 „Iustin Pîrvu sau urcarea pe Muntele Sfînt al Ceahlãului“
• noi mesaje pentru pãrintele Iustin Pîrvu, de la Mãnãstirea Petru Vodã • alte ºi alte personalitãþi din strãinãtate îºi aratã nedumerirea pentru schimbarea „Stareþului de pe Ceahlãu, pãrintele Iustin Pîrvu“ • „de la 1992 încoace, sacralitatea acestui Munte a fost revitalizatã de Iustin Pîrvu, nãscut în satul Poiana Largului, judeþul Neamþ, într-o familie de þãrani. Universitãþile lui au fost viaþa simplã þãrãneascã, o modestã ºcoalã preoþeascã, un calvar ostãºesc pînã la Don, în cel de al doilea rãzboi mondial, apoi necontenit, ºi pentru mulþi ani, pînã în 1964, necruþãtoarele închisori comuniste. ªi apoi, iar ºi iar, smeritã viaþã monahalã. ªi în tot acest timp, a crezut cu toatã puterea fiinþei lui în Dumnezeu ºi în rostul fiinþei omeneºti, ca parte din lumina prin care se manifestã Dumnezeu“ • Schimbarea stareþului de la Mãnãstirea Petru Vodã, pãrintele Iustin
Pîrvu, printr-o decizie a Mitropoliei Moldovei, continuã sã suscite
interes. Dupã ce în Monitorul au fost publicate scrisori deschise, trimise de Artur Silvestri, preºedintele Asociaþiei Române pentru Patrimoniu ºi al Asociaþiei Scriitorilor Creºtini din România, Patriarhului Bisericii Ortodoxe, membrilor Sfîntului Sinod ºi Mitropolitului Moldovei, revenim cu noi mesaje, în care diverse persoane îºi exprimã surprinderea faþã de înlocuirea stareþului
Iustin. „Hristos a înviat! Fie ca pacea ºi bunãvoirea sã ne facã sã alungãm rãul ce ne ameninþã ºi sã ne aducã gîndul bun, înfãptuitor ºi senin, nouã ºi celor ce vor fi pe pãmînt, dupã noi, vorbind ºi trãind româneºte“, îºi începe mesajul scriitoarea Antonia Iliescu, din Belgia.
„ÃŽngerul de la poalele Ceahlãului a strigat“
Citind mai mult despre viaþa zbuciumatã a pãrintelui Iustin Pîrvu, mi-am dat seama ce înseamnã pentru acest om sfînt ºi dãruit îndepãrtarea din funcþie. Dar de-ar fi numai îndepãrtarea dintr-o „funcþie“! Este, din pãcate, cu mult mai mult ºi mai grav. Am înþeles cã el ºi-a pus toatã viaþa în acea mãnãstire pe care a ridicat-o, toatã viaþa lui imaginatã prin chilii de puºcãrii. Acea mãnãstire era, cred, pentru el, un fel de eliberare de sub nedreptãþile pe care i le-a fãcut viaþa, cu mîna bolºevicilor ºi comuniºtilor, „fraþi“ de neam. Aºadar, nu mã mir cã „ÃŽngerul de la poalele Ceahlãului a strigat“ ºi a strigat atît de tare, cã s-a auzit în cele 4 colþuri ale lumii. ÃŽngerul a strigat, însã, înainte de ÃŽnvierea lui Hristos. A strigat tocmai pentru ca ÃŽnvierea Domnului sã nu o întîmpinãm cu un mare pãcat. Fiindcã scoaterea unui om bãtrîn ºi sfînt din casa lui, în care oamenii ºi Dumnezeu nu erau decît un trup ºi o fiinþã, scoaterea lui din mãnãstire este tot atît de gravã ca ºi sechestrarea lui într-o celulã de puºcãrie. I s-a luat casa, i s-a luat pîinea, i s-au luat credincioºii din prag. Nu mã mir cã «ÃŽngerul a strigat»Âºi bine a fãcut! Sper sã audã înaltele feþe bisericeºti cãrora le-aþi trimis mesajul „ÃŽngerului de la poalele Ceahlãului“ care îndeamnã spre repararea greºelii.
Cu drag ºi cu speranþã cã binele va învinge, Antonia
„Pentru stareþul de pe Ceahlãu, pãrintele Iustin Pîrvu“
Apel adresat Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române ºi membrilor Sfîntului Sinod. Noi, cei ce iscãlim aceastã scrisoare, ca ºi nenumãraþi români din toatã lumea, am aflat cu tulburare cã printr-un act de nechibzuinþã, stareþul Mãnãstirii Petru Vodã de la Poiana Teiului, din þinutul Ceahlãului, pãrintele Iustin Pîrvu, a fost înlocuit de la conducerea obºtii ce o înfiinþase, invocîndu-se motivul vîrstei
înaintate. Meritele pãrintelui stareþ Iustin Pîrvu nu mai trebuie evocate aici, cãci sînt cunoscute unanim; de aceea, nu vom spune nimic despre preþuirea milioanelor de poporeni ce îl socotesc „ÃŽnvãþãtorul Moldovei“, cãci aceasta se ºtie pretutindeni. De aceea, dreptul lui de a fi lãsat în locul ce l-a ales ºi care este consecinþa unui gest de înfãptuitor, ni se pare un drept ctitoricesc ºi, ca atare, aflat în afara competenþelor unei decizii administrative.
În consecinþã, solicitãm fireascã îndreptare ce se aºteaptã de la cei care trebuie sã o facã fiindcã nimeni ºi nimic, indiferent cine este, nu va putea sã alunge ºi sã ºteargã cu nesãbuinþa contribuþia pãrintelui Iustin Pîrvu la întãrirea încrederii în Binele veºnic, mai de trebuinþã astãzi, la noi, decît oricînd. Cel ce a greºit sã se îndrepte, cel ce a tulburat turma sã se strãduiascã sã o adune, cel ce a fãcut pasul greºit sã îl retragã ºi va fi rãsplãtit fiindcã se smereºte.
Cu fiiascã dragoste, în numele Asociaþiei Române pentru Patrimoniu, preºedinte executiv dr. Artur Silvestri
„Iustin Pîrvu sau urcarea pe Muntele Sfînt al Ceahlãului“
De peste 30.000 ani, poate chiar de la apariþia omului în spaþiul de genezã al poporului român, Ceahlãul adunã manifestãrile sacre ale omului, Ceahlãul este munte sacru, Coloanã a Cerului ºi loc de
mîntuire a omului. Chiar ºi în cele mai dure timpuri ale Marelui Gheþar paleolitic, locuirea Ceahlãului a fost mereu intensã ºi toate reperele arheologice aratã cã ºi atunci, ca ºi acum, în alt fel de timpuri dure, menirea locuirii omeneºti a Ceahlãului era ºi este una
sacrã. Atunci cînd un cãrturar, Dimitrie Cantemir, scria de Ceahlãu ca despre un Olimp al antichitãþii, asta avea în vedere: cã ºi înaltele curþi adunate la Constantinopol ºtiau cã Ceahlãul este Munte Sfînt. De la 1992 încoace, sacralitatea acestui Munte a fost revitalizatã de Iustin Pîrvu, nãscut în satul Poiana Largului, judeþul Neamþ, într-o familie de þãrani. Universitãþile lui au fost viaþa simplã þãrãneascã, o modestã ºcoalã preoþeascã, un calvar ostãºesc pînã la Don, în cel de al doilea rãzboi mondial, apoi necontenit, ºi pentru mulþi ani, pînã în 1964, necruþãtoarele închisori comuniste. ªi apoi, iar ºi iar, smeritã viaþã monahalã. ªi în tot acest timp (s-a nãscut la 10 februarie 1918) a crezut cu toatã puterea fiinþei lui în Dumnezeu ºi în rostul fiinþei omeneºti ca parte din lumina prin care se manifestã Dumnezeu. Dupã 1989 a vrut sã se retragã în cea mai adîncã sihãstrie, dar voia Domnului a fost sã meargã la Muntele Sfînt al Ceahlãului ºi sã construiascã acolo, pe un loc sfinþit de strãmoºi, Mãnãstirea „Sfîntul Petru“. Ucenic al pãrintelui Cleopa (la Sihãstria Neamþului), a devenit, între timp, el însuºi mare duhovnic ºi aprinzãtor de foc duhovnicesc în inimile a sute de cãlugãri. Dupã construirea Mãnãstirii „Petru Vodã“, zeci de mii, sute de mii de credincioºi au reluat pelerinajul spre Muntele Sfînt al neamului românesc, atraºi de lumina blîndã a acestui om simplu ºi modest, pentru care trecerea durã a timpului a însemnat doar încã ºi mai multã iradiere de bunãtate, rãbdare ºi luminã. Rostul acestui scris, însã, nu este sã-i mai arãtãm încã o datã calitãþile de om sfînt. Mulþi le cunosc ºi fãrã scrisul acesta, ºi fãrã alte scrisuri. Or, încercãrile prin care trece ºi neamul românesc ºi ortodoxia în ultima sutã de ani sînt deosebit de grele. Sînt poate cele mai grele prin care a trecut vreo naþiune europeanã în acelaºi timp. Doar în Basarabia poporul român a pierdut între 1940 ºi 1952 aproape un milion de oameni (din 3,2 milioane). Apoi a venit o nouã ºi teribilã încercare, comunismul. Dupã 1989, ºi în România, ºi în Basarabia, ºi în Bucovina, alte încercãri, provocate ºi de sãrãcirea istovitoare a românilor, ºi de ignoranþa elitelor politice ºi intelectuale, ºi de diversiunile de tot felul, mai ales a celor mesianice ºi geopolitice, nu ne-au adus nici pace, nici bunãstare. Iar integrarea în NATO ºi UE au fost întîrziate mai ales prin efortul unor minþi nihiliste, majoritatea provenite din familiile foºtilor criminali bolºevici, care au destabilizat spaþiul etno-cultural romînesc cu legendele nihiliste, ateiste ale demitizãrii, trãirii biologice numai acum, ale distrugerii tradiþiilor strãmoºeºti ºi ale strãmoºilor ºi, mai ales, cele ale distrugerii credinþei noastre ortodoxe. ªi atunci, parcã din senin, a renãscut, mai ales în preajma Ceahlãului, uriaºa forþã duhovniceascã a neamului românesc care a echilibrat balanþa devenirii noastre, ba chiar putem spune cã a înclinat-o cu putere spre partea Binelui ºi a Luminii. Anume aceºti oameni, unii simpli de tot, ca pãrinþii Cleopa, Papacioc, Iustin Pîrvu sau Sofian, alþii, cu înalte studii teologice, dar ºi cu cele închisoriceºti, ca Antonie Plãmãdealã sau Bartolomeu Anania (care a dat poporului român ºi o nouã, superbã, redacþie a Bibliei), alþii strãluminaþi, ca pãrintele Dumitru Stãniloae, ne-au dat lumina pentru a se vedea drumurile cele bune în ceaþã tulbure a globalizãrii. Anume ei, cu blîndeþe ºi rugãciune, cu smerenie ºi iubire, fãrã a striga pe la televiziuni sau prin ziare, fãrã a umbla cu toiagul din poartã în poartã, fãrã a impune nimãnui cosmogonii sau politichii, au adunat zecile de milioane de români lîngã moaºtele Sfintei Paraschiva la Iaºi, sau lîngã cele ale Sfîntului Dumitru la Bucureºti, sau lîngã cele ale Sfantului Ioan la Prislop, dar ºi la sutele de mãnãstiri româneºti ºi la multele mii de biserici româneºti din întreaga lume.
Am putea spune cã numai prin biserica ortodoxã ºi duhovnicii ei ne-am pãstrat unitatea de neam ºi de credinþã, adicã am dat ºanse poporului român pentru toatã ziua de mîine. Acest om minunat, acest cãlugãr strãluminat, Iustin Pîrvu, ca ºi mulþi alþi duhovnici români din ultimii 10-15 ani, nu au avut nevoie nici de Sorbona, nici de Oxford, nici de altã mare universitate sau ºcoalã a lumii ca sã se manifeste ca uriaºe forþe spirituale ºi ca neclintite firi vizionare. Ci numai de omeneasca virtute de a se fi nãscut într-o simplã ºi modestã familie de þãrani români, uneori în preajma Ceahlãului, a Muntelui Sfînt al neamului nostru din timpurile noastre cele mai vechi, din timpurile noastre primordiale. Dar cu logosul dumnezeiesc în inimã. Dar cu apropierea de Dumnezeu prin iubire... Poþi sã ai în buzunar sau în CV toate diplomele tuturor universitãþilor lumii, dar dacã nu ai în inimã lumina blîndã a lui Dumnezeu degeaba intri fie ºi pe porþile Ierusalimului. Andrei VARTIC, Chiºinãu
De la facerea lumii, Ceahlãul a fost unul dintre marile noduri energetice, prin care ne-am pãstrat credinþa ºi fiinþa. Aici, odinioarã, era Athosul pãmîntenilor din arcul Carpaþilor. Pãrintele Iustin este un stîlp al rezistenþei prin credinþã ºi pãstrare a valorilor spirituale cu care ne-a înzestrat Dumnezeu. Nu-l ocrotim noi, îl va ocroti Dumnezeu ºi cei care încearcã sã-l clinteascã din locurile sale vor fi puºi în neagrã uitare.
|
Autentificare
