Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
RSS News Feed - Monitorul de Neamt Retele Sociale si RSS
RSS - Monitorul de Neamt
Calendar- Arhiva de Stiri Octombrie 2006
LMMJVSD
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031     
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Monitorul Neamt
 Judetul Neamt
 rochii.ro
 fantastic.ro
 culise.ro
 grazie.ro
 odeon.ro
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 24 Octombrie 2006
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email
Laryxil Exim are datorii de circa 27 de miliarde de lei

Laryxil Exim are datorii de circa 27 de miliarde de lei

• firma este declarată în insolventă • creditorii au revendicat datorii de 40 de miliarde de lei • patronii firmei, doi greci, sînt judecati pentru înselăciune • debitoarea a ocupat primul loc în Topul Firmelor •

Societatea comercială Laryxil Exim SRL este sub incidenta Legii falimentului, 64/ 1994, fiind declarată, de judecătorul sindic care instrumentează dosarul, în insolventă. Administratorul judiciar numit în dosar a depus, la Sectia comercială a Tribunalului Judetean Neamt, tabelul definitiv cu obligatiile financiare ale debitoarei. Conform documentului, 40 de creditori au de încasat de la firma în dificultate financiară circa 27 de miliarde de lei. Initial, acestia revendicaseră 39,8 miliarde de lei, dar, în urma verificării, au fost admise creante în sumă totală de 27,05 miliarde de lei. Pentru diferenta nu existau documente doveditoare de confirmare de primire a mărfii, parte dintre partenerii de afaceri nu detineau documente justificative, ceea ce a fost în avantajul debitoarei. Dintre sumele confirmate si bune de plată, cea mai mare este cerută de Banca Română de Dezvoltare. Institutia cere, pe cale judecătorească, recuperarea sumei de 228.000 de euro, respectiv peste 8 miliarde de lei. Administratia Financiară Piatra Neamt cere 596 milioane de lei, Primăria Stefan cel Mare s-a înscris cu 85 de milioane de lei, ITM are de încasat putin peste 3 milioane. De asemenea, Alpha Leasing România SA a solicitat 3,7 miliarde de lei, dar, la verificare, i-a fost admisă, initial, doar suma de 1,04 miliarde de lei, după care a adus acte si este trecută în tabelul definiv al creditorilor cu întreaga sumă cerută. Laryxil Exim a avut un traseu sinuos în peisajul economic nemtean, a intrat în declin financiar, iar patronii, doi greci, au fost deferiti justitiei, fiind acuzati de înselăciune.

Proces penal

Ei ar fi emis mai multe cecuri fără acoperire, prejudiciul cifrîndu-se la circa 4 miliarde de lei. Asterios Michalopoulos, de 47 de ani, din localitatea Ampelon, Grecia, si Antonios Mangas, de 41 de ani, din orasul Larisa, Grecia, au fost acuzati că au înselat mai multe firme.
Înselăciunile au fost realizate prin intermediul Laryxil Exim SRL si New Test SRL, din Ghigoiesti, ambele administrate de cei doi. Conform rechizitoriului, Laryxil a fost înfiintată în 1999 si avea ca obiect de activitate exploatarea forestieră si comercializarea materialului lemnos, atît la intern, cît si pentru export. Performantele financiare ale societătii comerciale au fost notabile, în sensul că, în anul 2002, Laryxil Exim s-a plasat pe locul I la Topul Firmelor din Neamt. Cu toate acestea, din a doua jumătate a anului 2004, societatea pietreană a intrat în declin economic si nu a mai avut resurse financiare pentru plata furnizorilor. În actul de inculpare se arăta că, pentru redresarea SRL-ului, au înfiintat firma New Test SRL, din Ghigoiesti, cu acelasi obiect de activitate. Fiecare dintre cei doi detinea 50% din capitalul social. În perioada noiembrie 2004-martie 2005, politistii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Neamt au fost sesizati, de nu mai putin de 13 firme, din mai multe judete, si de unităti bancare, că firmele grecilor emiteau cecuri fără acoperire. S-a stabilit că, în calitate de administratori la Laryxil Exim si New Test, cei doi au emis cecuri în valoare totală de 4,2 miliarde de lei, pentru care nu aveau în cont provizia necesară. Anchetatorii au stabilit că inculpatii au stiut că Laryxil este în interdictie bancară si, cu toate acestea, au continuat să achizitioneze marfă cu cecuri fără acoperire. În cursul urmării penale, ei au recunoscut emiterea cecurilor, dar au afirmat că nu stiau că nu aveau bani în cont. Parte din prejudiciul creat a fost acoperit, însă 11 dintre firmele prejudiciate sînt părti civile în procesul penal, cu 2,78 miliarde de lei. Procesul este în curs de desfăsurare, pe rolul Tribunalului Judetean Neamt.

Articol afisat de 1259 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Gabi MUNTEANU)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Economie Stiri Economie
Stiri Social Stiri Social
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Eveniment cultural Stiri Eveniment cultural
Stiri Politica Stiri Politica
Stiri Sanatate Stiri Sanatate
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Premium UK domain names
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totalĂŁ sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective