PORTRETE PE STICLÃ. Extraordinar de senzaþional: ªoricelul Neascultãtor, consolatorul Dan Diaconescu
L-am cunoscut ºi l-am simpatizat cînd era încã student, redactor-ºef la „Un Imperiu într-o Republicã“, acesta era promo-ul Jurnalului Naþional de atunci, un cotidian pe formulã A4, unde Marius Tucã îºi chinuia talentul într-o rubricuþã de pe ultima paginã, parcã, cu o cucuvea drept siglã. (Cã, pe urmã, a scos ºi o carte, douã, cu tot ce a comis el acolo, poezele ºi bezele olteneºti, normal, pentru istorie). Legenda spunea cã Dan Diaconescu este nepotul patronul Dan Voiculescu, ceea ce este credibil, din moment ce un încã student, aºa cum l-am cunoscut eu, era ºef peste „Un Imperiu într-o Republicã“. Cã pe urmã s-au stricat la burtã, ãsta-i alt furazolidon. Adicã, pe atunci, erau cam 22 de Jurnale de judeþe. ÃŽn fine, cînd l-am întîlnit prima oarã, la el, în biroul de la Jurnal, care atunci era comasat la Antena1 ºi cu Radio Romantic (un post care dãdea muzicã din anii 60, 70, 80, pe care regret cã nu-l prind), era, dupã cum am mai spus, încã student, manierat, zîmbãreþ ºi foarte concentrat. M-a tratat cu un uischian ºi am discutat, amical, discuþii. Am bãtut palma. Am scris la Jurnal cam douã luni, în care-i trimiteam zilnic, pe fax, cu trudã, cîte o paginã de gazetã (repet, A4, dar, totuºi o paginã), durerea mea fiind cã, pînã la coadã, n-am vãzut nici un bãnuþ de-acolo, cu toate cã ºi atunci fumam. O þigãnealã la care am renunþat scîrbit. Nu-l am eu la inimã pe Vadim Tudor, cã are cîteodatã o privire fixã, de extraterestru, dar ca s-o spun, este cam cel mai tare pamfletar din cîþi s-au nãscut prin România, cu niºte deraieri fabuloase ºi cu un umor al comparaþiei de neegalat. ªi cu o capacitate de definire a unor personaje, absolut de neîntrecut. Cînd l-a definit pe Dan Diaconescu drept ªORICELUL NEASCULTÃTOR, l-a definit ºi gata! Exact acesta este Dan Diaconescu. Cã acuma cei doi s-au împrietenit, cã-l lasã pe Tribun sã se peroreze, ceasuri întregi, pînã face persoana clãbuci la gurã, asta-i altceva. E chestie de management al postului. Al postuleþului. Fiindcã, iatã, prin Dan Diaconescu avem dovada vie a economiei de piaþã româneºti. Acest omuleþ, dupã ce s-a certat cu unchiul Voiculescu, a fãcut un ziar, „Oglinda“ (titlu furat de la Tatulici, care a trebuit sã inventeze altceva decît Der Spiegel-ul, adicã Privirea).
„Bã, Dane!“
Dupã ce s-a fîsîit ziarul, subþirel ºi de un populism deranjant, neascultãtorul a fãcut acest OTV, un fel de pomana sãracilor, un fel de parastas non-stop, o ultimã frontierã, o lingurã de lemn, un turneu de consolare. Plus, am înþeles, un DDTV ? Sau DTT.TV?. Nu zic, e original, îl prinde ºi prinde la nemulþumiþii care, nu-i aºa? sînt majoritari. Cã personal îi merge uns, o dovedeºte cu maºina lui de n-ºpe mii de euro, dar definitoriu pentru mine este cînd îl invitã pe Becali. Cu ãsta ºi-a gãsit naºul. Cînd un „Bã, Dane!“ vine de la Vadim, hai, mai treacã meargã. Dar cînd vine de la de Becali, printre hãhãituri de oier cãpiat, atunci este de-a dreptul jenant. Totuºi, Dan Diaconescu este bãiat cu ceva carte. Dar din moment ce acceptã, cu bãrbia în piept, cu acel zîmbet de ºoricel þigãnos, cenuºiu ºi subordonat, tutuiala lui Becali, el adresîndu-i-se cu formule de politeþe, decente, atunci, ca sã fim ºi noi în ton cu ce face el acolo, chiar e de tot rahatul. E îngenunchiat.
E o dovadã de cãciulire dincolo de penibil. Dar el, ºoricelul, zîmbeºte ºi continuã alergarea. Dã manele pe OTV, n-are greþuri cu maneliºtii, e boiar dã Bucale, se miºcã natural printre spînzuraþi, vãduve negre, paranormali ºi violate cu certificat de virginitate. Dacã pune mîna pe o crimã din Primãverii, o face ºi de 40 de zile. Este patronul unei gropi de gunoi ºi urdori. ªoricelul, devenit ºobolan solzos, cu maºinã tare ºi cu un oarecare statut, stã la pîndã, ca orice ºobolan serios. Toate deºeurile care n-au loc pe la alte televizii, mirositoare ºi ele, se revarsã pe acest OTV. Sigmund Freud ar accepta, dacã ar mai trãi, sã vinã consilier la acest post fiindcã aici se gãseºte suficient material de studiu al ciudãþeniilor minþii omeneºti. Este un experiment al societãþii româneºti, unde neconsolaþii dau de un Dan Diaconescu dispus sã le asculte umorile de nedifuzat în oricare altã parte. El este gazetarul care debaraseazã, cu nonºalanþã, mesele altor televiziuni cu o rãbdare ºi un zîmbet unice. Pe chestia asta, þine sã arate la tot cartierul cã ºi-a cumpãrat maºinã tare, cã are costum ºi cravatã, chiar pe caniculã, ºi cã trãieºte bine, cã el are dreptate. Oricum, este pe cît de consecvent, pe atît de cenuºiu ºi cianotic. Oare are cancer? Doamne fereºte! Nu cred cã aº mai accepta, acum, sã-i strîng mîna ºi sã-i rãspund la zîmbetul acela fals, de ºoricel dubios. Asta este: nu-l mai simpatizez!
|