EDITORIAL. Berbecuþii sîntem noi
Fuga lui Omar Hayssam, de sub nasul autoritãþilor române ºi probabil cu concursul lor (conºtient sau nu) reprezintã prima înfrîngere majorã a României în celebra „luptã împotriva terorismului“. Foarte aprigi în a prinde un smucit care dorea sã arunce Timiºoara în aer folosindu-se de o Dacie ºi de douã butelii de aragaz, noi - mai bine spus acele instituþii ale statului pe care noi le mandatãm cu datoria de a ne asigura securitatea - ne-am dovedit incapabili sã împiedicãm fuga din þarã a unui individ care ne-a înºelat în toate felurile posibile: ba cã e garantul eliberãrii ziariºtilor din Irak, ba cã e un comerciant lipsit de scrupule care vrea sã tragã o þeapã, ba cã e un om pe moarte, cu metastaze peste tot, ba cã e plecat în vacanþã în clinici naturiste din Carpaþi, ba cã-ºi creºte copiii prin multiplele domicilii din Bucureºti, ba cã e el, ba cã e ºoferul lui, ba cã a fugit cu berbecuþii, ba cã a plecat cu o maºinã de corp diplomatic º.a.m.d. Adevãraþii berbeci nu erau cei transportaþi pe mare, ci chiar noi, credulii.
Nici mãcar un naiv nu mai crede azi cã Omar Hayssam era doar unul dintre mulþii cetãþeni arabi pripãºiþi la noi dupã 1990 (cu stagii anterioare, cei mai mulþi). Toatã logica acestor recente evenimente - în mãsura în care existã vreuna - conduce spre ideea cã O.M. a fost puternic conectat la acea încrengãturã discretã pe care o numim în mod curent servicii secrete. Destul de bine familiarizat cu vechea Securitate comunistã ºi foarte probabil aflat într-o solidã simbiozã ºi cu SRI, Hayssam a recurs finalmente la armele pe care pregãtirea sa de pînã atunci le presupunea: atît banii - de care s-a fãcut mare caz - ºi mai ales relaþiile cu serviciile ºi cu lumea politicii, tehnicile de intoxicare ºi baloanele aburitoare lansate din cînd în cînd, prin intermediul familiei, avocaþilor sau unor jurnaliºti fie prostiþi, fie complici. Putem reciti ziarele ultimului an: vom vedea cum, treptat, o perdea de fum s-a creat în jurul acestui personaj cãruia, la un moment dat, toatã lumea îi aºtepta moartea - ba chiar unii chiar îi deplîngeau în avans dispariþia, temîndu-se cã astfel nu vom mai afla nimic! Ei bine, iatã cã Omar Hayssam n-a murit, dar noi tot nu vom afla mare lucru - pentru cã el a dispãrut lejer, acum o sãptãmînã, chiar la adãpostul acelei perdele la a cãrei împletire, prin credulitate, am participat cu toþii.
Cînd spun „toþii“, mã refer inclusiv la cei trei ºefi demisionari ai serviciilor secrete. Oare ei chiar conduc sistemul? Sau sînt doar mãºtile în spatele cãrora indivizi mult mai redutabili, dar anonimi, fac în continuare jocuri de felul celui în care Omar Hayssam a fost un pion retras la vreme?
|