Da, extremele se ating
Cu zece luni înaintea preconizatei admiteri a României în Uniunea Europeanã ºi cu trei sãptãmîni înaintea unui Raport decisiv pentru scopul de mai sus, apele s-au mai limpezit la Bruxelles în ceea ce ne priveºte. De fapt, dupã Raportul din 3 aprilie a.c. al lui Olli Rehn - favorabil peste aºteptãri - mai multe lucruri s-au schimbat pe aici. Pe de o parte, cîþiva eurodeputaþi din Franþa (mai ales), Spania ºi Italia au început o campanie declaratã pentru redeschiderea adopþiilor internaþionale de copii din România. Deºi nu are susþinerea grupurilor politice europene, campania este suficient de puternicã încît sã necesite reacþii repetate de la Bucureºti. O altã consecinþã majorã este legatã de mass-media: nu cred cã s-a întîmplat vreodatã, în toatã istoria presei noastre, ca ziarele ºi audio-vizualul din þarã sã fie monitorizate cu atîta sîrg. Toate scandalurile, acuzaþiile, dramele, aberaþiile º.a.m.d. de la noi ajung atent filtrate la Parlamentul European, pe masa de lucru a celor ce au un cuvînt de spus. Ei bine, acum putem sã spunem clar: în principiu, cele trei grupuri politice principale - adicã (în ordinea mãrimii) creºtin-democraþii, socialiºtii ºi liberalii - s-au declarat de acord cu aderarea României ºi Bulgariei în 2007. E limpede cã aceste douã þãri nu sînt cu totul pregãtite, dar - cum spunea francezul Pierre Moscovici, unul dintre raportorii pentru România - nici o þarã nu a fost cu totul pregãtitã în momentul admiterii sale.
E curios, însã, cine ne este împotrivã: extrema dreaptã, extrema stîngã ºi „verzii“ (ecologiºtii). Fiecare cu motivele sale: extrema dreaptã ar dori o Europã Occidentalã închisã, în care sã se intre greu ºi în numãr mic; extrema stîngã poate cã e supãratã pe Europa de Est (oare, pentru eºuarea proiectului comunist?) ºi, dupã cum azi e împotriva României ºi Bulgariei, ea s-ar fi opus ºi admiterii celorlalte 10 þãri intrate în mai 2004. Cei mai simpatici - dacã le pot spune astfel - sînt „verzii“. Aceºtia sînt un fel de Gicã-contra ai Parlamentului European. Dacã cele trei mari grupuri politice spun cã e zi afarã, ei spun aproape automat cã e searã; dacã ceilalþi vãd alb, ei vãd negru º.a.m.d.
Trebuie sã recunoaºtem, este foarte interesantã aceastã alãturare a adversarilor. Descoperim ºi noi, pe pielea noastrã, ceea ce toate democraþiile continentului ºtiau de mult: cã extremele politice se atrag, se completeazã ºi sînt complementare. Între foarte-dreapta ºi foarte-stînga se întinde un cordon ombilical al extremismului, un front comun împotriva democraþiilor liberale din Europa. În spatele acestor partide se aflã exaltaþii care vor scoate, de 1 Mai, în mai multe capitale europene, steagul roºu în stradã, precum ºi neo-naziºtii ce ameninþã cu scandaluri în Germania, pe durata Campionatului Mondial de fotbal din varã.
Altfel spus: aflãm ºi noi cã, de fapt, extremele politice îºi dau mîna, pe la spatele nostru, împotriva noastrã.
|