bucurie de Paºte, o razã de luminã în ochi, o mãslinã, o sacoºã. Ei sînt „sacoºarii“ noºtri electorali. Ei sînt oamenii care s-au lãsat fotografiaþi ºi lipiþi pe panouri, pe stîlpi, pe garduri, conform legii, au fãcut spume la microfoane, pe scene luminate sau improvizate ºi ºi-au bãgat pantofii în glodurile satelor ºi comunelor, acuzaþi pe nedrept de populism. Adevãrul este cã ei ºi-au propus niºte scopuri nobile, pentru care se sacrificã, pînã ºi în somn, pentru comunitate, cu o consecvenþã pe care noi, ãºtilanþi, nici nu ne-o putem imagina. Ei sînt niºte generoºi ce retrãiesc drama celor care, de-a lungul istoriei omenirii, ºi-au iubit aproapele pînã la sacrificiu. Na, cã m-a buºit plînsul! Scuze!
FOTO: Paºte Fericit, electorat nemþean!
|
Autentificare
