 PELERIN PE TÃRÎMUL ZEILOR
• „ÃŽn ultima expeditie a fost o luptã cu necunoscutul, pentru cã am fost într-o zonã pe care nici localnicii nu o stiau. Multi m-au întrebat dacã am folosit ghizi. Pãi ce ghizi, dacã nimeni nu stia zona. A fost o cucerire autenticã si am trãit aceleasi sentimente pe care le-au avut primii cuceritori ai Himalayei“, a declarat Tucu Lãcãtusu • pietreanul a reusit, pe 11 octombrie, o premierã mondialã - escaladarea unui munte himalayan necãlcat de om • alpinistul a acordat în exclusivitate un interviu „Monitorului de Neamt“ • „Ascensiunea pe cel mai înalt vîrf de pe Terra a fost o uriasã realizare. Un punct culminant al vietii. Este, dacã vreti, o realizare maximã pe care a putut-o face un om obisnuit. A trebuit însã sã revin pe pãmînt si sã-mi fac noi planuri pentru restul vietii. Vreau ca viata sã aibã în continuare culoare, obiective, si sã merite a fi trãitã. Ca sã continui lupta, mi-au trebuit mereu alte planuri“, declara Ticu Lãcãtusu, la putin timp dupã ce reusea sã fie primul român care cucerea Everesul, pe 10 mai 1995. Si planuri au urmat an de an, pe înãltimi de pe toate continentele, adãugîndu-se altora puse deja în practicã. Ultimul dus la bun sfîrsit, o premierã mondialã, a fost escaladarea, alãturi de doi colegi germani, a celui mai înalt vîrf din masivul Tsartse, „Vîrful necunoscut“, aflat la 6.403 metri altitudine. Pietreanul a ajuns primul pe înãltimea necãlcatã de om pînã pe 11 octombrie 2006, astfel cã a avut dreptul sã boteze vîrful. I-a spus „Europa“. Despre aceastã ultimã expeditie alpinistul pietrean a dezvãluit cîte ceva într-un interviu acordat în exclusivitate „Monitorului de Neamt“.
Reporter: Ar mai fi ceva de spus dupã ultima cucerire?
Ticu Lãcãtusu: Sînt multe de spus. Cred cã niciodatã nu se va putea spune tot. Sînt multe si nu toate pot fi spuse. Însã se poate rãspunde la orice întrebare...
Rep.: Ce i-ar trebui unui ziarist sau oricãrui pietrean ca sã fie în locul lui Ticu Lãcãtusu?
T.L.: Bunã întrebare. Eu am început alpinismul în 1981, deci mi-au trebuit 25 de ani. Ce i-ar trebui? Pasiune pentru munte, o genã, un apetit pentru aventurã, atractie pentru risc, dar pentru unul ponderat deoarece trebuie sã termini cu bine orice expeditie si dacã ai si vîrful în buzunar e cu atît mai bine. Cred cã principalul meu atu este experienta de 25 de ani.
Rep.: De unde are Ticu Lãcãtusu acea genã despre care spuneai cã e esentialã?
T.L.: O treime ar fi faptul cã sînt din Piatra Neamt, un oras de munte în care cred cã multi au aceastã genã a cuceririi, a libertãtii, a curajului. O altã treime o constituie partea nativã, genã mostenitã, iar ultima ar fi legatã de cele acumulate în timp.
Rep.: Dupã o expeditie de acest gen, toatã lumea te întreabã cum a fost pînã ai atins vîrful. Eu as vrea sã te întreb ce ai simtit dupã, pe drumul de întoarcere acasã
T.L.: E total opus cu ceea ce s-ar întîmpla dacã nu ai fi atins vîrful, atunci cînd simti o amãrãciune greu de descris în cuvinte, desi lupta depusã este cel putin egalã cu cea pentru o victorie.
Rep.: Vorbesti de victorie... Cu cine te lupti într-o astfel de expeditie?
T.L.: În primul rînd cu tine, cu propriile limite. Sînt situatii în care trebuie sã actionezi la limitã si e bine sã-ti cunosti propriile puteri. Altfel este destul de riscant. Pe lîngã lupta cu tine, mai e înclestarea cu natura. Vorbim despre un mediu care în general nu este propice vieti, cu atît mai putin unei ascensiuni pe un perete de stîncã si gheatã. În ultima expeditie a fost o luptã cu necunoscutul, pentru cã am fost într-o zonã pe care nici localnicii nu o stiau. Multi m-au întrebat dacã am folosit ghizi. Pãi ce ghizi dacã nimeni nu stia zona. A fost o cucerire autenticã si am trãit aceleasi sentimente pe care le-au trãit primii cuceritori ai Himalayei.
Europa, nume de botez dat de un român
Rep.: Dacã tin bine minte, dupã o expeditie în Hymalaia, la întoarcerea acasã ai avut parte de o surprizã neplãcutã. Acum de ce fel de surprize ai avut parte?
T.L.: Sincer, cînd am ajuns acasã m-am interesat ce mai e pe aici. Am înteles cã s-au început lucrãrile la telegondolã. A, cea mai mare surprizã a fost legatã de reusita Festivalului de Teatru din acest an. Sau poate n-a fost o surprizã pentru cã eu mã asteptam sã iasã atît de bine, sã revenim la ceea ce a fost. Mai bine zis a fost o bucurie pentru cã am reusit, ca oras, sã impunem marca pe care o aveam în buzunar, dar nu o scoteam la ivealã. Mã bucurã acest lucru, pentru cã si în Hymalaia cînd am fost, am fost cu tricolorul la mine, iar vîrful l-am botezat Europa. Sufletul meu a rãmas tot la Piatra Neamt. Sînt pietrean în primul rînd, apoi român si apoi european.
Rep.: Unii zic cã Ticu Lãcãtusu este cetãtean planetar
T.L.: Toti sîntem... galactici, într-un fel sau altul. Glumind, doar cei de la Real sînt recunoscuti astfel în presã. Toti sîntem galactici. Asta am simtit cînd am fost primul pãmîntean care a cãlcat pe Peak Europa, pe versanti, pe vãi. Ai un sentiment planetar cînd vezi în fata ta o lume exclusiv mineralã, virginã.
Rep.: Mai sînt locuri unde n-au ajuns alti galactici, dar vrea sã punã piciorul pãmînteanul Ticu Lãcãtusu?
T.L.: Cu sigurantã mai sînt. Din fericire. Sper sã si reusesc.
Rep.: Sã întelegem cã s-a nãscut deja planul unei noi expeditii?
T.L.: Am mai multe planuri, însã le voi face publice probabil la sfîrsitul anului, cînd mã voi hotãrî ce voi face. Sper sã gãsesc un vîrf care sã merite sã fie botezat în final si Peak România.
Unii nu au înteles de ce vîrful cucerit recent l-am botezat Europa. Trebuie sã ne regãsim toti românii în aceastã denumire, pentru cã toti românii vor trebui sã urce un asemenea pisc: Europa. 1 ianuarie 2007 va fi doar începutul ascensiunii.
Acasã la zei
Rep.: Te-ai gîndit sã scrii o carte?
T.L.: Este începutã. Din pãcate între atîtea ascensiuni si expeditii, alte probleme acasã, timpul este prea comprimat. Acum m-am întors mai hotãrît decît niciodatã sã rezolv si aceastã problemã.
Rep.: Se poate scrie ceea ce simti în expeditii?
T.L.: Poti scrie cel putin ceea ce tine de aspectul tehnic. Cînd esti în expeditie te gîndesti cel mai mult la partea concretã a ascensiunii. Tot universul tãu este concentrat la pasul urmãtor, la sectiunea urmãtoare, la ceea ce ai de fãcut ca sã urci în sigurantã. Lasi putin deoparte ce e acasã, ce e legat de familie si te concentrezi pe ce ai de fãcut, pentru cã esti într-o situatie limitã.
Rep.: Poate pãrea o întrebare ridicolã în plin secol XXI, dar despre aceste vîrfuri inaccesibile se credea în trecut cã sînt locurile în care stau zeii. Ai întîlnit vreun zeu în expeditiile tale?
T.L.: Încã mai sînt astfel de credinte. Fiecare munte este legat de imaginea unui zeu, iar Hymalaia întreagã este consideratã lãcasul zeilor. Nouã alpinistilor ne place sã credem cã zeii sînt acolo si din acest motiv expeditia începe cu o ceremonie religioasã specialã, budistã, puja, prin care se cere permisiunea acestor divinitãti ale Hymalaiei sã ne permitã temporar prezenta pe aceste vîrfuri. Ca si la noi, zeii nu îi vezi, dar îi simti. Este acolo o imensitate nu doar fizicã, este o concentrare spiritualã, energeticã.
Pe urmele lui Yeti
Rep.: Un prieten de-al tãu, un mare alpinist, s-a întîlnit sau nu cu Yeti? Cã urme am înteles cã ai vãzut si tu...
T.L.: Am citit cartea. Nu s-a întîlnit cu Yeti, e mai mult o selectie de diverse mãrturii ale localnicilor sau ale altor expeditii care au gãsit diverse urme ale lui Yeti. E greu de spus. Am filmat si eu un scalp al lui Yeti într-o mãnãstire budistã, lîngã Everest, dar nu i-am fãcut analize... Urme am vãzut de mai multe ori, dar e greu de spus dacã erau sau nu ale lui Yeti. Puteau fi alte animale sau urme ale unui om. Dar am vorbit cu persoane care mi-au spus cã l-au vãzut pe Yeti, cã au fost atacati. Chiar o femeie din zona Everestului a sustinut cã a fost lovitã de Yeti.
Rep.: E important pînã la urmã dacã Yeti existã sau nu sau mai important este cã sînt oameni care cred în existenta lui?
T.L.: Cei mai multi serpasi (cãlãuze autohtone n.r.) cred în legenda asta si pînã la urmã e un mister, e ceva frumos
Rep.: Ticu Lãcãtusu în ce legendã crede?
T.L.: Îmi plac legendele care au un sîmbure consistent de adevãr. Cît despre Yeti, eu cred aceastã legendã, dacã si localnicii cred, eu de ce nu as crede? Apoi sînt fotografii fãcute la 5-6.000 de metri altitudine ale unor urme care par a fi ale unui umanoid, ori oamenii nu prea aveau ce cãuta pe acolo. Pentru mine nu e important dacã existã sau nu, importantã este aceastã cãutare a omului, important este cã existã misterul.
Dintisorul talisman
Rep.: Dupã expeditia pe care ai fãcut-o recent te astepti sã fii chemat la presedintie?
T.L.: Niciodatã nu mã astept la o recunoastere, mai ales din partea conducãtorilor. Cea mai bunã recunoastere este cã te apreciazã prietenii sau cunoscãtorii.
Rep.: Fiica ta realizeazã cu ce te ocupi?
T.L.: Da. Chiar am avut în ultima expeditie un dintisor ca talisman de la ea, primul dinte care i-a cãzut si pe care mi l-a dat ca sã-mi poarte noroc. Mã întreba zilele trecute care cred cã este cea mai importantã familie din România. Dar tu cine crezi? Si îmi zice: Cred cã familia lui Bãsescu, nu?, pentru cã este presedinte. Si urmãtoarea?, am întrebat-o. Pãi eu cred cã noi, cã doar tu ai urcat pe Everest. Cam asa vede ea lucrurile.
Pasiunea explorãrii
Rep.: Am auzit cã ati si filmat în expeditie. Cînd ati mai avut timp si pentru asta?
T.L.: Dupã cum stiti am fost însotit în expeditie de doi germani. Unul dintre ei organizeazã anual un festival de film de munte, cel mai mare din Europa. Toti care ne vãd se mirã cum de reusim sã fim în acele conditii si actorii si operatorii. Este foarte greu, mai ales cînd sînt echipe mici. Este foarte greu sã cari cu tine echipamente, materiale, sã mai încarci si baterii, sã mai si filmezi. Este un efort care uneori tripleazã greutatea ascensiunii. De multe ori, cele mai interesante secvente rãmîn doar în mintea noastrã.
Rep.: Ai vrea sã revii pe vreunul dintre vîrfurile cucerite?
T.L.: Nu-mi place sã mã întorc unde am mai fost. Sînt multe vîrfuri în lumea asta si sînt atîtea lucruri pe care as fi vrut sã le fac si nu am apucat, chiar aici în Piatra Neamt încît timpul este atît de pretios cã nu m-as mai întoarce pe vreunul dintre vîrfurile cucerite. Prefer sã descopãr mereu.
Rep.: Ce pãrere ai despre alpinismul românesc?
T.L.: Este greu, ca si în alte domenii. De ce? Sã nu uitãm cã pînã în 1989 românii aveau ca limitã maximã Vîrful Moldoveanu din Fãgãras. Performantele noastre coincid cu perioada post-decembristã. Noi am încercat în acesti ani sã repetãm ce au fãcut altii, dar într-un interval de timp mult mai scurt, iar în prezent încercãm sã fim noi numãrul unu, primii care pun piciorul pe vîrfuri virgine.
Rep.: Ai un ucenic, pregãtesti pe cineva sã ducã mai departe activitatea ta?
T.L.: Am pregãtit poate sute de învãtãcei. Vreau sã merg pe aceastã linie, pentru pregãtirea unor tineri. Vara aceasta am inaugurat un panou de escaladã în Piatra Neamt, vrem sã înfiintãm o bazã puternicã pe axa Cheile Bicazului - Piatra Neamt, un centru de pregãtire montanã pe care vrem sã-l dezvoltãm, pentru a pregãti cît mai multi tineri.
Carte de vizitã
Constantin Ticu Lãcãtusu s-a nãscut la 21 februarie 1961, la Piatra Neamt, absolvind Liceul Petru Rares si apoi Facultatea de Geologie Bucuresti, promotia 1986. La vîrsta de 7 ani a urcat pentru prima datã pe munte, în cartea sa de vizitã fiind apoi trecuti munti de care unii nici n-au auzit cã ar exista. Ticu Lãcãtusu a cucerit în 1990 muntii Elbrus (5.633 metri), Usba de Nord (4.700 metri), Pic Sciurovski (4.259 metri), Chatin-Tau W (4.200 m) din muntii Caucaz; Donguz Orun (4.468 m) si Ullu Tau W (4.200 m) - Caucaz; Himalaya-Karakorum - Broad Peak (8.047 m); Nakra (4.451m), Keishi (3.702 m), Elbrus W (5.642 m) - Caucaz; Alpii Elvetiei - Monte Rosa (4.634 m), Breithorn (4.160 m), Matterhorn (4.478 m), Rimpfischhorn (4.199 m); Africa - Mount Kenya (5.199 m), Point Lenana (4.985 m), Kilimanjaro (5.895 m), Himalaya - Everest (8.848 m); Aconcagua (6.950 m), Cuerno (5.462 m), Himalaya - Dhaulagiri (8.167 m), Vinson, Antarctica, etc. Acestea sînt doar cîteva dintre victoriile obtinute de pietrean în lupta cu înãltimile. O carte de vizitã ce-i face onoare si care a fost scrisã prin vointã si prin hotãrîre. Lãcãtusu este unul dintre cei care a avut ocazia ca în Nepal sã se întîlneascã cu primul alpinist care a pãsit pe „Acoperisul Lumii“, englezul Edmund Hillary, reusita fiind consemnatã în 1953.
Foto: Alpinistul pietrean pe Peak Europa, premierã mondialã
Sponsorii expeditiei
Romtelecom - sponsor principal
Rifil
Oltchim
HP Romania
Elle-Man
Vuade Romania
|
Autentificare
