ÂŞobolanii

Legendã nordicã: Într-un oraº de pe malul mãrii s-au prãsit atît de intens ºobolanii, încît viaþa bieþilor tîrgoveþi devenise un calvar. S-a ivit însã salvarea, un vrãjitor, posesor al unui fluier fermecat. Strãinul a fost angajat de îndatã, mai marii oraºului promiþîndu-i o rãsplatã substanþialã dacã îi scapã de plaga ºobolanilor. Vrãjitorul a pus fluierul la buze ºi a prins a cînta o melodie stranie; ºi îndatã s-au luat dupã el cohortele de rozãtoare, conduse pînã în apa Mãrii Nordului, unde au pierit înecate. Revenit în oraº pentru a-ºi primi rãsplata, vrãjitorul a constatat cu mîhnire cã nimeni nu-ºi mai amintea de promisiune. Supãrat de ticãloºia oamenilor, el a pus din nou fluierul la gurã ºi a cîntat o altã melodie, la fel de stranie. Toþi copiii din oraº au þîºnit pe urmele sale, înecîndu-se în mare asemeni ºobolanilor. Rãzbunarea vrãjitorului fusese cumplitã, pe mãsura obrazului gros al tîrgoveþilor.
Rozãtoarele acestea scÎrboase, ºobolanii, au douã calitãÞi mari. Prima - ei simt din vreme pericolele ºi fug din locul cu primejdie. Marinarii care vãd cã de pe corabia lor dezerteazã ºobolanii ºtiu cu siguranÞã cã nu mai au scãpare: nava lor va naufragia! A doua - ºobolanii gãsesc drumul spre mÎncare Împotriva tuturor obstacolelor ce li se pun În cale, aºa cã nimeni nu-i poate Înlãtura de la Înfulecarea caºcavalului.
În altã þarã decît cea din legendã, mai la sud ºi la o altã mare, pe lîngã ºobolanii tradiþionali a apãrut de la o vreme o specie nouã, mai vicleanã ºi mai virulentã. Cînd simt ei cã barca în care cu poftã ronþãie va intra la apã, minten migreazã în alte corãbii, spre a-ºi menþine ridicat standardul de viaþã, sperînd cã pe noua navã este ºi caºcavalul ceva mai mare, mai gustos ºi mai generos cu rozãtoarele. Chiþãind lozinci umane furate din cãrþi ronþãite anapoda ºi fojgãind îmbrãcaþi în caftan ºi ºalvari ca oamenii, aceºti ºobolani sînt mai prãdãtori decît predecesorii, pentru cã nu iartã nimic: rod ºi urechile mortului!
BĂŁÂştinaÂşii naivi sperĂŁ cĂŁ va sosi Âşi ĂŽn Ăžara lor meridionalĂŁ vrĂŁjitorul cel cu fluierul fermecat Âşi va conduce noua pacoste spre a o ĂŽneca ĂŽn marea din sud, repetĂŽnd performanĂža din Marea Nordului.
Dar eu, fiindcĂŁ nu mai cred de multiÂşor ĂŽn legende, studiez cu deplin amuzament partea din spate a caftanelor susamintitei specii, observĂŽnd cu plĂŁcere cum li se bĂŽrzoiesc cozile din turul Âşalvarilor.
P.S. Cele de mai sus nu au absolut nici o legĂŁturĂŁ cu versurile vetuste din cupletul lui TĂŁnase: „Eu nu fac precum fac proÂştii./ Pleac’ ai noÂştri, vin ai noÂştri!“ AÂşa, ca sĂŁ nu se interpreteze...