 Calea cãtre Dumnezeu
• In memoriam Zoe Dumitrescu-Buºulenga Izvorînd de undeva de sub poala pãdurii de cetini bîntuite de ceþuri, uliþa îngustã strãjuitã de cîteva case rãzleþe pogoarã arcuitã cãtre inima vãii de-a lungul cãreia s-a aciuat satul ºi suflarea omeneascã.
ÃŽn bãtãtura împrejmuitã cu gard nou de sîrmã împletitã, casa adastã pe temelia de piatrã de unde se revarsã douã scãri abrupte. Deasupra verandei prelungi, cu ferestre încercãnate de glafuri, un fel de foiºor se ridicã semeþ deasupra coperiºului ºi a streºinilor late, pãrînd cã scruteazã orizontul dealurilor de cealaltã parte a vãii. ÃŽn vecinãtate, alte acareturi strãjuite de pomi, flori ºi tufe de meriºor japonez, cuºca dulãului aprig, priponit în legãtoare, alãturi de care se gudurã liber cãþelul clãpãug Lache, o rãscruce de alei de piatrã ºi, în stînga, bãtrînul nuc sub ramurile cãruia stau înfipte în tihna locului o masã verde ºi douã bãnci prelungi. Grãdina curge la vale, în valuri verzi de iarbã tînãrã, cãtre inima satului, lãsînd sã se întrevadã printre ramurile înflorite turnurile temeinice ale Mãnãstirii ºi clopotniþele noi ºi sclipitoare ale Bisericii „Sfîntul Ioan“.
Noaptea vor fi trecînd, nu o datã, sfinþii pe uliþã, binecuvîntînd locurile aceste din inima cãrora s-a ridicat cãtre ceruri lãcaºul lui Dumnezeu. Doamna nu e acasã. S-a pornit grabnic, în zilele Patimilor, primenindu-se pentru o lungã cãlãtorie, cãtre sfintele þinuturi ale Domnului. Avea sã o sãvîrºeascã ceva mai tîrziu, dupã ce a stat prelung în cugetare, departe de izvorul de hodinã ºi smeritã supuºenie în care se scãldase în rãstimpuri cîteva zeci de ani, cumpãnind între deºertãciunile lumii acesteia ºi veºnica hodinã întru credinþã dupã care tînjise.
Altarul
Înlãuntrul micii odãi nãpãdite de lumina ferestrelor ornate cu perdele strãvezii ºi încadrate de cîte douã valtrapuri roºii, totul e în bunã rînduialã ºi întocmai cum le-a lãsat.
Pe o canapea acoperitã cu o cuverturã roºie de catifea, un ursuleþ bosumflat - fiecare om are o mascotã, nu-i aºa? - stã cuminte între doi puiºori de pernã ºi o pãturã îndoitã aºezatã la cãpãtîi. Deasupra, un tablou cu uneltele zidarului, o icoanã ce ocroteºte nopþile ºi o tapiserie cu chipul Maicii Domnului. ÃŽntre canapea ºi fotoliu, o noptierã pe care vegheazã un aparat de radio cu tranzistori ºi o veiozã în chip de lampã strãveche. ÃŽn celãlalt colþ, strãjuit de lumina ferestrelor, „altarul“. Aºa îi plãcea sã denumeascã acest colþ de odaie ce privegheazã biroul. Un loc în care trupul, sufletul ºi cugetul se gãseau ºi se regãseau, de fiece datã, la locul lor firesc.
Un tablou de pãrintele Bartolomeu Dolhan, care supravieþuieºte celui ce l-a zãmislit de peste douã decenii, icoana casei vegheatã de mici sfeºnice, candele ºi nenumãrate alte icoane, ºi o micã bibliotecã esenþialã, de campanie, din care nu lipsesc bibliile ortodoxe ºi catolice.
Masa tãcerii
Pe masa din lemn de brad lãcuit adastã într-o oarecare neorînduialã sau, poate, într-o orînduialã bine ºtiutã de cea care le rãsufla asuprã-le, mai multe cãrþi: Noul Testament, marea iubire de care nu se despãrþea niciodatã, un florilegiu de Artur Silvestri: „Zoe Dumitrescu Buºulenga - Opera încoronatã“ (Carpathia Press, 2005), Cartea de rugãciuni „Rugaþi-vã neîncetat!“ de pãrintele Marc Antonie Costa de Beauregard (Editura Institutului biblic ºi de misiune a Bisericii Ortodoxe Române), Bartolomeu Anania „Cartea deschisã a ÃŽmpãrãþiei“, Andre Scrima „Duhul sfînt ºi unitatea bisericii“ ºi „Teme ecumenice. ÃŽnþelepciune ºi credinþã“, Grigore Ilisei „Repede privire asupra miracolului chinez“, Marc Aureliu în ediþie Flammarion, „Zece convorbiri de amurg cu Antonie Plãmãdealã, urmate de douãzeci ºi opt de scrisori de altãdatã“, Artur Silvestri „Marea hieroglifã“ - Utopie ºi restauraþie la Mãnãstirea Sîmbãta de Sus“ ºi „Modelul ºi memoria - Mitropolitul Antonie Plãmãdealã în efigie“ ºi, evident, chiar Antonie Plãmãdealã „Contribuþii istorice privind perioada 1918-1939“.
Cîteva ziare, printre care Adevãrul literar ºi artistic ºi Evenimentul Zilei, pliante ºi reclame comerciale trimise din Bucureºti stau alãturi de cîteva articole decupate sau xerografiate: Devenirea întru fiinþã (despre Brîncuºi), Modelul omului mare (Artur Silvestri) ºi de corespondenþa cu: Virgiliu Radulian, Silviu Mihãilã, Vasile Vetiºanu, Valeriu Bîrlan, Maria Cogãlniceanu, Mãdãlina Bunescu, Artur Silvestri, Andrei Pandrea, Letiþia Suciu, Dan Lupescu, Matei Romeo Pitulan sau Universitatea din Viena. Pe un colþ al mesei, lîngã o vazã cu trei flori triste, un fel de clondir de sticlã plin cu pixuri ºi creioane.
Muzicã ºi medicamente
Un CD player portabil cu cãºti ºi compact discuri din „Viena Master Series“. ªi ce gusturi: Capriciul italian op. 45 de Ceaikovski, Concertul pentru pian nr. 20 KV 466 de Mozart, Preludiu la „Dupã-amiaza unui faun“ de Claude Debussy, Concertul nr. 1 în Si bemol op. 23 ºi Uvertura Solenel de Ceaikovski, alãturi de cîteva cutii cu medicamente: Nifedipin, Nospa, Vitamina C cu propolis...
Felicitãrile de Paºti n-au mai apucat sã-ºi cunoascã destinatarii. Au rãmas albe, neprihãnite, veghind cu gîndurile neîmplinite singurãtatea odãii. Alãturi de ele, cîteva casete audio, reviste, ba chiar ºi un portofel. În ultima sãptãmînã a citit cu asiduitate cartea lui Bartolomeu Anania. Îi plãcea sã scrie pe verandã, mai ales în zilele mai friguroase. Cînd era cald ºi se afla mai în putere, înºiruia cuvinte la masa de sub nucul semeþ.
Singurãtatea Bibliotecarului
Alãturi de toate acestea, un teanc de foi acoperite cu scrisul acela ordonat, cursiv, citeþ, inteligibil ºi fãrã corecturi. Sînt ultimile gînduri aºternute pe hîrtie ºi ultimile pagini pe care le-a zãmislit. Citesc repede, la întîmplare, una care are drept titlu „Jurnal de Bibliotecã“. Cu majusculã, asemeni lui Dumnezeu. ªi Bibliei... E un omagiu adus unui prieten de departe:
„Se va fi gîndit vreodatã cineva la singurãtatea Bibliotecarului? A aceluia care de dimineaþa ºi pînã seara, în fiece zi, strãjuieºte glasurile tãcute ale sutelor, ba chiar miilor de cãrþi pe care le are în grijã. Dar muþenia acestor interlocutori de pe rafturi nu-i face decît mai grea solitudinea. Ar vrea sã ºtie poate, ºi el, (aici a schimbat pixul) despre ce vorbeºte fiecare, ce vremi, ce oameni, ce întîmplãri trãiesc în acele pagini, trecute toate prin viaþa pãstorilor respectivi. Dar colecþiile de ziare ºi reviste ce închid în ele din viaþa modernã atît de palpitantã cele mai interesante momente? Cît ar dori sã le simtã pe toate, ca sã se simtã ºi el implicat în lume, lumea aceasta atît de schimbãtoare ºi totuºi atît de interesantã! Aºa a gîndit mai bine de treizeci de ani, între rafturi de bibliotecã Matei Romeo Pitulan ºi în special în anii petrecuþi în liniºtea Academiei di Romania în Roma.“
Povãþuitorul
Maica Eufrosina, cea care i-a stat aproape în evadãrile de la Vãratic timp de trei decenii, întîmpinã la început curiozitatea noastrã cu oarecare rezerve. E obositã, tristã ºi luptã cu gîndul cã Doamna nu va mai sãlãºlui, chiar vremelnic, în leagãnul credinþei, ci numai în sufletul ºi cugetul celor care au cunoscut-o ºi au înþeles-o. Dar credinþa în Dumnezeu ºi îndelungatul exerciþiu al schimniciei o face sã priveascã totul cu împãcare. Mã studiazã încercînd sã deturneze iniþiativa jurnalisticã, dar dupã ce mã arãt vrednic de a cunoaºte teritoriul acesta impregnat de pace, liniºte ºi cucernicie, pãrãseºte atitudinea reticentã ºi se lasã prinsã în vîltoarea amintirilor.
„Eu am cunoscut-o pe doamna academician la sfîrºitul lui '76. Era aici, în gazdã la mãicuþa Benedicta care, dupã doi ani, a plecat în America, la maica Alexandra, prinþesa Elena. Dar venea mai demult. Era bunã prietenã cu Valeria Sadoveanu pe care tot aici am gãsit-o. Venea în fiecare varã cîte trei luni. Se þineau un fel de seri culturale cu Profira, Valeria, cu Lili Teodoreanu, cu Ionel Teodoreanu, cu Bartolomeu Anania...
Mi-a plãcut sã trãiesc în acest mediu plin de spirit ºi culturã. Eu vin din partea Sucevei, din satul lui Eusebiu Camilar, Udeºti. M-am simþit foarte bine aici. Mãicuþa Benedicta era o fiinþã luminatã, absolvise ªtiinþele naturii ºi Teologia. Iar Doamna, cine nu ºtie?, era o personalitate recunoscutã.
Cînd doamna Valeria Sadoveanu îºi trãia ultimele clipe, i-a spus: «Eu mã pierd, dar dumneata sã ai grijã de mãicuþe ca de ochii din cap. Sã nu le pãrãseºti niciodatã». Iar doamna Zoe i-a promis ºi a asigurat-o cã aºa va face.
ªi s-a þinut de cuvînt. Era foarte aproape. Cum sã vã spun? Aveam vreo ºaptesprezece ani, era ca o mamã duhovniceascã. A înlocuit-o foarte grabnic ºi uºor pe mãicuþa Benedicta. Cu rugãciunile pe care le fãcea, prin comportamentul ei, n-am simþit nici o clipã cã îmi lipseºte un povãþuitor. Avea ochii plînºi, vorbea cu mine foarte aproape, mã mîngîia, îmi spunea mereu cum trebuie sã fie un cãlugãr, ce cale trebuie sã urmeze un cãlugãr tînãr spre a ajunge la o viaþã duhovniceascã adevãratã, întru sfinþenie.“
Mama duhovniceascã
La un moment dat, maica Eufrosina pare frãmîntatã de un gînd reprimat. În cele din urmã se hotãrãºte:
„Asta chiar doream s-o spun cuiva... Eu mã adresam dumneaei cu doamna profesoarã, doamna academician, iar dumneaei mi-a spus: «Nu aºa mãicuþã, nu aºa!». «Dar cum sã vã spun?» am întrebat. «Cum ai dori matale sã-mi spui mie?». Totdeauna vorbea cu mine cu matale. «Eu aº dori din suflet sã vã spun mamã». S-a luminat la faþã ºi cu chipul plin de fericire mi-a spus: «Asta-i bucuria vieþii mele. Mi-am dorit foarte mult sã am copii ºi Dumnezeu nu mi-a dãruit». S-a bucurat foarte tare. S-a dus la domnul Apostol, soþul ei, ºi i-a spus: «Am gãsit o fatã. Mi-a zis mama. Tu ce zici?». La care domnul a rãspuns: «Pãi, aº dori ºi eu, din suflet, sã-mi spunã tata». ªi de atunci, aºa le-am spus: mama ºi tata. Domnul Apostol s-a pierdut acum doisprezece ani.“
Între Vecernie ºi Utrenie
Maica Eufrosina pare fascinatã de modelul de viaþã monahalã pe care i l-a oferit Doamna:
„Veneau mulþi oaspeþi pe aici. Dar vreau sã vã spun cã atunci cînd bãtea clopotul de Vecernie, dumneaei lãsa pe toatã lumea la masã ºi pleca undeva. Am gãsit-o odatã, cu totul întîmplãtor în chilia înaltului Pimen de la Suceava - e camera de aici, din spate. Stãtea în genunchi ºi se ruga. Se ruga profund. ÃŽi plãcea sã se roage în tainã, nestingheritã. Seara cobora la bisericã, la Utrenie.
A fost cel mai bun model al meu de viaþã cãlugãreascã. De exemplu, cînd veneam dimineaþa de la bisericã, o gãseam în fotoliu, cu Noul Testament deschis ºi cu Rugãciunile dimineþii. ÃŽmi spunea sã iau loc ca sã-mi citeascã Evanghelia pe care tocmai o auzisem ºi în bisericã. ªi îmi zicea: «Da, mãicuþã, dar vreau ca s-o auzi matale din gura mea». Avea o adevãratã slãbiciune sã citeascã foarte mult din Sfîntul Apostol Pavel. Citea tot ce gãsea: Ceaslovul, Vieþile sfinþilor... ªi se ruga, îngenuncheatã, ºi ziua ºi noaptea.“
Maicã de tainã
„A iubit enorm cãlugãria ºi ortodoxia; ºi pe cei care o slujesc. Nu o datã mi-a spus: «O sã-mi parã rãu toatã viaþa cã m-am cãsãtorit. Aº fi vrut sã rãmîn purã ºi curatã ºi sã fiu maicã. Poate îmi ajutã Dumnezeu ca mãcar pe patul de moarte sã mã cãlugãresc»“.
N-a mai avut rãbdare. Doamna Zoe s-a cãlugãrit în tainã în anul 2001 luîndu-ºi numele de maica Benedicta, poate în memoria mentorei ei într-ale sfinþeniei. Nu a purtat straiele schimniciei decît dupã ce a trecut hotarul vieþii ºi nimeni de la Vãratic nu a cunoscut acest lucru care, pe undeva, încalcã normele ºi canoanele consacrate, uzurpînd într-o oarecare mãsurã funcþia unei instituþii religioase recunoscute legal. Mai mult, la ceremonia religioasã de la Putna, reprezentantele Mãnãstirii Vãratic nu au întreprins nimic din ritualul religios care sã legitimizeze cãlugãrirea, aºa cum, din exces de zel ºi apetit pentru pitoresc facil ºi de circumstanþã, unele publicaþii au lãsat sã se înþeleagã. Ca o bunã fiicã, maica Eufrosina se simte datoare sã o disculpe: „Cum sã vã spun: cãlugãria, pe undeva, se face în intimitate. ªi apoi, Doamna ºi-a dorit foarte mult sã facã acest pas.“
Calea cãtre Dumnezeu
Ea însãºi avînd probleme cu sãnãtatea, în Vinerea Mare, maica Eufrosina a cercetat de nevoie calea cãtre tîrgul Ieºilor pe care avea s-o urmeze, o zi mai tîrziu, maica ei spiritualã. A vegheat-o apoi la Spitalul de Urgenþã Copou alãturi de sora ei, doamna Elvira Dumitrescu. ªi cum dupã operaþie Doamna se arãta vrednicã ºi dornicã a reveni în vatra monahalã a Vãraticului, maica Eufrosina a fãcut cale întoarsã pentru a primeni lãcaºul de pe vîrful dealului.
De ce s-o fi hotãrît în pripã ºi pe neºtiute Doamna a se întoarce cu faþa ºi cu toatã fiinþa la Dumnezeu?...
Epilog
Într-o notificare testamentarã, Zoe Dumitrescu-Buºulenga a fãcut precizarea cã doreºte, în funcþie de locul în care se va gãsi în momentul sãvîrºirii, sã fie coborîtã în mormînt fie la Cernica, fie la Putna, alãturi de duhovnicul ei, pãrintele Iachint. ªi i s-a fãcut pre voie. Aºa cum a hotãrît Dumnezeu.
P.S. Pentru nepreþuitul sprijin adus la realizarea acestui material, autorul îºi exprimã gratitudinea faþã de Maica Stareþã Iosefina Giosanu, care a înlesnit documentarea prin amabila ºi sincera binecuvîntare acordatã cu eleganþã ºi generozitate, maica Eufrosina Jescu, ce ºi-a învins temerile privind onestitatea presei, maica Irina, care hãlãduieºte încã între truda dumnezeirii ºi cea a supravieþuirii, ucenica Tatiana, norocoasa martorã a desãvîrºirii unui spirit ºi mulþumeºte îndatoritoarelor maici din serviciul Cancelariei Stãreþiei Vãratic.
|
Autentificare
