 Gripa TV: Mari reduceri de preþuri la gazetari
Cã nu mi-l pot scoate din minte pe hãhãitul de Gigi Becali, pe micul ecran, la emisiunea Naºului cu ochelari, susþinînd sus ºi mai ales tare, cu decibeli mulþi, cã toþi gazetarii din România pot fi cumpãraþi. Ca orice om de afaceri care se respectã, costumatul de firmã a început chiar sã avanseze ºi niºte preþuri, printre cel mai prost cotaþi la bursa Becali aflîndu-se Iosif Boda, iar printre cei incoruptibili (cã era nevoie ºi de cîteva excepþii) numãrîndu-se, desigur, gazda ºi C.T.Popescu. ÃŽn rest, domn' Gigi, cu coatele împrãºtiate pe pupitru, avea parcã în faþã o turmã de gazetari pe care-i evalua cu ochi expert: o mie, douã, trei de euro, nu mai mult, pe cap de jurnalist furajat, eventual, din buzunarul lui. Spun cã mi-a rãmas în minte, ca un cui ruginit, aceastã imagine a cinicului geambaº de oameni (jucãtori de fotbal, bonã de culturã generalã, ziariºti, notabili membri de partid de nouã generaþie etc), care are pentru fiecare un preþ, doar el fiind nepreþuit, deasupra tuturor, suveran, înconjurat de o luminã diafanã, divinã ºi, periodic, de un rîs hãhãit, de oaie cãpiatã. Culmea este cã realitatea îi dã dreptate oierului, iar la întrebarea dacã ziariºtii pot fi cumpãraþi, rãspunsul este „tranºant“: cam da?!. De la cei mai cunoscuþi, care fac sau participã la talk show-uri, pînã la cei mai mãrunþi „trãpaºi“ din nu ºtiu ce colþ de þarã, gazetarii români sînt disponibili la tot felul de compromisuri, mai mult sau mai puþin onorabile, „preþul corect“ fiind stabilit de patron. Fenomenul migraþiei de la o publicaþie la alta, de la un post TV la altul, de la un partid la altul, este o dovadã clarã cã nu fidelitatea (cu sau fãrã spor) este punctul forte al ziariºtilor, ci remuneraþia. Desigur, mai sînt ºi încãpãþînaþi cu principii de genul „Mai bine rupt în fund, decît cu fundul rupt“, dar, în general, toate schimbãrile de direcþie, de culoare ºi de discurs sînt foarte bine argumentate (normal, avem de-a face cu profesioniºti ai argumentãrii), în ideea de a nu pierde prea multe puncte în topul credibilitãþii. Oricum, în toatã aceastã afacere de vînzare-cumpãrare existã ºi un aspect pe care Gigel îl ignorã, dar care se dovedeºte a fi chiar fermentul ce dã presei noastre puterea: gazetarii pot fi cumpãraþi, ca ºi jucãtorii de fotbal, doar pentru un timp. Adicã parþial cumpãraþi. Lumea banului este una de mercenari în care fidelitãþile „conjugale“ nu-ºi mai au locul. Dacã patronii cred cã-ºi pot permite achiziþionarea unor gazetari contra unor sume tentante, se înºealã crezînd cã, în acest fel, cumpãrã ºi conºtiinþe. ÃŽncartiruit, prin forþa împrejurãrilor, într-o tabãrã, gazetarul îºi îndreaptã discursul critic, fãrã menajamente, chiar cu satisfacþia datoriei împlinite, cãtre porcãriile din cealaltã tabãrã, ignorînd scuzabil mizeria de sub propriul preº. ÃŽn felul acesta el prezintã cititorilor doar o parte din adevãr, dar este foarte bine ºi aºa fiindcã ceilalþi, din tranºee, þintesc la rîndul lor, nemilos. Cumpãrarea presei, chiar la nivel ameþitor de preºedinþie, este o iluzie. S-a dus vremea cu „Scînteia“ ºi TVR-ul unic, iar Gigi Beheecali, care-i cumpãrã pe toþi, o ia constant în barbã de la presã ºi o va lua ºi mai rãu cînd se va dumiri cã nu-i altceva decît un papagal, o marionetã cumpãratã la solduri. Nu pe bani, ci mult mai subtil, cu cecuri fãrã acoperire moralã. Aºadar, sã înþelegem cã gazetarii sînt ºi ei oameni cu nevoi, familii de întreþinut ºi rate la bãnci, cã independenþa, atît de clamatã pe frontispiciile ziarelor, dã bine ºi atît, dar ºi cã e vai ºi-amar de cei care se cred mai presus de lege ºi de presã.
-Bãã, Morarule, bãã, Naºule, cã dacã eu vreau sã cumpãr un ziarist, îl cumpãr, bã, ºi mã picteazã ãla ca pe un prinþ pe cal alb, înþelegi? Hã-hã-hã!
Aºa o fi, domn' Gigi, cã prea o zici cu foc! Cã dacã ne uitãm bine, chiar ai ceva din distincþia unui prinþ valah cãlare pe o iapã alezanã. Cît dai, boierule?
|
Autentificare
