 PORTRETE PE STICLÃ. Ce mi-ai fãcut, Carole?
Din cealaltã camerã a vastelor mele apartamente din Dãrmãneºti, mã apeleazã soþia mea preferatã, mare privitoare la televizor: Vezi cã se vorbeºte despre amicul tãu Carol Sebastian. Ce zice? Pãi, cicã a fost informator al securitãþii. Glumeºti? Nu glumea, fiindcã dupã aceea am cumpãrat ziare ºi am urmãrit „Cazul Max“, be-neficiind pentru a nu mai ºtiu cîta oarã de comentarii de genul: Cã tu, întotdeauna ai avut o pãrere extraordinarã despre cei pe care i-ai cunoscut. ÃŽntotdeauna þi-ai fãcut prieteni, fãrã nici un pic de suspiciune. Cã l-am vãzut eu de-atunci, de cînd mi l-ai prezentat, cã e ceva ciudat cu el, prea era atent la ce se întîmplã în jur, se uita la toþi de sus, avea ºi o atitudine... º.a.m.d. Adicã, din nou, avea apã la moarã în pri-vinþa multelor, foarte multelor caracterizãri pozitive, chiar entuziaste, pe care obiºnuiesc a le face atunci cînd întîlnesc oameni noi ºi interesanþi. Mea culpa!
Aºadar, timp de douã zile, prin 1994 (?!), Vasile Ionescu, îl ºtiþi, etnicul acela foc de deºtept ºi mîndru, pe atunci la Ministerul Culturii, fãcuse o acþiune cu presa la Sinteºti, cea mai mare enclavã rromã de pe lîngã Bucureºti. O activitate organizatã ca la carte, cu foarte mulþi ziariºti ºi personalitãþi din þarã ºi de-afarã. Atunci i l-am prezentat soþiei pe Carol Sebas-tian, reporter la BBC. Am stat împreunã, am glumit, am mîncat, am bãut un ºpriþ, am fãcut miºto (fiind în mijlocul rromilor e un termen adecvat) de ceilalþi. ÃŽl cunoºteam, prin natura serviciului, ca pe mai toþi ziariºtii acreditaþi la Serviciul de Presã al Ministerului de Interne, ºi îl apreciam ca pe un profesionist de calibru. Nu era puþin lucru sã-þi poþi permite, zilnic, sã-þi dai cu pãrerea pe lungimea de undã a BBC, nu? Chiar ne-a povestit cît de greu a reuºit sã penetreze celebrul post de radio. Cursuri aici ºi la Londra, învãþat ca la balamuc, nopþi de insomnii, zeci ºi zeci de materiale radiofonice respinse pînã cînd „Am crezut cã l-am apucat pe Dumnezeu de un picior“, dupã ce i s-a transmis prima ºtire. Normal, l-am apreciat pentru ambiþie ºi apoi, cînd devenise omniprezent pe post (dacã deschideam frigiderul, tot o ºtire transmisã de Carol Sebastian ascultam) pentru profesionalism. ÃŽn fapt, ne-am cunoscut la Cotidianul, la redacþia ºi tipografia lui Ion Raþiu, unde el lucra pe atunci, iar eu fãceam un ziar al grãnicerilor. Era un tînãr ardelean bine construit, extrem de inteligent ºi, atunci, destul de naiv. Mi s-a confestat cã-l cheamã, de fapt, Carol Sebeshley, Sebastian fiind pseudonimul sãu de gazetar. L-am simpatizat, apoi l-am tratat cu tot respectul pe care-l meritã un tînãr în ascensiune. Vãzîndu-i, mai apoi, fotografia timbru pe editorialele unor ziare de anvergurã, apoi fotografia-reclamã, de jumãtate de paginã, în „Academia Caþavencu“, ca moderator la o emisiune Tv., zãu cã m-am bucurat pentru el. Nu mã înºelasem, era deºtept, ºtia meserie, se impusese cu impetuozitate în media. Era un profesionist de top.
|
Autentificare
