 Izvorul Tãmãduirii
Izvorul Tãmãduirii, aceastã mare sãrbãtoare a creºtinãtãþii ortodoxe, are o istorie veche de 1.500 de ani, avîndu-ºi originea în perioada domniei împãratului bizantin - Leon cel Mare, elvavios ºi binecredincios. Pe cînd încã nu era pe tronul Bizantului, Leon a întîlnit un orb, pe care l-a luat de mînã spre a-l cãlãuzi. Acest bãtrîn, însã, era un om luminat de Dumnezeu ºi neîncetat predica creºtinilor cã, în pãdurile imperiale, sînt izvoare ºi lacuri ce sînt ocrotite de Maica Domnului, apãrãtoarea sihaºtilor din acele locuri. Tradiþia spune cã cei doi, afundaþi în discuþiile lor teologice, despre marele praznic al ÃŽnvierii Domnului, s-au rãtãcit în acele sãlbatice împrejurimi împãdurite. Bãtrînul i-a cerut lui Leon apã de bãut, dar negãsind, s-a întristat. Atunci, un glas de sus i-a spus: „Nu este nevoie sã te osteneºti Leon, cãci apa este aproape. Pãtrunde, Leone împãrate, mai adînc în pãdurea acesta! ºi luînd cu mîinile apã tulbure potoleºte setea orbului ºi apoi udã cu ea ochii cei nevãzãtori ºi se va cunoaºte de îndatã cine sînt Eu“. Minunea s-a petrecut în clipa în care tînãrul a fãcut întocmai cum i s-a relevat de sus, ºi a descoperit într-o poianã un izvor miraculos cu „apã dumnezeiascã“. Dupã ce ºi-au potolit setea, Leon i-a atins cu apã ochii orbului, care ºi-a recãpãtat lumina. „Maica Domnului, eºti aici! Te-am gãsit!“, a strigat bãtrînul cu lacrimi în ochi. Copleºit de minune, Leon a cãzut în genunchi ºi a rostit: „Am vãzut lumina cea adevãratã, pe Maica Preacuratã... Aici este Izvorul Tãmãduirii... fîntîna dãtãtoare de sãnãtate“. Bãtrînul înþelept i-a prezis lui Leon cã, nu dupã multã vreme, va ajunge împãrat. Prima grijã a noului împãrat a fost sã ridice o bisericã în cinstea Maicii Domnului, lîngã izvorul dãtãtor de tãmãduiri, cu apã miraculoasã. Minunile n-au încetat sã se petreacã, în acel dumnezeiesc loc. ÃŽmpãratul Iustinian, al Bizanþului, s-a vindecat ºi el de suferinþã, la acel izvor, fapt pentru care a ridicat, în secolul VI, o bisericã impunãtoare pe locul celei vechi, care va fi refãcutã ºi înzestratã cu odoare de preþ de cãtre succesorii sãi: Vasile Macedoneanul ºi fiul acestuia, Leon cel ÃŽnþelept.
Tradiþie ºi continuitate
Secolele au trecut unul dupã altul ºi, în ciuda vitregiilor istoriei, Izvorul Tãmãduirii de la Constantinopol nu a secat niciodatã, aducînd celor credincioºi bucurie ºi vindecare sufleteascã ºi trupeascã. Dupã primul rãzboi mondial, statul turc, pe teritoriul cãruia se aflã acest binecuvîntat izvor, a reamenajat zona, transformînd-o într-o adevãratã oazã de odihnã ºi tratament, pãstrîndu-i însã numele de Izvorul Tãmãduirii. Eparhia Romanului are un astfel de loc presãrat cu izvoare tãmãduitoare, la Slãnic Moldova, unde, în luna iulie 1801, a fost descoperit primul izvor mineral, iar, de atunci, pelerinii din întreaga lume poposesc temporar, pentru vindecarea unor afecþiuni. ÃŽn Vinerea de dupã Paºte, la sãrbãtoarea Izvorul Tãmãduirii, este un frumos obicei la creºtini sã se sfinþeascã apa, apoi, cu aceasta se stropesc întîi casele, fîntînile, troiþele, precum ºi creºtinii, în amintirea evenimentului petrecut în jurul anului 454 la Constantinopol, cînd acel orb a primit, de la Maica Domnului, tãmãduire prin intermediul apei sfinþite. ªi noi serbãm cu mare evlavie ºi bucurie aceastã zi, rugîndu-ne Maicii Domnului, cum zice o cîntare bisericeascã. „Izvor eºti cu adevãrat stãpînã, al apei celei vii, cã Tu speli bolile cele cumplite, Cea ce ai izvorît pe Hristos, apa cea de mîntuire...“.
|
Autentificare
