Festivalul de Teatru Piatra Neamt - Editia a XXI-a. Timpul istoric si ipocrizia lingvisticã
• o distributie de valorosi actori ai Teatrului „Odeon“ într-un straniu si frumos spectacol semnat de Radu Afrim: „joi. megaJoi“ de Katalin Thuroczy Ceasul
Taburete banale pe care le poti gãsi în orice gospodãrie, scaune tapitate cu spãtar si netapitate din lemn arcuit, fotolii de plastic alãturi de un fost adevãrat fotoliu, desfundat si ros de molii, mese din epoci cu gusturi diferite, de la cea ordinarã, de bucãtãrie tãrãnesc-proletarã la cea cu pretentii de stil consacrat, un frigider din epoca în care îl obtineai pe listã de înscrieri, musama proaspãtã si nouã, dar banalã ca orice musama, tacîmuri desperecheate, pahare din foste garnituri de cristal alãturi de cele de unicã întrebuintare, borcane de mustar si oalã smãltuitã, bibelouri ecvestre, o mult rîvnitã pungã de plastic ce poate fi spãlatã si, în sfîrsit, alãturi de prototipul lãmpii lui Ilici, o galerie de candelabre baroc-sinistre, din alamã, care suplinesc ferestrele, destrãmînd galben întunericul tihnei mormîntale a cavoului domestic - curios, nici un ceas nu atîrnã si, prin urmare nu ticãie, nicãieri.
Un conclav cînd înduiosãtor, cînd straniu, cînd grotesc, cînd pitoresc, cînd abulic, cînd senil, cînd atemporal, cînd senzorial, cînd demn de milã, cînd cît de cît respectabil, cînd cinic, cînd plin de umor involuntar, cînd spiritual, cînd strepezit si tern, cînd domestic, cînd voluptuos ridicol, cînd penibil, cînd sublim, cînd în multe alte feluri, un meniu bine stabilit, între supã de gãinã (cu piper, cu piper, cu piper!), tãitei cu varzã, rãcituri si caltabos, amintiri, nostalgii, spaime, ticuri, obsesii, inertie, lasitate, gratuitãti, stupiditate, platitudine, ramolisment, jocuri de societate, de-a v-ati ascunselea, sedinte de spiritism si farse sinistre gen „te va atinge cu aripa“, flirturi nefinalizate, apologii ale masculinitãtii, pregnante descrieri ale tipologiilor virile unanim acceptate si chiar - în spiritul melodiei preferate - coituri îndoielnice consumate jalnic undeva prin unghere, conflicte nerezolvate între generatii, contagiuni, un tînãr pregãtindu-se asiduu pentru bãtrînete si pentru primul cupon de pensie, o demnã fostã pionierã, dezamãgitã de tãcerea prelungã din juru-i, crescîndu-si copilul din ajutorul de somaj si, posibil, din lectiile de înviorare colectivã la locul de muncã, o femeie modernã, clientã fidelã a magazinelor „second-hands“ asteptînd binefacerile primului divort, ceremonialul jalnic al supei din oala smãltuitã, prin plasa scaunului, ca la spovedanie, cineva îsi mãrturiseste o pornire cleptomanã în timp ce, în lipsa lui Fifi, pierdut din lesã, altcineva îsi exercitã, în virtutea unei obsesii, critica asiduã a politichiei contemporane, a dezinteresului pentru soarta tãrii si a celor care nu stiu ce înseamnã Trianonul, o demonstratie demnã, aristocraticã, asupra confortului placid al ultimului grad de senilitate, discursuri conjuncturale despre proteze, boli cardiovasculare, mãrime, greutate, „futanti“ si alte creaturi, reale sau închipuite.
S-au adaptat perpetuu prin lipsã de reactii si preocupati de supravietuire, au trecut prin vremuri neatinsi decît de urmele timpului, într-o lume închisã în ea însãsi, care poate fi, la rîndu-i, (cu toate cã noi stim adevãrul), tot atît de realã si tot atît de închipuitã. O lume semnatã Radu Afrim.
|