Despre monahism si rolul acestuia (II)

În traditia monahismului ortodox se observĂŁ o comunicare permanentĂŁ ĂŽntre asezarea monahalĂŁ si oras sau lume. Relatia dintre cele douĂŁ forme de viatĂŁ nu este una de excludere, ci una de interferentĂŁ. DacĂŁ cineva din lume alege viata monahalĂŁ ca expresie a vocatiei, aceasta nu ĂŽnseamnĂŁ cĂŁ neagĂŁ realitĂŁtile vietii, ci alege, asa cum se spune, „chipul ĂŽngeresc“, adicĂŁ iesirea din lume ca stare pervertitĂŁ de diavol, din lumea pĂŁcatului si a mortii. Retragerea monahului din lume nu ĂŽnseamnĂŁ abandon sau negare, ci un proces de purificare, de curĂŁtire a vietii pe care o ĂŽnchinĂŁ ĂŽn mod deplin lui Dumnezeu. Iesirea monahului din lume nu ĂŽnseamnĂŁ un act de egoism sau un scop individual de mĂŽntuire, cum cred sau acuzĂŁ unii care privesc aceastĂŁ viatĂŁ doar teoretic, excluzĂŽnd astfel trĂŁirea. monahul se jertfeste pe sine pentru lume, pĂŁstrĂŽnd astfel o anumitĂŁ responsabilitate si pentru ceilalti pe care ĂŽi lasĂŁ ĂŽn urmĂŁ sau ĂŽn comuniune cu cei care trĂŁieste. SfĂŽntul Vasile cel Mare spunea cĂŁ omul este o fiintĂŁ comunitarĂŁ, fapt pentru care monahii trĂŁiesc ĂŽn comunitĂŁti monahale. Cel care trĂŁieste ĂŽn mĂŁnĂŁstire are un permanent dialog cu lumea. Viata monahului, nevointa, rugĂŁciunea au o permanentĂŁ influentĂŁ asupra lumii. DupĂŁ regulile SfĂŽntului Vasile cel Mare mĂŁnĂŁstirile trebuiau asezate ĂŽn apropierea oraselor. MĂŁnĂŁstirea este astfel un permanent sprijin spiritual, social si material pentru cei aflati ĂŽn neputinte sufletesti si trupesti. Omul aflat ĂŽn suferintĂŁ aleargĂŁ la bisericĂŁ sau la mĂŁnĂŁstire ca la ultimul liman. El stie cĂŁ o rugĂŁciune, o spovedanie sau un sfat bun de la un pĂŁrinte ĂŽi oblojeste sufletul. În istoria Bisericii s-a probat faptul cĂŁ mĂŁnĂŁstirile sĂŽnt cele care animĂŁ si mentin viata ortodoxĂŁ. Întotdeauna zonele care au avut multe mĂŁnĂŁstiri cu traditii si viatĂŁ monahalĂŁ autenticĂŁ s-au dovedit a fi centre care au influentat viata crestinilor ortodocsi. Acolo unde lipsesc mĂŁnĂŁstirile se observĂŁ o cĂŁdere moralĂŁ si spiritualĂŁ a vietii bisericesti. Rolul mĂŁnĂŁstirilor ĂŽn epoca postmodernĂŁ este foarte important pentru misiunea bisericii ĂŽn lume. În tĂŁrile ortodoxe marcate ĂŽn trecut de ateismul comunist, iar acum de civilizatia materialistĂŁ de tip occidental, mĂŁnĂŁstirile devin sau trebuie sĂŁ devinĂŁ adevĂŁrate bastioane de mentinere a traditiei vietii bisericii ortodoxe. Crestinul de astĂŁzi nu se mai angajeazĂŁ cu toatĂŁ fiinta sa ĂŽn slujba lui Dumnezeu, ci se observĂŁ o manifestare de tip festiv a omului fatĂŁ de religie. Idealul vietii cĂŁlugĂŁresti este acea unire a tuturor puterilor ce se aflĂŁ ĂŽn om pentru a ajunge la unirea cu Dumnezeu. ÎnsĂŁ aceasta se realizeazĂŁ printr-o ascezĂŁ sustinutĂŁ, bazatĂŁ pe smerenie si iubire. Monahul este lumina lumii, iar mĂŁnĂŁstirile trebuie sĂŁ fie porti deschise spre ÎmpĂŁrĂŁtia cerurilor. Monahul trebuie sĂŁ aibĂŁ permanent constiinta treazĂŁ cĂŁ se aflĂŁ ĂŽn slujba lui Hristos si cĂŁ trebuie sĂŁ lupte mereu cu el ĂŽnsusi si cu pĂŁcatul pentru a putea primi Învierea lui Hristos.