 Trei zile de manifestări pentru persoanele cu dizabilităti
• Fundatia Motivation organizează, astăzi, un spectacol demonstrativ privind sporturile pe care le pot practica persoanele cu dizabilităti • la eveniment vor participa si copiii din centrele de plasament • Ziua Natională a României va fi sărbătorită si altfel la Piatra Neamt, în principal de către cei mai speciali dintre noi. Fundatia Motivation, în colaborare cu autoritătile judetene de la Asistentă Socială si cei de la Căminele de Copii Călin si Smărăndita, organizează mai multe actiuni prin care persoanele cu dizabilităti si copiii institutionalizati să serbeze Ziua Natională. Seria manifestărilor debutează, astăzi, cu un spectacol demonstrativ privind abilitătile si sporturile pe care le pot practica persoanele aflate în scaun cu rotile. Copiii de la Călin si Smărăndita, dar si pusti de 2-3 ani, se vor întrece alături de persoanele cu handicap locomotor într-un maraton organizat în împrejurimile Scolilor Normale. Mîine, 2 decembrie, patru copii vor merge împreună cu cei de la Fundatia Motivation Neamt la Tîrgu Neamt, pentru a participa la Jocurile Special Olympics, competitie pentru persoane cu dizabilităti. Fundatia Motivation reuneste sportivi aflati în scaun cu rotile, în timp ce Fundatia Special Olympics se ocupă de persoanele cu retard mintal (IQ sub 70). Vor avea loc meciuri demonstrative de baschet, tenis de cîmp si de masă între persoane aflate în scaun rulant, demonstratii de utilizare a unui scaun rulant în diferite conditii, demonstratii sportive ale unor persoane cu deficiente mintale si prezentarea programelor Special Olympics.
„Scopul acestor actiuni este de schimbare a mentalitătii societătii civile privind imaginea persoanelor cu deficiente. Vrem să arătăm că persoanele cu handicap, fizic sau mintal, pot practica aceleasi sporturi si activităti ca si persoanele valide si pot ajunge chiar si la performantă. Putem spune, totodată, că se pun bazele si dezvoltării acestui tip de terapie, prin sport. Asa cum în alte tări sînt organizate olimpiade pentru persoanele cu handicap, vrem ca si la noi aceste evenimente să ia amploare. Din acest motiv, încercăm să implicăm în aceste actiuni cît mai multi colaboratori“, a declarat Ionela Gheorghiasa, kinetoterapeut la Motivation Neamt.
Actiunile prin care persoanele cu nevoi speciale marchează Ziua României vor continua inclusiv duminică, mai ales că 3 decembrie este si Ziua Internatională de sprijin a persoanelor cu dizabilităti. Toti cei implicati în activitatea de la Fundatia Motivation, voluntari, copiii de la Călin si Smărăndita, prieteni si parteneri de proiect se vor întîlni, duminică, pentru a petrece cîteva ceasuri împreună, să danseze, să se întreacă la table si rummy.
Fundatia Motivation a luat fiintă în 1995 si, de atunci, s-a specializat în ajutorarea persoanelor cu handicap locomotor. Filiala din judetul Neamt a luat fiintă în 1998, iar cu un an mai tîrziu a fost inaugurată si sala de kinetoterapie. Fundatia îsi desfăsoară activitatea în clădirea casei de copii, însă echipa a ajuns prin tot judetul. Printr-un program cu finantare externă, Motivation a reusit să facă la Neamt un Centru comunitar pentru copii si adulti cu dizabilităti motorii, o tabără accesibilă celor care folosesc fotolii rulante si un program de turism rural accesibil persoanelor cu dizabilităti, prin care acestea pot merge în excursii organizate special la mănăstirile Agapia, Văratec, Neamt, Sihăstria si Secu si la pensiunile din satul Văratec.
|